Dacă mă iubești pe mine mai mult decât pe maică-ta, în noaptea asta să vii cu inima mamei tale la mine! (Poveste reală. Citiți și vă cutremurați!)



duhovnic-spovedanie-biserica

Era o biata mama tanara. A murit sotul ei in razboi cu persii. Era din Grecia si i-a ramas un copilas. Ea, femeie serioasa, cu frica lui Dumnezeu, a hotarat in inima ei sa nu se mai casatoreasca.

A dus viata cinstita, in curatie, in post, in milostenie, in cercetarea bisericii si a crescut copilasul asta. Toata mangaierea ei era copilul.

Asa l-a crescut biata mama dintr-o faramatura de carne, cu multa dragoste, ca o mama cand are unul singur si cand nu are, mai ales, nici sot. L-a invatat scoala, ma rog, tinea la el ca la ochii din cap. Dar, crescand copilul, crestea si grija mamei.

Asa a trecut tineretea copilului si a facut armata. Mama, pana la armata, l-a crescut ca pe o fata mare in casa ei. Era cel mai cinstit din tot satul, cel mai cuminte. Niciun cuvant n-a zis impotriva mamei, nici n-a mahnit-o vreodata; nimic nu facea ceva fara sfatul mamei.

Dar, o, rautatea lumii ! Cand a venit din armata, i s-a schimbat mintea. A inceput sa nu mai asculte de mama. A inceput sa nu-si mai arate dragostea fata de mama ca mai inainte; se ducea seara prin sat si venea tot mai tarziu. Mama se topea de scarba acasa. Aprindea candela la Maica Domnului si facea metanii: ” Maica Domnului, pazeste-l !” Si cand venea Ioan mai tarziu, ca Ioan il chema, ii zicea:

– Dragul mamei, Ioane, unde ai stat tu asa de tarziu, ca mare scarba am avut ? Uite, ai mancare calda, ai camera ta grijita. Eu am plans, ca tu n-ai frati; te vei fi intalnit cineva, ai fi gresit sau niste oameni rai te-or bate.

Dar el a inceput, ca niciodata, sa vorbeasca impotriva:

– Mama, lasa-ma in pace ! Ce ma pazesti ca pe copii ? De acum inainte eu stiu sa ma port in lume !

Niciodata nu vorbise el asa. Mama se topea cand auzea.

– Vai de mine, dragul mamei ! Dar eu pentru ca te urasc iti spun asta ? Eu te iubesc ! Dar ma tem, ca numai pe tine te am, singura mea nadejde ! Daca nu te mai vad, mai bine sa mor si eu !

Sa vedeti ce s-a intamplat.

In satul vecin era o fata rea, blestemata, trageau mai multi. A inceput sa se duca si el acolo. Mama-sa nu stia nimic.

– Unde te duci tu ? l-a intrebat ea. Eu am auzit ca te duci la vrajitoarea aceea. Vai mie, mai bine muream, decat sa aud aceasta !

El, in loc sa asculte, a zis :

– Lasa-ma, mama ! Ce ma pazesti ? Eu stiu sa-mi port caciula de-acum !

Niciodata in viata nu vorbise asa cu mama lui. Iar ea se topea de plans, ca nu mai avea ce sa-i faca. Ce s-a intamplat ? Blestemata aceea de vrajitoare a auzit de la altii ca mama lui nu-l lasa sa vina pe la dansa. Odata, mergand el la casa ei, i-a spus:

– Ia asculta, mai ! Sa-mi spui drept, pe cine iubesti mai mult ? Pe mine sau pe mama ta ? El, fermecat la minte de muierea aceea blestemata, sta oleaca si zice :

– Pe tine te iubesc mai mult !

– Eu nu cred ! a zis ea. Du-te acasa si, daca ma iubesti pe mine mai mult decat pe maica-ta, in noaptea asta sa vii cu inima mamei tale la mine ! Faci asa sau nu ? A stat oleaca si, indemnat de satana, a zis :

– Si aceasta o fac !

Si s-a dus din fata ei si a venit acasa. Mama, saraca, ii pregatise mancarea, ii incalzise camera si plangea la Maica Domnului sa-l aduca sanatos acasa. Iata ce pregatea mama pentru dansul si iata ce pregatea el pentru mama lui !

Ce contrast era aici ? Ce faradelege nemaipomenita ? Mama il astepta plangand, sa-l pazeasca Dumnezeu de primejdii si el vine sa-i scoata inima.

Vine acasa. Trecuse de miezul noptii. Mama i-a iesit in cale :

– Dragul mamei, dar acum se vine ? Vai, multa grija am avut de tine !

El nu vedea nimic. Se uita in stanga si-n dreapta prin casa, dupa cutit. Si vede cutitul cel mare din bucatarie. Ia cutitul in mana, o ia pe mama de grumaz, sa nu racneasca, si o junghie in inima.

Biata mama s-a dus ! Sangele a inabusit-o, s-a stins mama cea scumpa, care se jertfea pentru el !

