„A, tu posteşti, tu eşti mare evlavios”



postul-dinaintea-impartasaniei

Un popor atâta există cât trăieşte Evanghelia. Dar vrăjmaşii neamului nostru au ştiut să ne dezmoştenească de formele acestea ale noastre. Că vedeţi prea bine, când vor să scoată religia din şcoală, când icoana, şi unde mai punem că, înşişi fiii noştri sunt cei care ajută la acest dezastru religios şi moral. Pentru că învăţătorul nostru, ca să îşi poate avea postul acolo, zice: „Da, nu mai e nevoie, să întrebăm poporul. Are nevoie de religie în şcoală?” „N-are nevoie”. Şi împreună cu domnul învăţător o dă la o parte din şcoală.

Noi nu avem nici cea mai elementară concepţie despre unitate, despre rezistenţa noastră în unitate. Noi suntem foarte dispersaţi. Nu poţi uni un român, doi, trei, patru şi nu mai este această unitate pentru că nu mai este aceeaşi silinţă, nu mai este aceeaşi gândire, nu mai este aceeaşi simţire. Că dacă vezi pe unul că posteşte şi dacă scoţi tu la serviciu, acolo la ora mesei, un borcan de zacuscă sau nişte sarmale, ceilalţi se iau de tine: „A, tu posteşti, tu eşti mare evlavios”. Şi aşa de două, trei ori, până nu mai vine nici el cu fasolea şi se modernizează. Să luăm un exemplu de la străini: evreii există în istorie de 7000 de ani. Datorită cărui fapt? A unităţii lor. Oriunde ar fi, un evreu în Australia, dacă a primit o palmă de la un australian, sau o palmă în România, într-o oră ştie tot globul că a fost maltratat.

Şi Polonia, şi Ungaria, şi Cehoslovacia şi Germania au trăit acelaşi regim de comunism. Dar care a fost poziţia acestor popoare? Unitatea între ei. Au ieşit femeile cu copiii în braţe în faţa tancurilor ruseşti şi au ridicat urgia roşie. Când au văzut ruşii asemenea încercări, au slăbit şi le-au dat deplină libertate. De ce? Datorită unităţii şi bărbăţiei lor. Dacă un preot catolic spune: „Acum de Paşti, toate casele într-o săptămână să fie vopsite cu albastru”. Se pune vopseaua în var şi gata, să ştiţi că aşa se face. Apoi la noi poate să spună popa de 70 de ori. El zice, el aude. De ce? Pentru că respectul şi autoritatea noastră nu mai sunt aceleaşi unul faţă de celălalt. Pentru că nu mai este la locul lui nici preotul, nici doctorul, nici credinciosul. S-au deformat toate lucrurile, s-au modernizat.

Nu mai e nevoie acum să mai pui 2-3 miliţieni după un cetăţean sau să mai pui o companie de oameni ca să păzeşti un sat. Nu, îi pui armătura asta pe el şi merge înainte. Păi dacă am fi noi uniţi: „Păi, stai măi, ce faci cu oţelul ăsta pe mine?” Dacă ar fi să întrebi… Uitaţi de pildă acum suntem obligaţi să luăm cip. Dar dacă ar spune toţi: „Măi, ia să nu luăm cipul!” S-ar înţelege între ei şi să vezi că paralizează la un moment dat tot sistemul şi atunci te cheamă ei: „Vino, măi, să-ţi dau carnet fără cip, dar numai angajează-l la treabă aicea, că am nevoie de el”. Dar cu cine să faci treabă? Că fiecare cu ale lui: „nu mă bag, nu mă interesează”… Şi această nepăsare atrage după sine tot conflictul acesta. Şi faptul că nu ştim de unde venim şi unde mergem este şi din cauza necredinţei noastre.

Din cuvântările nescrise ale Părintelui Justin, „Rugăciunea – pâinea care cu adevărat hrăneşte neamul nostru”



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *