Cum arată un monstru care şi-a crescut copiii legaţi cu lanţul de pat. Viaţa după „temniţă“ a fraţilor salvaţi miraculos

646x404

Copilăria Mariei (17 ani), Mihaelei (12 ani), Petronelei (10 ani) şi a lui Gheorghiţă (15 ani) a fost marcată de zornăit de lanţuri. Fiare grele pe care tatăl lor le prindea de picioare şi de marginea patului. Seară de seara, când minorii se pregăteau de somn, sau în timpul zilei, când părinţii plecau de acasă, cei doi copii mai mari ai familiei Grădinaru erau legaţi în lanţuri şi înfometaţi, scrie adevarul.ro.

Fraţii Grădinaru din comuna Miroslava au acum o viaţă normală. Stau împreună, merg la şcoală şi visează să lucreze într-o zi, astfel încât să se poată întreţine.

După aproape nouă ani de când au fost eliberaţi din lanţuri, cei patru copii se bucură de o adolescenţă liniştită, într-un centru specializat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Au însă şi momente în care povestesc îngrijitorilor scene desprinse din altă lume.

„Copiii ne spun că tatăl a avut ideea de a-i lega cu lanţuri pe care le prindea cu lacăte, astfel încât să nu se poată elibera. De fiecare dată, minorii nuanţează că mama a fost obligată să tacă şi să accepte situaţia pentru că altfel ar fi fost bătută. Tatăl îi lega de piciorul patului şi în timpul nopţii, şi în timpul zilei. Noaptea, îi lega să stea liniştiţi. Ziua, la fel. Explicaţiile tatălui erau năucitoare. Copiii erau obrăznicuţi şi el îi lega să nu li se întâmple ceva”, a precizat psihologul Cristina Copil, coordonatoarea Centrului de plasament din Bogdăneşti, acolo unde se află copiii.

Minorii erau hrăniţi ca nişte animale

Minorii familiei Grădinaru îşi amintesc că, în 2007, abuzurile fizice continuau cu înfometare. În timp ce erau legaţi de pat, Maria şi Gheorghiţă îşi amintesc erau hrăniţi ca nişte câini. Cu pâine goală şi apă. Lângă pat, părinţii le lăsau o oală să-şi facă nevoile.

Când mama era singură acasă se îndura de suferinţa celor mici şi le punea în faţă câte un castron cu borş sau lapte. „Din relatările copiilor, reiese că uneori apuca să mănânce numai Maria. Minorii spun că, dacă tatăl pleca de acasă, mama le deschidea lacătele şi-i elibera”, a mai povestit Cristina Copil.

627x0

Maria, Petronela şi Mihaela au ajuns la Bogdăneşti în 2012. Erau tăcute şi se fereau de oameni. Sistemul de protecţie socială le-a pus, la început, faţă în faţă cu un asistent maternal care s-a dovedit abuziv pe parcurs. Ulterior, din cauza comportamentului său, asistentul maternal a pierdut atestatul, iar copiii au ajuns în plasament familial, la bunica maternă.

Bătrâna a reuşit să se ocupe de ei numai un timp, în cele din urmă fetele fiind încadrate în centrul din Bogdăneşti, iar băiatul la centrul de plasament din Holban. Gheorghiţă nu a fost mulţumit că a fost despărţit de surorile sale şi, drept răspuns, o vreme era agitat, fugea din centru şi se izola.

După ce a ajuns alături de surorile sale, băiatul s-a liniştit şi s-a transformat în alt copil. „Băiatul era despărţit de surorile sale şi se simţea uitat de familie. De când a ajuns la noi, este foarte cuminte, merge la şcoală şi nu se comportă greşit. De fapt, nu avem probleme cu niciunul dintre ei. Sunt nişte copii foarte ataşaţi de mamă. Îi duc dorul, ne întreabă mereu de ea şi vor să fie mereu în contact cu ea. Chiar ne-a surprins dorinţa lor de a vorbi mereu cu mama”, a explicat psihologul.

Când au salvat copii, asistenţii social nu au reuşit să le taie lanţurile  FOTO Mediafax

Când au salvat copii, asistenţii social nu au reuşit să le taie lanţurile FOTO Mediafax

Paula Lemnariu, fostă Grădinaru, mama copiilor, a divorţat de tatăl abuziv imediat după iscarea scandalului. Femeia ţinută sub papuc de bărbatul său şi-a executat pedeapsa de patru ani şi după eliberare a început să-şi caute copii.

Potrivit reprezentanţilor DGASPC, femeia îşi vizitează constant fiii, întâlnirea dintre mamă şi minori fiind mereu organizată în prezenţa îngrijitorilor din centru. Paula Lemnariu şi-a găsit şi un loc de muncă, astfel încât să realizeze condiţiile minime pentru întreţinerea copiilor.

Paula Lemnariu, mama copiilor, a susţinut în permanenţă că a fost forţată de soţ să asiste la tratamentul macabru FOTO Ziarul de Iaşi

Paula Lemnariu, mama copiilor, a susţinut în permanenţă că a fost forţată de soţ să asiste la tratamentul macabru FOTO Ziarul de Iaşi

Femeia şi-a exprimat deja dorinţa de a începe o acţiune în instanţă pentru a redobândi drepturile părinteşti din care a fost decăzută în 2008. Tatăl copiilor, în schimb, Marius Grădinaru, nu şi-a căutat niciodată fiii şi nu a dat niciun semn de viaţă după eliberare.

„Lucrurile sunt schimbate total. S-au făcut numeroase şedinţe de consiliere cu fiecare în parte şi acum par să aibă o viaţă, o adolescenţă normală. Mihaela vrea să ajungă balerină, Maria se gândeşte să se facă bucătărească şi deja face şcoală profesională în acest sens, iar Petronela visează să fie învăţătoare. În toate gândurile lor de viitor, se văd mereu împreună, unul lângă altul”, a conchis şefa centrului de plasament.

Patru ani de închisoare pentru rele tratamente aplicate copiilor

Situaţia dramatică în care se găseau minorii familiei Grădinaru a fost semnalată pe 3 iulie 2007. Atunci, un vecin care a intrat în curtea din Miroslava a lui Marius şi a Paulei Grădinaru i-a văzut pe cei doi copii ţinuţi în lanţuri, la marginea patului.

Marius Grădinaru, tatăl-monstruos, imediat după ce a fost arestat FOTO Mediafax

Marius Grădinaru, tatăl-monstruos, imediat după ce a fost arestat FOTO Mediafax

Lanţurile erau ferecate cu lacăte şi copiii nu se puteau scăpa din prinzătoare. Fiarele erau atât de mari, încât vecinii şi reprezentanţii primăriei nu au reuşit să le taie la faţa locului pe toate.

Unul dintre minori a ajuns la DGASPC Iaşi cu tot cu lanţul după el. Toţi cei patru copii au fost scoşi în regim de urgenţă din familie şi încredinţaţi în plasament la un asistent maternal, apoi în plasament familial la bunica maternă.

627x0 (4)

Din 2012, minorii se află în Centrul de plasament din Bogdăneşti. Pentru rele tratamente aplicate copiilor şi sechestrare de minori, cei doi părinţii au fost condamnaţi la câte patru ani de închisoare cu executare. Întrucât mama a născut un al cincilea copil imediat după scandat, femeia a executat pedeapsa începând din 2011. Paula Lemnariu, fostă Grădinaru, a fost eliberată în iunie 2014. Marius Grădinaru a fost condamnat în 2008 şi a fost eliberat în 2010. Ambii părinţi au fost decăzuţi din drepturile părinteşti, relateaza adevarul.ro.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *