Cum trebuie să se îmbrace şi să se poarte o tânără (un tânăr)?

pr.-Necula-1024x576

Întrebaţi-vă între voi. Mai luaţi şi voi o revistă, mai uitaţi-vă…, dar să nu exageraţi. Problema majoră e să nu-L ispitiţi pe Dumnezeu să vă dovedească că vă poate trăsni în treizeci de secunde din cauza mulajelor de jur-împrejurul vostru.

Eu am un meci total pe la şcoală, pe la noi la facultate, cu o chestie pe care vreau să o luaţi exact cum v-o zic. O parte dintre prietenii mei, colegi de acolo, îmi spun că sunt neatent pentru că intră fetele în pantaloni în capelă. Şi le-am spus: “E problema voastră, voi le vedeţi, eu nu mă uit decât de la faţă în sus”. N-am treabă. Eu nu vă îndemn acum să mergeţi în pantaloni la biserică, deşi, Doamne iartă-mă, la frigul din iarna asta… Noi vrem şi copii sănătoşi, şi fete în fustă, la 30 de grade! De parcă cistita şi anexita aţi făcut-o, aşa, din suflarea căldurii măreţe din bisericile noastre. Să fim serioşi! Deci, dacă vrem să avem mame sănătoase, trebuie să ne îngrijim inclusiv fizic de sănătatea lor.

Cineva spunea că femeia în pantaloni este semnul venirii sfârşitului lumii. Nu, nu, semnul venirii sfârşitului lumii este Crucea Fiului Omului, care se va ivi pe cer. Celelalte sunt toate speculaţii. Cum ar fi la primul nădrag pe muiere să apară crucea pe cer!…

Părintele Constantin Necula – ”Provocările străzii”, Editura Agnos

loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Sorin5780 spune:

    Mii de ani femeile au purtat fuste lungi și broboadă, iar acum le scuzăm alegerile vestimentare nerușinate din cauza frigului? Chiar și așa, a mai văzut cineva fată sau femeie care să poarte pantaloni groși și largi în ultimii douăzeci de ani? Trag de blugii ăia supraelastici până le intră în fund și e destul de inconfortabil. Gecile sunt iar subțiri și improprii climei noastre, dar nimic din toate astea nu-s purtate pentru comfort, ci pentru a atrage privirile.
    Părintele nostru e cam ipocrit! Auzi la el, vede doar fața fetelor. Nici sfinții sau duhovnicii secolului trecut n-au avut atâta control.

Dă-i un răspuns lui Sorin5780 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.