„Cine se pocăieşte cu adevărat e gata să sufere toate necazurile: foame şi golătate, frig şi căldură, boală şi sărăcie, dispreţ şi prigoană, nedreptate şi defăimare”
Importanța pocăinței adevărate și a milosteniei, conform Sfântului Siluan Athonitul
Pocăința sinceră și detașarea de cele lumești sunt condiții esențiale pentru a dobândi o legătură curată cu Dumnezeu. „Cine se pocăieşte cu adevărat e gata să sufere toate necazurile: foame şi golătate, frig şi căldură, boală şi sărăcie, dispreţ şi prigoană, nedreptate şi defăimare, fiindcă sufletul se avântă spre Domnul şi nu se mai grijeşte de cele pământeşti, ci se roagă lui Dumnezeu cu minte curată. Dar cel alipit de averi şi de bani, acela nu va putea avea niciodată mintea curată în Dumnezeu, fiindcă în adâncul sufletului său şade grija: ce să facă cu aceşti bani? Şi dacă nu se pocăieşte sincer şi nu se va întrista pentru că L-a întristat pe Dumnezeu, va şi muri în patimi fără să fi cunoscut pe Dumnezeu.”
În fața pierderii bunurilor materiale, atitudinea omului trebuie să fie una de dăruire și de liniște sufletească. „Când ţi se ia ceea ce ai, dă tu acel lucru, pentru că iubirea dumnezeiască nu poate refuza nimic; dar cine n-a cunoscut iubirea, acela nu poate fi milostiv, pentru că în sufletul lui nu e bucuria Duhului Sfânt.”
Sfântul Siluan Athonitul subliniază că încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu aduce pace și siguranță, indiferent de încercările vieții. „Dacă prin patimile Lui, Domnul Cel Milostiv ne-a dat pe pământ pe Duhul Sfânt de la Tatăl, ba ne-a dat însuşi Trupul şi Sângele Lui, e limpede că El ne va da şi toate cele de care avem nevoie. Să ne predăm voii lui Dumnezeu şi atunci vom vedea purtarea de grijă [Pronia] a lui Dumnezeu şi Domnul ne va da şi ceea ce nu aşteptăm. Dar cine nu se predă voii lui Dumnezeu, acela nu va putea vedea niciodată purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de noi. Să nu ne întristăm de pierderea averilor noastre: acesta e un lucru neînsemnat.”
Experiențele personale ale tatălui său sunt un exemplu de răbdare și credință neclintită. „Tatăl meu după trup m-a învăţat aceasta. Când se întâmpla o nenorocire în casă, el rămânea liniştit. După ce casa noastră a ars oamenii spuneau: „Ivan Petrovici, ţi-a ars gospodăria”, dar el răspundea: „Dă Dumnezeu, şi mi-o voi pune pe picioare”. Într-o zi mergeam la ogorul nostru şi eu i-am spus: „Uite, ne-au furat snopii de grâu”, dar el mi-a răspuns: „Ei şi? Fiule, Domnul a făcut să rodească pentru noi bucate din destul, dar cine fură înseamnă că are nevoie de ele”. Mi s-a întâmplat să-i spun: „Dai mult de pomană, dar iată acolo oamenii trăiesc mai bine decât noi şi dau mai puţin”, iar el mi-a răspuns: „Lasă, fiule, Domnul ne va da ce ne trebuie!” Şi Domnul n-a înşelat nădejdea lui.”
În final, milostenia este cheia pentru iertarea divină și pentru a trăi în armonie cu ceilalți. „Celui milostiv, Domnul îi iartă îndată păcatele. Omul milostiv nu-şi aduce aminte de rău. Chiar dacă e ocărât sau i se ia ce-i al lui, el rămâne liniştit, căci cunoaşte milostivirea Domnului; şi de mila Domnului nimeni dintre oameni nu se poate lipsi, pentru că ea este sus, este la Dumnezeu.”
Această învățătură din scrierile Sfântului Siluan Athonitul rămâne o sursă de inspirație pentru cei care doresc să trăiască în conformitate cu voia divină, demonstrând că adevărata credință constă în smerenie, milostenie și abandonarea grijilor lumești.