Ce înseamnă când începe să ne fie ruşine de ceea ce am făcut?

Cum se schimbă viaţa noastră după fiecare spovedanie? Şi care este pocăinţa noastră personală, de toată vremea?

Din cuvintele Domnului Hristos înţelegem că cine nu se pocăieşte cu adevărat, nu are ce căuta în Împărăţia lui Dumnezeu, căci acolo nu poate intra nimic din ce este necurat. Ca să putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu, chiar şi aceasta de pe pământ, la Sfânta Liturghie, trebuie o anumită învrednicire. Dacă vrem cu adevărat să ne bucurăm de intrarea în Împărăţie încă de la Sfânta Liturghie, atunci toată viaţa noastră trebuie să fie o pregătire pentru a lua parte la Sfânta Liturgie. Preotul sau diaconul zice: „Câţi sunteţi chemaţi, ieşiţi”, şi noi ne gândim la cei nebotezaţi, nu la noi. Dar aceste cuvinte ne spun că trebuie să avem o vrednicie, adică să trăim o viaţă care să ne recomande în faţa lui Dumnezeu şi să ne apropie de El, pentru ca astfel să primim darurile lui Dumnezeu. Până la urmă, pocăinţa este un dar de la Dumnezeu. El ni-l dă dacă ne împuţinăm păcatele şi ne ajută să nu le mai facem, chiar dacă mai facem greşeli.

Condiţiile iertării sunt în primul rând pocăinţa, pentru că pocăinţa înseamnă părăsirea păcatului. Numai atunci te pocăieşti, când părăseşti păcatul. Cine nu părăseşte păcatul, acela nu este într-o stare de pocăinţă.

Mie întotdeauna îmi sună strident când cineva mă întreabă: „Părinte, oare pe mine mă iartă Dumnezeu?” Nu există om pe care să nu-l ierte Dumnezeu, dacă se sileşte să ducă o altă viaţă. Sfântul Apostol Pavel spune: „Ce roade aveaţi atunci când eraţi în neştiinţă? Roade de care acum vă e ruşine.” Când începe să ne fie ruşine de ceea ce am făcut, atunci înseamnă că părăsim păcatul şi ne apropiem de Dumnezeu.

Părintele Teofil Părăian

Extras din „Veniţi de luaţi bucurie”, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pag. 109-110

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *