Al Treilea Război Mondial între China şi Vest este inevitabil?



Paramilitary policemen attend a training session at a military base in Yinchuan

”Niciodată înainte în istoria umanităţii o ţară nu s-a ridicat atât de rapid, atât de departe şi pe atâtea domenii de putere”, a spus Graham Allison. El a adăugat că asemenea schimbări bruşte de putere au fost asociate cu război în 12 din cele 16 cazuri din ultimii 500 de ani.

În una dintre excursiile lui Margaret Thatcher în Beijing în 1980, liderii chinezi ar fi sperat să pună presiune asupra Marii Britanii să cedeze Hong Kong. Ei au apelat la o tehnică diabolică de persuasiune, şi anume l-au ”privat” pe Dennis Thatcher de gin şi băutură, scrie Telegraph.

Această anecdotă ne arată că, dacă este nevoie, China este dispusă să întoarcă foaia. David Cameron, prim-ministrul Marii Britanii, cunoaşte foarte bine acest lucru. I-au trebuit ani întregi să recâştige încrederea chinezilor după ce s-a întâlnit în 2012 cu Dalai Lama, ”duşmanul” ideologic de moarte al acestora.

2_54-465x390

Prezenţa militară puternică a SUA în Asia a susţinut 70 de ani de stabilitate şi prosperitate, China fiind unul dintre beneficiari. Astăzi, prezenţa militară a SUA este ameninţată de armata chineză, care a ajuns la un nivel tehnologic extrem de ridicat. China a ridicat în ultimii ani pe o insulă imensă baze militare şi laboratoare de cercetare la care nu permite accesul.

50f553618f

Puterea Chinei creşte într-un ritm greu de înţeles. În primele decenii înainte de Primul Război Mondial, economia Germaniei creştea cu 13% şi cheltuielile cu înarmarea cu 64%, conform zf.ro.

În ultimii 10 ani, economia Chinei a crescut de patru ori, iar cheltuielile cu înarmarea s-au triplat.

”Niciodată înainte în istoria umanităţii o ţară nu s-a ridicat atât de rapid, atât de departe şi pe atâtea domenii de putere”, a spus Graham Allison. El a adăugat că asemenea schimbări bruşte de putere au fost asociate cu război în 12 din cele 16 cazuri din ultimii 500 de ani.

china-armata

Cum putem evita războiul?

China nu este străină de diplomaţie. În primul rând, Beijingul are un loc permanent în Consiliul de securitate al ONU, deşi principalii doi rivali din Asia, Japonia şi India, nu fac parte din consiliu. Deşi cea mai puternică economie din lume este sub-reprezentată în unele instituţii create după Al Doilea Război Mondial, China este pe locul şase la numărul de voturi în FMI.  Noua Bancă de Dezvoltare creată, care cuprinde ţările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), va avea sediul tot în China.

China-vasPesimiştii spun că traietoria pe care o ia China nu va lăsa niciun spaţiu de manevră ţărilor Vestice şi vor trebui să îi accepte Chinei cererile legate de Pacific. Aceasta totuşi nu ar fi înţelept. China şi-ar putea eclipsa adversarii în mod individual, dar aceştia îşi construiesc relaţii puternice unii cu alţii. Spre exemplu, India cu Japonia şi SUA.

China şi Rusia se apropie, este adevărat, dar totuşi Rusia este în declin având în vedere situaţia politică rezultată în urma conflictelor din Siria şi Ucraina.

china_1-465x390



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *