„A fi soție nu e despre a primi atenție, ci despre a spăla picioarele soțului cu supunere”

Fetelor, căsătoria nu e pentru împlinirea noastră!

Ceea ce urmează să scriu nu e tocmai ușor. Nu neapărat de scris sau de citit, dar e mai greu de trăit.

Of, cred că de când am fost în scutec am vrut să mă căsătoresc și să fiu mămică. Cred că m-am născut cu o supra-dorință de a fi soție și mamă. Din păcate această dorință a mea nu avea fundament biblic corect. E planul lui Dumnezeu ca o femeie să fie mamă și soție. Dar ceea ce pierdeam eu undeva pe drum era motivul pentru care voiam toate astea.

Sincer?

Pentru că era frumos.

Povestea mea poate e și povestea ta. Problema e că am ajuns să vedem căsătoria ca o sursă a fericirii. Ei bine cred că aici intervine treaba cu păcatul. Da, căsnicia aduce fericire, dar noi ca oameni nu avem fericire în noi dacă nu o luăm de undeva. Și e singura sursă care nu se stinge la prima jignire a soțului e din Dumnezeu.

Mă tot uit pe Facebook. Ar trebui să renunț la a face asta, dar sincer, doar despre noi e vorba. De cât de mult de dorim o relație, de cât ne dorim un soț, un copil, mai știu eu ce.

Și de ce ne dorim astea?

Ca să fim împlinite. Vrem să ne satisfacem dorința de a fi apreciate, așa că visăm că soțul nostru ne va trata ca pe niște regine, că vom avea copii super inteligenți care ne vor face să ne mândrim, că vom avea niște soacre de pus în ramă.

Vrem prea multe, dar nu vrem să dăm nimic.

A fi soție e despre a-ți privi soțul prin ochii lui Dumnezeu!

A fi soție nu e despre a primi atenție, ci despre a spăla picioarele soțului cu supunere.

A fi soție nu e despre a primi mâncarea la pat, ci despre a te trezi prima pentru a pregăti pachețele cu mâncare pentru restul familiei cu zâmbetul pe buze.

A fi soție nu e despre a te fotografia prin cabinele de probă, ci despre a călca hainele familiei cu bucurie.

A fi soție nu e despre a dormi când vrei, ci despre puterea de a te trezi de trei ori pe noapte pentru a hrăni noul membru al familiei.

A fi soție nu e despre a fi sluga soțului, ci despre a-i fi ajutorul potrivit.

Dragilor, noi suntem ajutorul potrivit. Nu l-a lăsat Dumnezeu pe bărbat pentru a fi ajutorul nostru potrivit. Nu. Asta e o minciună care ne gâdilă urechile din ce în ce mai des.

Uitați-vă în Proverbe 31. Scrie acolo că soția respectivă își găsește fericirea în romanța ei?

Tare îmi e frică să nu ne facem noi un idol din dorința de a fi căsătorite.

Zice acolo: „Femeia care se teme de Domnul”. (Proverbe 31:30). Nu femeia care este iubită de soț, nu femeia care face toate mofturile copilului, nu femeia care are cele mai faine poze de familie pe Facebook.

Știi? Faptul că îți aduce flori, că te întreabă „cum ți-a fost ziua?”, că spală vasele în locul tău, că îți spune ”te iubesc”, e har. Nu e o obligație. E har. Oare când vom înțelege asta?

Nu!

Ci femeia care mai mult decât orice este îndrăgostită de Dumnezeu.

Această femeie știe că munca ei, supunerea ei, frumusețea ei, soțul ei, copiii ei, nu sunt ale ei. Sunt ale lui Dumnezeu. Și că statutul de soție și mamă este un har.

Nu zic că nu e frumos să te trezești lângă un om care te iubește, nu zic că nu e frumos să știi că cineva îți spune mamă, că știi că pentru cineva însemni mult. Toate aceste și multe altele sunt daruri din partea lui Dumnezeu. Nu ne aparțin. Da, pentru soțul tău vei însemna mult, cel mai mult, dar pentru Dumnezeu însemni totul. Și când spun totul spun Golgota. Privește căsătoria din acest unghi acum. Aș mai putea să povestesc detalii, dar mai vreau să spun doar câteva lucruri.

