Cea mai jalnică decât toate este tânguirea, fiindcă pedeapsa acestora este veşnică



iadul

Asemenea poți să te îndemni spre tânguire şi lacrimi, când îți aduci aminte de ziua Judecăţii și de cumplitele pedepse nesfârşite ale Iadului, unde toate mădularele şi simţirile vor avea chin nespus, adică: ochii, plângerea; dinţii, scrâşnirea; mirosul, reaua putoare; auzirea, loviri şi ţipete sfâşietoare; gustul, setea; stomacul, foamea; şi pe scurt, toate mădularele să aibă aceeaşi pedeapsă.

Cea mai jalnică decât toate este tânguirea, fiindcă pedeapsa acestora este veşnică, şi din această pricină, păcătoşii au mare deznădăjduire, aducându-şi aminte de desfătarea pe care au avut-o mai înainte şi astfel se vor chinui mai mult, că în viitor nu pot să aibă vreo mângâiere, ci muncă veşnică şi nemuritoare moarte. Să zică tot păcătosul către sine: O, suflete al meu, a ajuns sfârşitul mândriei şi al nebuniei tale şi al trupeştilor dulceţi, pe care le-ai iubit şi le-ai dorit mai mult decât pe Dumnezeu. Unde sunteţi acum? Ce v-aţi făcut plăcerile şi desfătările mele? Ce folos mi-aţi dat? Pentru voi mă păgubesc de cereasca desfătare şi de bunătăţile cele veşnice, şi moştenesc iadul fără sfârşit. Deci păcătosule, dacă acestea sunt adevărate, şi vor mânca aceşti viermi inima ta, nu este mai bine să le zici acum spre folosul tău, să te osândeşti pe tine însuți cu lacrimi şi cu tânguire mai înainte de infricoşata Judecată, ca să te izbăveşti de osânda cea dreaptă?

Agapie Criteanul

Extras din ”Mântuirea păcătoșilor”, Ed. Egumenița, 2009, pag. 326-327



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *