Când simţi că te apasă crucea e semn că mergi în urma Domnului



jugul_lui_hristos

Bucură-te, deci, când simţi că te apasă crucea, fiindcă acesta este semnul că mergi în urma Domnului, pe calea mântuirii, în Rai. Rabdă puţin. Acum-acum vine sfârşitul, însoţit de cununi!

Nu poţi merge fără cruce în urma Domnului Purtător de Cruce; şi toţi cei care merg în urma Lui merg, negreşit, cu crucea.

Ce e această cruce? Necazurile, strâmtorările şi întristările de tot felul, care vin dinlăuntru şi din afară asupra celui ce împlineşte cu conştiinţă dreaptă poruncile Domnului, trăind în duhul rânduielilor şi cerinţelor Lui. Această cruce se întrepătrunde până-ntr-atâta cu modul de vieţuire al creştinului, încât acolo unde este creştinul este şi ea, iar acolo unde nu e această cruce nu poate fi vreun creştin.

Înlesnirile de toate felurile şi viaţa în dezmierdări nu sunt pentru un creştin adevărat. Sarcina creştinului adevărat e să se curăţească şi să se îndrepteze. El e ca un bolnav care trebuie să fie cauterizat pe ici, tăiat pe dincolo, iar asta nu poate avea loc fără durere. El vrea să se smulgă din robia unui vrăjmaş puternic; poate face asta fără să lupte şi fără să fie rănit? El trebuie să meargă împotriva tuturor rânduielilor (lumeşti) care îl înconjoară, iar asta cum o poate face fără neplăceri şi strâmtorări?

Bucură-te, deci, când simţi că te apasă crucea, fiindcă acesta este semnul că mergi în urma Domnului, pe calea mântuirii, în Rai. Rabdă puţin. Acum-acum vine sfârşitul, însoţit de cununi!

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 47-48

Articol relatat de portalul doxologia.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. 13 martie 2016

    […] Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 47-48) Sursa: doxologia.ro, ganduridinierusalim.com, foto […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *