Un îndemn pentru toți credincioșii și toți clericii din întreaga Românie

Acesta este un îndemn pentru toți credincioșii și toți clericii din întreaga Românie Ortodoxă, pentru că nu trebuie să ne culcăm pe-o ureche.. Lasă că așa trece valul, așa trece viața, sau așa e bine.. Nu!

Fiecare credincios trebuie să pună mâna să facă un Paraclis la Maica Domnului, pentru protecția familiei lui, să facă o catismă la Psaltire pentru dușmanii credinței, iar preoții să pună particele pe sfântul disc la Proscomidie, rugându-se pentru liniștea țării, rugându-se pentru dușmanii nevăzuți ai credinței, să îi îndepărteze Dumnezeu din țara noastră și să-i ducă în pustiu.. așa cum spune Molifta Sf Vasile cel Mare (Părticele reprezintă fața sufletului pomenit la Sfânta Liturghie – O părticică pusă în potir este ca o rază de soare; poți să pomenești un milion de suflete.)

Și în fiecare dimineață exact la lucrul acesta mă gândesc.

„Doamne, ce-ar fi pe pământul acesta dacă nu ar fi Dumnezeu?”

Cred că am fi mai rai ca dracii! Și așa lumea este foarte inverșunată.. noi nu realizăm! Pământul, bietul de el, pentru că nu poși să-i spui altfel, cât suferă acesta? Trebuie să fie exact ca un cal care trage la o căruță supraîncarcată, și tot bați în el..Unul îl mulge de aur, unul scoate din el petrol, unul scoate gaze, altul îi aruncă în cap cianuri, altul îl defrișează și îl lasă pustiu, plin de bălării, altul îl otrăvește prin reziduri și deșeuri..

Și el, bietul de el, se luptă să se spele și-L roagă pe Dumnezeu cam așa:

„Salveaza-mă Doamne, să-i pot hrăni pe nebunii ăștia! Nu-i lăsa să mă omoare!”

Și totuși, cu toată poluarea, cu toata lipsa de ecologie, și cu toată lipsa de bun-simț, Dumnezeu ține Pământul!

Și el săracul rabdă toate aceste persecuții!

Pentru că ce facem noi asta este!

Deci tu, ca să calci pe pământ, să te bucuri de-o floare, să bei o gură de apă rece de izvor, să te simși bine la umbra unui copac, sau să guști un fruct, o cireașa sau o pruna.. tu distrugi tot, în urma ta trebuie să rămânș prăpăd!

Parintele Calistrat Chifan

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.