Ce-a facut ? Auzi pana unde l-a dus satana ! A spintecat sanul stang al mamei, a scos inima mamei, a pus-o intr-un castron, a spalat-o de sange, a imbracat-o pe mama-sa cu haine de moarte, a culcat-o pe pat, a incuiat usa si a luat inima mamei lui in basma si a pornit prin padure sa o duca vrajitoarei, ca sa-i arate ca o iubeste mai mult.

Ati vazut, cand merge un om repede prin padure, daca-i padurea deasa, te lovesc crengile. El mergea repede, ca pana la ziua sa vina inapoi, sa nu afle nimeni crima pe care a facut-o, si totodata s-o incredinteze pe aceea ca o iubeste mai mult decat pe mama lui.

Mergand el repede cu inima mamei intr-o basma alba, o creanga din padure s-a arcuit si l-a lovit peste ochiul drept; si-l durea si a pus mana la ochi. Atunci aude din inima mamei, care era in basmaua alba : ” Puiul mamei, te doare rau ?”

Atunci de abia s-a trezit el ! ” Vai, mama, cum am ajuns pana aici ? Unde sunt eu ? Unde ma duc ? Mama scumpa, mama buna, cum ti-am scos inima ta de la loc si inca te mai doare pentru durerea ochiului meu ?” Si a inceput a plange groaznic. Atunci a vazut ca-i fermecat si s-a intors inapoi, cand a auzit glasul mamei din inima: ” Puiul mamei, te doare rau ?”

A venit acasa – mai era un ceas-doua pana la ziua -, a desfacut pieptul mamei, a pus inima la locul ei si apoi a inceput sa strige tare ca a murit mama lui. Se facea ziua si au auzit vecinii.

– Ce-i, mai Ioane ?

– A murit mama !

– Dar cum se poate ?

– Mama mea a murit ! Mama mea a murit !

A venit lumea sa-l mangaie, dar el nu se putea mangaia, ca mai era un semn dumnezeiesc. Din sfert in sfert de ora, unde se ducea, auzea glasui mamei: ” Puiul mamei, de ce m-ai omorat ?” Cand auzea glasul mamei, era cea mai grea pedeapsa pentru el !

Atunci toata lumea se mira, oare de ce plange el asa de tare disperat dupa mama, ca de obicei barbatii sunt mai tari de fire ! Dar el stia de ce plange, ca auzea glasul mamei, care il mustra cu mila: ” Puiul mamei, de ce m-ai omorat ?”

Ce s-a intamplat ? S-a dus repede la doua batrane si le-a adus sa o scalde pe mama. Cand a scaldat-o, a vazut ca este junghiata in inima:

– Mai Ioane, mama ta a fost junghiata !

El, cand a auzit, s-a topit de plans, ca stia cine a junghiat-o. A imbracat-o, dupa trei zile a inmormantat-o; dar el, in loc sa se linisteasca, mai tare plangea si bocea, incat toata lumea zicea: ” Iata cat de mult a iubit el pe mama lui !” Dar el stia si auzea glasul mamei mereu, mereu, care il mustra si zicea: ” Dragul mamei, de ce m-ai omorat ?”

Dupa ce si-a pus mama in mormant si-a adus aminte si zicea, plangand, in casa: ” Mama scumpa, mama buna, cum te luptai tu cu mine ! Cum te luptai sa ma scoti din ispite, sa ma duci la manastire, si acum am ramas singur „.

Ce-a pus Dumnezeu in mintea lui ? Sa se duca singur la un duhovnic de manastire si sa se spovedeasca : ” Ma duc, ca mama saraca voia sa ma scoata din ispite si eu nu cunosteam atunci ! Ma duc eu !”

A incuiat usile si s-a dus la un mare duhovnic al unei manastiri si a cazut cu fata la pamant :

– Parinte, eu sunt cel mai rau om din lume, cel mai mare criminal ! Batranul l-a linistit, i-a citit molitfa de spovedanie, l-a spovedit, si el i-a spus duhovnicului cum a omorat pe mama lui buna. Iar duhovnicul, om intelept, i-a zis:

– Fiule, nu te deznadajdui de mantuirea ta ! Dar sa stii ca cine omoara pe mama sau pe tata, treizeci de ani nu poate lua Sfintele Taine !

– Parinte, a zis el, dar altceva se intampla. Aud glasul mamei de cateva ori pe ceas, care zice : ” Pulul mamei, de ce m-ai omorat ?”

Si a zis duhovnicul :

– Tot bine vrea sa-ti faca, ca sa-ti aduci aminte de crima pe care ai facut-o si sa te pocaiesti, ca macar, daca nu te-a avut in lumea asta, sa fii cu dansa dincolo !

– Cum sa ma pocaiesc, parinte ?

– Iata cum, fiule. Daca vrei sa te faci calugar, canonul se scade la jumatate, adica la 15 ani !

– Ma duc ! Nu-mi mai trebuie casatorie, numai sa ma ierte Dumnezeu !

– Du-te, fiule, plange-ti pacatul si te va ierta Dumnezeu !

– Ma duc, parinte !

A vandut toate, si-a luat doua randuri de haine, a dat casa de pomana la o vaduva si s-a dus la o manastire de pe malul Iordanului. Aici a batut in poarta.

– Ce doresti, frate ?

– Am venit sa-mi plang pacatele ! Oare ma primeste parintele staret aici ?

– Primim, doar manastirea este spital duhovnicesc pentru orice pacatos ! Manastirea ii vindeca pe toti !

L-a primit, si ca nou incepator l-a pus la incercare la cele mai grele ascultari. La bucatarie, la trapeza, la gradina, la ingrijirea bolnavilor, la slujba dobitoacelor. El facea cu atata dragoste, si numai plangand, aducandu-si aminte de pacatele lui si cum si-a omorat mama.

Dar, pe masura ce se pocaia el in manastire si facea ascultare, glasul mamei venea mai rar. La cateva zile il mai auzea. Mai tarziu, la cateva luni, duhovnicul i-a spus :

– Cu cat glasul mamei vine mai rar, cu atat Dumnezeu se apropie de tine, ca mama vrea sa te aduca la cer, ca-i pare rau ca te-a pierdut in lumea asta ! Ea tot mama a ramas!

– Parinte, a intrebat el, ce canon mai aspru sa fac eu ca Dumnezeu sa ma ierte mai repede ?

– Fiule, sa mananci doar o data in fiecare zi mancare fara untdelemn trei ani de zile, sa faci cate cinci sute de metanii pe zi si sa zici psalmul 50 de cate ori vei putea mai mult pe zi.

– Fac, parinte !

Pe langa ascultarea grea, numai sambata si Duminica venea de doua ori la masa, in celelalte zile manca o data in zi, mancare fara untdelemn, vin nu gusta deloc si a facut trei ani acest canon.

Calugarii se minunau de dansul, cu cata dragoste face ascultare si canon, ca ei nu stiau taina lui : ” Mai, acela are dar de la Dumnezeu, ca zilnic plange !”

La trei ani de zile, inainte de Florii, a venit el la duhovnic sa se marturiseasca. Iar duhovnicul i-a spus :

– Frate Ioane, cum mai stai ? Mama te mai cerceteaza ?

– Parinte, mai rar. Parca as dori s-o aud mai des, dar mai rar se aude ! El a slabit de atata post. Trei ani de zile mancare fara untdelemn, cinci sute de metanii pe zi si ascultarea grea in manastire, si atunci a zis duhovnicul :

– Frate Ioane, iata vine saptamana Sfintelor Patimi. De la Florii pana in ziua de Pasti sa nu gusti nimic, nici apa, nici mancare, iar in sambata Pastilor sa vii la mine.

Si a venit in sambata Pastilor foarte slabit, dar vesel oarecum, ca Duhul Sfant, dupa masura pocaintei, il bucura.

– Iata, frate Ioane, noi mergem la slujba invierii la noapte, tu insa sa nu vii la biserica.

– Dar ce sa fac, parinte ?

– Du-te in chiliuta ta, pregateste-ti candela, pune-i untdelemn, pune fitil si n-o aprinde. Roaga-te la Dumnezeu si pomeneste si pe mama ta, ca ea este martira si are mare trecere la Dumnezeu sa te ajute cu rugaciunea. Si daca va fi un semn si ti se va aprinde candela singura, sa stii ca te-a iertat Dumnezeu si mama ta de tot pacatul.

El s-a dus in chilie – nu mancase de la Florii nimic -, s-a pus cu fata la pamant si a inceput sa se roage : ” Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul, pentru rugaciunile Preasfintei Maicii Tale si ale mamei mele !”

Si asa s-a rugat patru ceasuri, cu multe lacrimi si, vazand ca nu-i nici un semn si trebuia sa iasa cu Invierea, s-a aruncat in chipul crucii si striga cat putea la Mantuitorul, la Maica Domnului si la mama lui sa-l ierte si sa-i dea un semn de mangaiere ca l-a iertat.

Cand se trageau clopotele pentru inviere si toti calugarii ieseau afara, deodata, o lumina dulce a umplut chilia lui si s-a aprins candela singura, iar de la sfintele icoane s-a auzit un glas : ”Puiul mamei, te-am iertat !”

Dupa atata jertfa, mama buna, tot mama a ramas ! In loc ca el sa faca treizeci de ani de pocainta sau cincisprezece in manastire, in trei ani de zile mama l-a iertat. L-a adeverit prin aprinderea candelei. Dupa ce a omorat-o, dupa ce a suferit martiriul din mana lui, ea tot cu inima de mama a ramas.

Extras din ”Ne vorbeste Parintele Cleopa”



loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Prahovean spune:

    Avem vreo referință patristică, vreo sursă clară pentru acest caz? Unde ar fi consemnat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *