Arhivă lunară: iulie 2018

0

Plecarea capului în slujbele bisericeşti

O altă formă prin care credincioşii participă la rugăciune este plecarea capului. Plecarea capului, chiar puţin şi a corpului, este o formă de pietate care are loc în timpul săvârşirii serviciului religios. Există momente...

0

Nu există păcat mic!

La o conferinţă, primeam bilete. Şi-mi zice unul că el are un păcat mic. Dar eu cunosc un păcat şi mai mic decât al lui. Adam n-a facut altceva, decât a muşcat dintr-un mar....

0

“Vai de mine, casa asta este iad!”

Un preot, mergând pe strada, întâlneste un copilas, ca de cinci-sase ani, cu picioarele crapate de glod, parul încâlcit în cap, zoios, nespalat, cu mâinile crapate, si-l întreaba: – Mai copile, de unde vii...

0

Secretele unei familii reuşite

De foarte multe ori, familia are gustul durerii. În spatele uşilor închise, prinde viaţă familia ta, sau a mea, ducând în ea toată suferinţa pe care am acumulat-o unul pentru altul. În orice căsnicie...