Ar putea uita Europa de Ucraina și Crimeea, după atentatele de la Paris?



avertizarea-nato-moldova-ar-putea-fi-urmatoarea-tinta-a-moscovei-dupa-invazia-crimeii-1395644840

Kremlinul a transmis că este încă prea devreme să se vorbească despre o apropiere între Rusia și Occident după atentatele de vineri seară din Paris, revendicate de Statul Islamic, transmite duminică Reuters, preluată deAgerpres. Declarația, făcută în Antalya de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în marja summitului G20, vine în contextul unor eforturi ale diplomației ruse de a face uitate anexarea Crimeei și conflictul din Ucraina, prin intervenția în Siria și operațiuni contra teroriștilor islamici.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că întreaga comunitate internațională trebuie să-și unească eforturile pentru a ține sub control amenințarea teroristă. „Nu putem controla amenințarea teroristă (…) decât dacă întreaga comunitate internațională își unește eforturile”, a declarat Putin, în timpul unei reuniuni cu liderii BRIC (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud), cu puțin timp înainte de începerea summitului G20 din Antalya.

Rusia este în prezent supusă unor sancțiuni economice internaționale și europene, în urma anexării Crimeei și din cauza implicării în conflictul din Ucraina. De asemenea, în urmă cu peste o lună, Rusia a început intervenții aeriene în conflictul din Siria.

Sursa: paginaderusia.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *