AVERTISMENT: Pericol de anarhie şi extremism. Cine spune asta?



grecia

„In situatii de criza politica, este nevoie de coordonare, de conducere unitara si, pe de alta parte, este nevoie sa se obtina increderea populatiei ca situatia este sub control, ca lucrurile merg in directia cea buna.

Fostul premier Adrian Năstase este de părere că, dincolo de caracterul cumplit al tragediei din clubul Colectiv, românii trebuie să lase în urmă durerea, suferinţa, regretele, dorinţa de răzbunare.  „Trebuie să continuăm să sperăm şi să credem în destinul nostru, inclusiv în destinul nostru comun”, spune Năstase, care atrage atenţia că prelungirea crizei politice poate duce la anarhie şi extremism.

nastase_barba_2014

Adrian Nastase

„Ceea ce este cumplit, in tragedia incendiului de la Clubul Colectiv, este caracterul sau de continuitate a durerii. Mortii, care se adauga in fiecare zi, ne tin prizonieri intr-o situatie fara iesire. Nu este vorba numai de suferinta rudelor sau a prietenilor ci de starea de neputinta a intregii tari, privind sfarsitul inexorabil al celor aflati in stare critica in diferite spitale din tara si – acum – din strainatate. Solidaritatea noastra nu poate sa stearga lacrimile celor care se afla la granita dintre viata si moarte”, scrie Adrian Năstase pe blog.

Fostul premier spune că a luat legătura, zilele trecute, cu un prieten din Canada care i-a vorbit despre un tratament modern pentru regenerarea pielii în cazul arsurilor. „Din pacate, desi medicii canadieni respectivi s-au oferit sa vina si sa doneze ‘plasturii’ respectivi, am inteles ca ar fi trebui mai intai omologati in Romania, asa ca…”, mai scrie Năstase.

Fostul lider PSD susţine că e nevoie urgentă de un guvern funcţional, iar jocurile de imagine nu îşi au locul acum.

658x0_anarhia

„In situatii de criza politica, este nevoie de coordonare, de conducere unitara si, pe de alta parte, este nevoie sa se obtina increderea populatiei ca situatia este sub control, ca lucrurile merg in directia cea buna. In conditiile actuale, cu un guvern demisionar, cu un CSAT nefunctional (din acest motiv), cu partide paralizate, cu o explozie de „societati civile” si de „agenti de influenta”, interni sau externi, se lasa camp liber unor scenarii periculoase. Cred, de aceea, ca formarea, cat mai curand, a unui nou guvern care sa actioneze cu toata autoritatea este un imperativ national. Stiu ca unii sunt precauti si vor sa se pre-pozitioneze pentru alegerile de anul viitor. Cred insa ca prioritar este sa nu se creeze anarhie sau sa se dezvolte terenul pentru curente politice extreme”, mai afirmă fostul premier din perioada 2000-2004.

Sursa: stiripesurse.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *