Pr. Cleopa: „Când voieşti a călca pragul casei tale, să zici mai întâi acest cuvânt”

Pentru ce au căzut creştinii în vrăjitorie?

– Pentru că a slăbit în ei credinţa şi frica de Dumnezeu; pentru că nu se roagă îndeajuns creştinii de astăzi, ca să-şi împlinească cererile lor prin rugăciune, iar nu prin ghicire; pentru că nu citesc Sfânta Scriptură să vadă ce osândă ajunge pe vrăjitori şi pentru că nu merg regulat la biserică, nu se spovedesc în cele patru posturi şi nu cer la nevoie sfatul şi rugăciunile preotului. Mai aleargă unii creştini la ghicit pentru că au uitat făgăduinţele pe care le-au dat lui Hristos la Sfântul Botez, când au spus: „Mă lepăd de satana, şi de toate lucrurile lui, şi de toată slujirea lui…”. De asemenea, mai aleargă creştinii la ajutorul diavolului când nu li se împlineşte cererea lor la Biserică sau pentru că uită de moarte şi de ziua judecăţii lui Hristos.

De aceea, Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să alergăm numai la Dumnezeu, numai la Biserică şi la preoţi, iar nu la diavoli şi la slugile lor. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne sfătuieşte, zicând: „Vă rog, fiţi curaţi de această înşelătorie… şi când voieşti a călca pragul casei tale, să zici mai întâi acest cuvânt: «Mă lepăd de tine, satană, şi de cinstirea ta, și de slujirea ta şi mă unesc cu Tine, Hristoase!» Fără cugetarea aceasta niciodată să nu ieşi din casă. Aceasta să-ţi fie toiag, aceasta armă, aceasta cetate de apărare, şi împreună cu aceste cuvinte fă şi semnul crucii pe fruntea ta. Că aşa, de te vei întrarma pretutindeni, nu numai om, ci chiar diavolul de te va întâlni, nu va putea să te vatăme pe tine” („Hristoitia”, p. 316-317).

Părintele Cleopa Ilie

Extras din Ne vorbește Părintele Cleopa, Ed. Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pag. 138-139

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.