A fi supusă nu este condiționată de câte lucruri face soțul tău pentru tine, ci e literă de lege 1Corinteni 7: 34.

Hai să lăsăm romanțele. E frumos să fii căsătorit. De unde știu? Pentru că e frumos și să fii singur. Chiar azi m-a întrebat cineva dacă nu mi-am găsit pe cineva. Aș fi vrut să îi spun că Dumnezeu nu e condiționat nici măcar de anii pe care îi arată buletinul și că dacă El ar vrea aș putea să mă căsătoresc în câteva ore. Dar are El un plan mai bun și în care cred cu toată tăria pe care mi-o dă El.

Eu cred un lucru: că suntem singure, că suntem într-o relație noi suntem chemate să slujim.

Și nu oricum-

Dragostea trebuie să se arate în toate-haine, mâncare, brațe întinse, cuvinte etc.

Cât timp stăm lângă Dumnezeu putem să slujim cu dragoste cât e ziua de lungă, putem să spălăm vase de trei ori pe zi, să călcăm haine, să facem curățenie și câte și mai câte, fără ca la sfârșitul zile să primim un mic mulțumesc. Putem să facem asta și fără să îi înjosim pe cei din familie cu câte am făcut noi pentru ei.

Știți de ce putem?

Pentru că Dumnezeu e cu noi și El ne dă și tăria și înfăptuirea.

Și încă ceva.

Scopul suprem al familiei e să îi aducă cinste lui Dumnezeu.

Acest lucru nu se poate întâmpla cât timp mă gândesc la mine.

Te întreb și mă întreb:

Tu de ce vrei să te căsătorești?

A fi o soție și o mamă după standardele Cuvântului este despre a iubi și a sluji prin prisma crucii!

Update: Să fiu mai bine înțeleasă. Căsătoria ne împlinește dintr-un punct de vedere- nu intru în detalii, e darul lui Dumnezeu pentru noi. Dar nu trebuie să facem din ea un idol. Nu e trebuie să fie sursa împlinirii. Ea e un dar pe care ni-l dă Dumnezeu. Da, ne aduce împlinire, dar dacă mâine ne-ar fi luată, am putea să spunem că suntem împliniți?

Sursa boradoroteea.wordpress.com

ADVERTISMENT
loading...

De asemenea, ai putea dori...

3 răspunsuri

  1. Mariana Cristescu spune:

    Dacă v-ar lua cineva în serios, după ce publicaţi asemenea inepţii, nu s-ar mai căsători nimeni. Vai de voi, dacă asta aţi priceput din ce înseamnă căsătorie! Dacă mai văd asemenea texte, mă voi dezabona! Faceţi jocul celor care luptă împotriva instituţiei căsătoriei.

  2. Claudia spune:

    Aveti mare dreptate d-na Cristescu. Este un articol de toata jena la care nu ma asteptam din partea echipei „ganduridinierusalim”! Mai mult chiar, presupun ca a scris un barbat misogin care se da drept femeie! Dumnezeu sa va dea gandul cel bun si sa va ajute sa va indreptati punctul de vedere, ca sa nu smintiti fetele tinere care sunt in curs de a descoperi Ortodoxia noastra Sfanta!

  3. Iurie spune:

    Este normal ca omul să se gândescă într-o anumită măsură și la sine. Porunca „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” arată că iubirea de sine este un lucru normal în oarecare măsură. Problema e în excesul iubirii de sine, în faptul că te iubești pe tine mai mult decât pe aproapele. Iar faptul că soțul trebuie să-și iubească soția este o obligație morală, o datorie, potrivit Scripturii. Iar faptul că unele caractere sunt mai romantice e în firea omului. Nu cred că e ceva rău aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.