Citiți cât mai des Psalmul 90, are o putere foarte mare împotriva duhurilor rele

E bine de știut că scrierile teologice afirmă despre acest psalm că el îi conferă celui ce îl citește adesea interior, meditând cât mai profund asupra lui într-o stare de liniște și puritate sufletească certitudinea de nezdruncinat a protecției divine. Pot fi astfel evitate evenimentele cu caracter nefast, manifestându-se de multe ori un ajutor providențial chiar și atunci când acest ajutor pare a fi ceva imposibil.

Psalmul 90 este o rugăciune a lui David, care are o putere foarte mare împotriva duhurilor celor rele. În stilul său poetic regele David ne arată cât de mare este apărarea lui Dumnezeu față de cei care nădăjduiesc în ajutorul Lui.

Înțelegem din aceste versuri credința profundă pe care omul trebuie să o aibă în Dumnezeu, indiferent de necazurile prin care îi este dat să treacă. Relele din viața noastră sunt fie o consecință a păcatelor, fie o cercare a credinței și a răbdării noastre.

Într-un alt psalm (124:1) spune că cei ce se încred în Domnul sunt ca Muntele Sionului, adică tari și de neclintit. Nu se vor clătina în veac cel ce locuiește întru acoperământul Dumnezeului cerului, adică în biserica cea vie a Mântuitorului Hristos. Dumnezeu îi ocrotește pe cei care scapă la limanul cel mântuitor al Bisericii.

Psalmul 90

“Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui. Va zice Domnului: Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul.

Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător. Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.

Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază. Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.

Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea. Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ţie. Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău.

Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale. Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău. Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur.

Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu. Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi. Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea”.

Articol relatat de portalul sfatulbatranilor.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.