Cuvioasa Teodora din Vasta își ocrotește copacii și nu permite ca aceștia să fie tăiați

biserica_sfintei_teodora_din_vasta_3_0

[…] Aceiași bătrâni povestesc încă și următoarele minuni care s-au întâmplat la bisericuța cuvioasei Teodora, înainte de războiul din 1940.

A paralizat mâna unui tăietor de lemne

Odată, într-o discuție în legătură cu puterea suprafirească, ce de secole ține copacii cei înalți de pe acoperișul bisericuței cuvioasei Teodora, unul dintre cei prezenți, fiind neîncrezător, dar și „îndrăzneț”, a răspuns: „Ce minune? Ce povești spuneți? Eu o să mă urc să tai copacii”. Peste puțin timp, a plecat spre bisericuță, cu toporul în mână. Din curiozitate, l-au urmat și câțiva dintre cei care discutaseră mai înainte, ca să vadă până unde ajunge egoismul și necredința „viteazului” lor consătean. Îndată ce a urcat pe acoperiș – în chip neobișnuit – toporul i-a scăpat din mână și totodată a simțit cum aceasta i se înmoaie și-i paralizează. Înfricoșat, dar și smerit, a coborât și s-a întors acasă tăcut.

Un roi de țânțari a împiedicat tăierea copacilor

O minune asemănătoare cu cea de mai sus:

Un alt necredincios și trufaș, într-o discuție, a susținut că „copacii de pe acoperișul bisericuței nu sunt nimic deosebit, ci sunt un fenomen natural, iar întâmplările despre Teodora sunt povești pentru neștiutorii de carte și pentru naivi. Iar mândria lui era atât de mare, încât l-a făcut să declare: „Eu mă voi duce să tai copacii, ca să-i pun pe foc; după cum știu, pot aduna de acolo niște lemne bune”. Și, într-adevăr, a vrut să-și pună în practică hotărârea, însă a eșuat jalnic. S-a urcat, așadar, pe acoperișul bisericuței, dar înainte de a apuca să facă vreo mișcare, un roi des de țânțari, ca un nor, l-a înconjurat și l-a silit să coboare rușinat.

Astfel Domnul, – încă o dată – le-a arătat ateilor, necredincioșilor, îndoielnicilor și egoiștilor că „e greu să dai cu piciorul în țepușă”.

Piedicile de mai sus, întâmplările vădite arată cu limpezime elementele minunii. Valoarea eșecurilor încercărilor de mai sus de tăiere a copacilor stă și în faptul că în anii următori nimeni n-a mai îndrăznit să facă vreo asemenea faptă.

Este cu totul vădit că bisericuța, copacii și izvorul cel sfințit se află sub ocrotirea cuvioasei mucenițe și fecioare Teodora.

(Monahul Longhin Gherontianou, Cuvioasa fecioară mucenică Teodora din Peloponez, Editura Egumenița 2007, pp. 153-154)

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.