Ce să fac atunci când simt mânie sau tulburare în suflet?



trista

Sunteţi bolnavă; iar eu vă înţelesesem altfel starea; de aceea, mă pregătisem să mă năpustesc cu tunete asupra dumneavoastră, cu cele mai năprasnice şi mai ocărâtoare reproşuri pentru imensa izbucnire de vanitate, legată de supărarea cu N.N. şi încă pentru ceva — am uitat: este ceva de domeniul trecutului.

Acum văd că toate acestea sunt urmarea irascibilităţii nervilor, cauzată de boală. Maica Domnului să vă întărească! Luaţi doar cunoştinţă de faptul că asemenea izbucniri nu sunt un lucru prea virtuos. Iată-l, într-adevăr, pe satana cu chip de înger al luminii. În aparenţă, este vorba numai de simţul dreptăţii. Dar inima începe să clocotească şi este gata să se lase tăiată cu lama pentru dreptate, limba este încărcată de reproşuri, că dreptatea este uitată şi călcată în picioare de altul. Iar acest altul, care a cutezat să o încalce, ne apare cu totul neghiob şi chiar rău intenţionat. Şi o astfel de judecată ne apare atât de dreaptă, încât credem că toată lumea, dac-ar fi de faţă, ar aproba-o negreşit. Vedeţi cum totul este luminos şi legal? Dar, de fapt, aşa stau lucrurile?

De fapt, întotdeauna se întâmplă ca la temelia unui asemenea sentiment de încălcare a dreptăţii să stea sentimentul vanităţii ofensate, al înjosirii demnităţii noastre sau al tratării ei fără consideraţia şi preţuirea cuvenită. Focul râvnei după dreptate nu decurge din dragostea noastră de dreptate, ci din faptul că cineva a îndrăznit să o încalce, în raport cu noi. De-ar fi fost în raport cu alţii, încă ar mai fi fost suportabil, adică am fi rostit, poate, printre dinţi: „da, este jenant”, şi gata. Şi poate că i-am fi iertat. Observaţi că strigătul după dreptate este doar unul exterior, în timp ce la mijloc se află lupta pentru propriul eu? Iată că se vede acum cine-i îmbrăcat în veşminte de înger!

Toate acestea vi le-am amintit aşa, pentru orice situaţie. Sufletul dumneavoastră este înţelept. Dacă este într-o stare bună sau rea, ca mărturie stau pacea sau tulburarea lui. Când aveţi tulburare în suflet, în legătură cu orice problemă, nu daţi crezare sufletului în acest timp: minte tot ce spune! Atunci sufletul este povăţuit de satana şi, desigur, nu întru mântuirea lui; iar el, sărmanul, se zbate din toate puterile. Căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu (Iac. 1, 20).

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia, București, 2012, pp. 98-99

Sursa: doxologia.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *