ATENTAT în Camerun, comis de patru femei-kamikaze care ar face parte din Boko Haram: Cel puţin 10 morţi – VIDEO



boko-haram-afp

Patru femei-kamikaze, care ar face parte din gruparea islamistă Boko Haram, au comis sâmbătă un atentat în nordul Camerunului, provocând moartea a şase persoane, între care şi un lider tribal, relatează Deutsche Welle în pagina online.

Oficiali din domeniul securităţii au declarat că un atac sinucigaş comis de presupuşi membri ai grupării Boko Haram a avut loc într-un sat din nordul Camerunului, scrie site-ul mediafax.ro.

„Cifrele iniţiale indică zece morţi, inclusiv atacatoarele, şi aproximativ zece răniţi”, a declarat pentru Reuters un comandant camerunez din satul Nigue, o suburbie a oraşului Fotokol.

Guvernatorul regional Midjiyawa Bakari a declarat că o femeie-kamikaze şi-a detonat centura cu explozibili, provocând moartea mai multor persoane. Celelalte trei femei şi-au detonat de asemenea vestele cu explozibili, dar nu au făcut victime.

Boko Haram duce o campanie de şase ani pentru crearea unui stat islamist în nord-estul Nigeriei. Gruparea islamistă a comis anul acesta numeroase atacuri în Camerun, Ciad, Niger şi Nigeria.

Camerunul s-a alăturat unei coaliţii conduse de Statele Unite, care a mobilizat 8.700 de militari împotriva Boko Haram, într-un conflict transfrontalier care a dus la strămutarea a zeci de mii de persoane.



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *