Cum au otrăvit pământul pe vecie exploatările miniere de la Baia Mare: „Majoritatea copiilor au plumb în sânge“



sol-otrava-poluare

În vremea exploatării miniere intensive, Baia Mare a fost categorisită a doua cea mai poluată localitate din Europa, după Copşa Mică. Haldele de steril lăsate în urmă de cei mai mari agenţi industriali din zonă, Cuprom şi Romplumb, închişi între 2009 şi 2012, continuă să polueze şi astăzi.

În vremea în care funcţionau, cele două societăţi erau considerate vinovate de toate relele pe care le crea poluarea. Şi pe bună dreptate, având în vedere locul pe care îl ocupa oraşul în topul ruşinii. Prea puţin s-a vorbit, însă, despre poluatorii tăcuţi – haldele de steril – care continuă să polueze şi astăzi. Munţii de deşeuri  miniere  încărcate cu metale grele otrăvesc solul şi aerul şi acum, după ce cele două mari înterprinderi, dar şi mineritul, au pus lacătul pe poartă.

Iazul Central, spre exemplu, aflat la limita dintre Baia Mare şi Satu Nou de Sus, dar şi în apropiere de fosta întreprindere Cuprom, conţine peste opt mii de tone de steril (deşeu minier), încărcat cu metale grele precum plumb, zinc, cupru, cadmiu, arsen etc). La doar unu-doi kilometri distanţă se găsesc locuinţe. Oamenii spun că acolo au crescut şi sunt obişnuiţi cu poluarea, acum însă aerul e curat, de când Cuprom nu mai funcţionează. Doar pentru că nu mai simt gustul dulceag în gât şi nu mai văd norul de gaz pe care îl emana combinatul, au impresia că nu mai există poluare. Dar solul continuă să fie contaminat pentru mulţi ani de aici înainte. 

Pe strada Sudului, care treceprin faţa fostei Flotaţii Centrale şi a Iazului Central, dar la suficient de mică distanţă pentru a fi vizibile şi ruinele fostului Combinat Cuprom, câteva familii îşi duc traiul din generaţie în generaţie. Sunt oameni gospodari, care s-au străduit să-şi facă viaţa frumoasă. Oamenii spun că este vizibilă diferenţa de calitate a aerului pe care îl respiră acum, de când s-a închis combinatul, însă ei au acum altă problemă. Fiind zonă industrială, după închiderea activităţii miniere şi metalurgice, pe platformele industriale de acolo şi-au făcut apariţia alţi genţi economici, care acum fac praf şi zgomot, poate chiar mai mult decât înainte.

”E un pic mai bine, nu pot să zic că nu, dar pământul cred că mai este poluat. Dar oricum, în grădină se fac mult mai bine legumele. Am solar şi sigur că e mai protejat, dar oricum se vede că e mult mai bine”, spune Iosana Breban.

Prin faţa casei lor trece un şanţ, care avea rol de a colecta apele pluviale. Nimeni din zonă nu ştie de ce apa are culoarea roşie, însă îi deranjează foarte tare când sunt deversate dejecţii. ”Miroase foarte urât când deversează mizeria aia. Au făcut două rânduri de canalizare, dar nu suntem legaţi la niciuna. Înainte, când funcţiona uzina şi flotaţia centrală mirosea urât, dar acum astea s-au terminat. În schimb acum ne deranjează cei care lucrează aici cu staţia de bitum, că mioase urât. Când funcţiona combinatul era greu de respirat. Nu se putea respira şi aerul avea un gust aşa dulceag. Acuma au apărut alte probleme”, mai spune femeia.

Vecinul ei, Fane Breban, intră şi el în discuţie. ”Diferenţe sunt, dar de altă natură. Nu pot spune că s-a îmbunătăţit situaţia, pentru că am scăpat de un lucru şi am dat de altul. Probabil mai rău. Până acum ne afecta circulaţia asta mare de maşini mari, acum s-a deschis un depozit cu staţie de bitum şi e mult mai rău. Părcanele de la geamuri se înnegresc la 3-4 zile. Mai avem o problemă cu şanţurile. Miroase a canal. Problema e că atunci când plouă, creşte debitul şi intră în curte. Vine ceva spumă şi apa e roşie”, spune el, arătând nemulţumit spre şanţul din faţa casei lui.

Ce nu ştie el este că apa roşiatică este contaminat cu metale grele, iar asta se infiltreză în sol, în pânza freatică, de unde ajunge la legumele despre care spune că acum se fac mult mai bine, ori în vegetaţia pe care o consum animalele ce ajung pe urmă în farfuria lui. ”Socrul meu a lucrat în Flotaţie şi pe el, într-adevăr, l-a afectat. La piele mai mult. Dar înainte era mult mai rău. Şi după ce au închis minele, au depozitat aici piritele astea, dar acum au început să le ducă (se referă la o haldă aflată în apropiere). Aşa de urât mirosea după fiecare ploaie! Bănuiesc că ne afecta, dar acum suntem prea bătrâni. Cred că pe copii îi afectează mai tare”, mai completează Iosana Breban.

Romplumb, otrava din casele localnicilor

La câţiva kilometri distanţă se află uzina Romplumb, închisă din 2012. Comunitatea din cartierul Ferneziu, acolo unde a funcţionat uzina încă de pe la începutul secolului XX, consideră uzina ca şi cum ar face parte din viaţa lor. Au fost acolo dintotdeauna şi uzina, şi poluarea. O femeie trecută de 40 de ani, care a preferat să rămână anonimă, vorbeşte despre anii copilăriei, petrecuţi în apropierea uzinei. ”Erau momente ale zilei când nu se putea sta afară. Mama ne chema în casă şi închidea geamurile şi uşa, indiferent cât de cald era. Simţeam în gât un gust dulceag, iar afară era ceaţă. Foarte rar era vizibilitate clară”, povesteşte ea.

”Ţin minte că, la un moment, dat – probabil că uzina era oprită – am privit înspre pădure şi am văzut-o foarte clar. Am fost foarte surprinsă să constat ce culoare frumoasă avea. Noi nu o vedeam clar niciodată din cauza gazului ceţos. Pe dealul ce se află imediat sub pădure, iarba era arsă. Cel puţin de la distaţă aşa arăta, ca şi cum a fi fost arsă”, continuă ea. Despre problemele de sănătate, însă, are multe de spus. ”Mama ne rezerva vacanţa de primăvară pentru tratament. Spunea că nu ar vrea să ne strice verile, dar nici iernile, aşa că vacanţa de primăvară era alegerea perfectă pentru a ne interna la spital. Făceam analize, evident nu erau bune, urma  o internare de aproximativ o săptămână în care făceam nişte perfuzii. Îmi amintesc că eram cea mai mică pe acolo. Dar ani mai târziu am primit fişa medicală din copilărie şi am constatat că cel puţin de două ori pe an eram diagnosticată cu anemie”, mai spune ea.

Astăzi, aerul este respirabil, dar solul continu să fie contaminat. Costin, un bărbat trecut de 50 de ani, spune că şi el a copilărit acolo. ”Era un gaz de nu puteai să stai. Toată umea ştie că era poluat. Acuma, dacă nu funcţionează, sigur că s-a schimbat. Dar e distrus pământul. Acum se mai fac legumele în grădină, dar pământul oricum e distrus. Îţi trebuie neapărat îngrăşământ. Eu am adus molitură (sol, n.r.) de pe Someş. Dar înainte se ardeau toate. Arăta ca şi cum ar fi fost arse”, spune bărbatul.

”Să vedeţi la familiile cu copii, ce probleme au. Ce stări de nervozitate! Majoritatea copiilor au plumb în sânge. Sunt irascibili şi li se fac pe sub piele ca şi nişte gâlme. Dar toţi sunt irascibili şi nervoşi din cauza plumbului”, intervine şi soţia lui. ”Sigur că e diferit. Atunci nu puteai sta afară din cauza gazului”, revine Costin. Cuprom a fost închis în 2009, Romplumb în 2012, iar pe minerit s-a pus lacătul în 2006.

Cititi mai multe pe Adevarul.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *