Cine lucrează și se roagă se unește cu Dumnezeu prin rugăciune și cu oamenii prin lucru

Omul a fost scos afară din rai, în primul rând, pentru că a greșit, întreit a greșit: nu a ascultat, s-a semețit și nu a postit. Cu toate că l-a scos din rai, Dumnezeu nu l-a alungat prea departe pe Adam, ca să nu uite locul de unde a plecat și să-și amintească starea în care a fost și, părându-i rău, să se străduiască prin muncă să dobândească iarăși acea bucurie și fericire dumnezeiască.

De la început, Dumnezeu a văzut că omul-Adam are nevoie de un ajutor și însoțitor. Deși toată creatura a pus-o Dumnezeu sub stăpânirea lui Adam, El a căutat un ajutor pentru Adam, însă nu l-a aflat (Fac. 2, 20). Îi trebuia ceva mai presus decât oricare altă viețui­toare pe care Dumnezeu a creat-o numai cu cuvântul, însă trebuia cineva pe măsura lui Adam. Acest ajutor a fost femeia, Eva. De fapt acest ajutor venea tot de la Dumnezeu. Iată ce zice Psalmistul: „Ajutorul meu de la Domnul Cel ce a făcut cerul și pământul” (Ps. 120, 2).

În Psalmul 103, numit de Sfinții Părinți Psalmul creației, Prorocul David zice: „Toate către Tine așteaptă să le dai lor hrană la bună vreme. Dându-le Tu lor, vor aduna; deschizând tu mâna Ta, toate se vor umple de bună­tăți” (v. 28-29). Fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic; vedem ce se întâmplă dacă ne lipsește ajutorul Lui.

Fără ajutorul lui Dumnezeu, omul nu poate lucra altceva decât numai păcatul

Psalmistul continuă: „Dar întorcându-ți Tu fața Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor și se vor sfârși și în țărână se vor întoarce” (v. 30). Dumnezeu are putere de a omorî și a face viu, de a ne ajuta și a ne sta împotrivă, așa cum se arată mai departe în același psalm: „Trimite-vei duhul Tău, și se vor zidi și vei înnoi fața pământului” (v. 31). Pentru toate acestea, dăm slavă lui Dumnezeu împreună cu Psalmistul: „Fie slava Domnului în veac!” Și astfel: „Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale” (v. 32).

În acest sens, Mântuitorul ne arată că fără ajutorul lui Dumnezeu, omul nu poate face nimic, nu poate lucra ceva bun decât numai păcatul, după cum arată Fericitul Ieronim.

Orice ajutor primim de la prieteni, cunoscuți sau necunoscuți, de fapt, acel ajutor ne vine de la Dumnezeu prin intermediul lor. Se folosește Dumnezeu de ei să ne dea ajutor; îi deprinde și pe ei cu bunătatea, să dea din bunătățile lui Dumnezeu. Rela­ția Dumnezeu-om devine relație om-om pentru că Dumnezeu iu­bește pe tot omul și vrea să vină la cunoștința adevărului. Omul este și trebuie să fie în compania altor oameni pentru lucrările mai complicate, el este, de fapt, nu numai asistat, ci și supravegheat și, mai ales, ajutat de Dumnezeu. Deci omul nu este singur când muncește sau lucrează. Astfel avem dictonul: „Roagă-te și mun­cește!” Rugăciunea și lucrul cu rezultatele lor sunt elemente ale comunicării și comuniunii omului cu Dumnezeu și cu semenii.

Rugăciunea-salut

Creștinii, mai ales credincioșii ortodocși, cunosc aceasta din practică; de aceea, când încep lucrul, pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu, Cel Ce vede toate, Îl invocă printr-o scurtă rugăciune: „Doamne, ajută!” și se însemnează cu semnul Sfintei Cruci. A­ceastă scurtă rugăciune, făcută cu credință și nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, dă curaj lucrătorului la locul său de muncă. Apoi, aceasta amintește lucrătorului de promisiunea Mântuitorului: „Toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi” (Mat. 21, 22 și Ioan 14, 14). „Conform promisiunii evanghelice, când doi se întâlnesc, ei sunt împreună în numele Domnului: Acesta e cu ei”.

Însă adesea această rugăciune scurtă pentru mulți este și un salut, mai ales la sat, dar și în alte medii sociale. „El e spus într-un fel apăsat, care nu lasă loc nici unei superficialități. Dincolo de aceste două cuvinte, de simplitatea paradisiacă a acestui salut, este tezaurizată aici o adâncă teologie. «Doamne, ajută!» este un salut, dar și o rugăciune nu numai pentru cei care se întâlnesc, ci pentru toată lumea, neprecizându-se persoana, în sensul că «Dumnezeu să fie cu noi, cu toți». Este invocat numele lui Dumnezeu, Care nu poate fi luat în deșert. Dumnezeu ne este Domn. Este recunoscută atotputernicia lui Dumnezeu și limita puterilor omului, imposibilitatea lui de a reuși cu adevărat fără Dumnezeu. Este exprimată credința în posibilitatea de a obține ajutorul scontat, nădejdea că acest ajutor va fi de folos, iubirea față de Cel de la care ajutorul este totdeauna dezinteresat, absolut și neumilitor”, afirmă Costion Nicolescu. Credinciosul, indiferent de condiția lui socială, continuă autorul citat, „se arată astfel deschis spre lucrarea sinergică cu Dumnezeu, prin acceptarea energiilor Sale necreate. Este un strigăt după Dumnezeu-Domnul, făcut cu calm și cu pace…“

O piatră pusă la temelia mântuirii

„«Doamne, ajută!» cuprinde mai mult decât «Doamne, milu­iește!» Exprimă desăvârșirea omului făcut spre relație personală cu Creatorul său. «Doamne, ajută!» înseamnă și punerea unui «început bun», pornirea la orice înfăptuire cu ajutorul lui Dumnezeu. În ultimă instanță, «Doamne, ajută!» este rugăciunea isihastă a satului nostru, conducând prin pomenirea cât mai deasă a numelui Domnului la liniștire și trezvie. De aceea el este, în accepțiunea cea mai deplină a cuvântului, un salut, o piatră pusă la temelia salvării, a mântuirii”.

Cunoaștem că mulți credin­cioși cheamă numele lui Dumnezeu în ajutor și iau ca armă și putere ajutătoare de la Hristos semnul Sfintei Cruci. Ei se închină și zic: „Doamne, ajută!” Această rugăciune este asemenea cu o altă rugăciune, tot așa de scurtă și tot așa de puternică: „Doamne, miluiește!” Invocând ajutorul lui Dumnezeu, Sfântul Vasile, după o noapte de priveghere, a îndemnat credincioșii să strige „Doamne, miluiește!” și a deschis biserica luată de arieni.

Numele lui Dumnezeu se cheamă în ajutor deoarece nu este un alt nume mai mare și mai puternic, în cer și pe pământ, ca numele Său. Așa ne învață Sfântul Pavel în Epistola către Filipeni, capitolul al 2-lea. Apoi, o armă tare și mai de temut decât Sfânta Cruce nu există, după cum arată tot Sfântul Pavel: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Cor. 1, 18).

Cine lucrează și se roagă se unește cu Dumnezeu prin rugăciune și cu oamenii prin lucru făcut cu rugăciune. Cuvântul este Cel ce unește Persoanele Sfintei Treimi și unește pe Dumnezeu cu omul sau pe om cu Dumnezeu, dar și pe oameni între ei. „Tatăl Meu până acum lucrează și Eu lucrez” (Ioan 5, 17), iar omul care lucrează rugându-se sau se roagă lucrând, de fapt, lucrează împreună cu Dumnezeu. Ceea ce nu poate face sau împlini omul în lucrarea sa, completează Dumnezeu, pentru că El ajută pe cei care-I cer spri­jinul cu cre­dință. Așadar, lucrătorul care cheamă numele lui Dumnezeu în ajutor și se însemnează cu semnul Sfintei Cruci atrage asupra sa puterea lui Hristos, harul Sfântului Duh și dragostea lui Dumnezeu Tatăl, îmbră­când totul în smerenie și recunoscând ajutorul lui Dumnezeu în tot lucrul cel bun pe care-l face.

Articol relatat de portalul Ziarul Lumina

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *