Dacă Maica Domnului şi Domnul Hristos vor veni la dumneavoastră, să îi rugaţi, vă rog, să treacă şi pe la casa mea



copil-fetita-facandu-si-crucea_0

Fulgii mari de zăpadă dansează prin văzduh, acoperind pământul cu un veşmânt de un alb imaculat. Străzile pe care, în urmă cu o jumătate de oră, domina pustietatea, erau acum pline de copilaşii ce, veseli de sosirea zăpezii, au ieşit afară pentru a se bucura de clipa pe care au aşteptat-o vreme îndelungată.

Râsetele colorate devin fundalul muzical al fulgilor de nea care valsează în ritmul căderii lor spre pământul îngheţat şi lipsit de viaţă; doar o fetiţă stătea tăcută într-un colţ, privind întreaga veselie. Ochişorii ei mari şi luminoşi exprimau o uşoară mirare, iar mintea îi era acaparată de următoarele întrebări: de ce atâta fericire? Ce minune aduceau aceşti fulgi de nea?

Un micuţ cristal de apă îi cade pe năsuc…fetiţa ridică ochii şi întinde braţele spre cer. În curând palmele îi sunt acoperite de un strat subţire de steluţe albe şi, ca şi cum atunci ar fi văzut pentru prima dată fulgii de nea, priveşte formele ce se topesc în palmele-i micuţe.

– Maria, vino mai repede, să nu răceşti! Se auzi, brusc, o voce din spate.

Copila îşi întoarce căpuşorul şi îşi priveşte mama. După ce mai admiră încă o dată cerul , se îndreaptă cu paşi repezi spre mămica ei, care o aştepta cu braţele deschise.

– Vino, fetiţa mea! Azi, bunul Dumnezeu ne-a arătat din nou iubirea Sa şi diseara vei putea mânca o supă bună şi caldă.

Ochişorii Mariei erau asupra copiilor zburdalnici.

– Mămică, de ce nu pot să mă duc la şcoală, la fel ca şi ceilalţi copii?

La auzul acestor cuvinte, femeia îşi pleacă privirea. Văzându-i tristeţea ce îi umbrea chipul, fetiţa, cu mânuţele ei micuţe îşi mângăie mama, zicându-i:

– Lasă, nu mai vreau să mă duc la şcoală…nu mai fii supărată!

Zâmbind forţat, femeia îşi ia copilaşul de o mânuţă şi se îndreaptă încet spre casă, când, o nouă întrebare se naşte de pe buzele micuţe:

– De ce este atâta bucurie ?

– Maria, frumoasa mea fetiţă, în curând va fii Crăciunul, iar aceşti fulgi de zăpadă îmbracă totul într-un veşmânt frumos şi divin precum Copilul Sfânt ce s-a născut în iesle.

– Cine este Copilul Sfânt?

– Este Mântuitorul nostru. Îţi voi povesti despre naşterea Sa când ajungem acasă.

Cele doua siluete se pierd în depărtare, urmele paşilor lor dispărând sub covorul fulgilor răzleţi.

Vorbele mamei erau dulci cântări celeste pentru fetiţa care asculta înduioşată povestea făgăduită. În sufletul ei curat se desluşea o luminiţă de negrăit, cum nu se putea întâlni în această lume trecătoare, era lumina credinţei, a prezenţei lui Dumnezeu.

Au trecut trei săptămâni de la aceste evenimente … întreg peisajul a prins viaţă sub domnia luminiţelor multicolore şi a fulgilor ce creeau o lume de poveste. Pe străzile înzăpezite răsunau vocile gingaşe ale copiilor, colindele se auzeau de pretutindeni…era seara de Crăciun, iar întreaga suflare era cuprinsă de bucurie; doar un suflet stătea îndurerat, plângând la căpătâiul mamei sale: Maria.

Mama ei era grav bolnavă, iar bani de medicamente nu aveau. Cu lacrimi în ochi, iese afară din căsuţa sărăcăcioasă şi porneşte în căutarea unui medic; bate la multe uşi, dar aproape nimeni nu-i deschide uşa, iar cei care i-au deschis nu vroiau să o ajute…erau prea preocupaţi cum să sărbătorească.

Maria a rămas singură în stradă, fără nici un ajutor. Frigul începea să o cuprindă, doar lacrimile îi încălzeau pentru o clipă obrăjorii roşii şi reci.

„Voi mai încerca încă o dată…poate în această casă îl voi găsi pe Mântuitor şi El sigur va veni, iar dacă nu este aici mă voi întoarce acasă; mama este singură de mult timp”.

Cu paşi mici, se îndreaptă spre uşă şi încearcă din nou, însă în acea casă nu Îl găseşte pe Cel ce îl căuta. Înainte de a pleca, copila îi spune femeii care i-a deschis:

– Dacă Maica Domnului şi Domnul Hristos vor veni la dumneavoastră, să îi rugaţi, vă rog, să treacă şi pe la casa mea.

Obosită şi îndurerată, fetiţa se întoarce acasă. Înainte de a intra în curte, vede o femeie sărmană cu un copilaş în braţe; frigul muşca din trupul femeii îmbrăcată cu o haină subţire, iar copilaşul, strâns ţinut la piept, nu contenea să plângă.

Maria, suflet sensibil, se apropie de femeie şi o roagă să intre în casă.

– Nu este o casă mare, dar intraţi, este loc şi pentru voi!

Femeia, după ce o priveşte duios, intră în modestul cămin…. mama frumoasei fetiţe adormise.

– Luaţi această haină; este a mamei, dar nu cred că se va supăra.

– Ce a păţit mama ta? Întrebă femeia, în timp ce lua haina.

– De câteva zile se simţea rău, iar azi starea i s-a agravat…azi, când îl aşteptam pe Mântuitor. În urmă cu câteva săptămâni, mama mi-a povestit cum Maica Domnului, înainte să Îl nască pe Mântuitor, a bătut la multe uşi, dar nu i-a deschis nimeni; eu îi voi deschide.

– Azi Îl sărbătorim pe Domnul Hristos, iar o sărbătoare fără sărbătorit nu există. Nu am aur, smirnă sau tămâie să Îi daruiesc, asemeni magilor…nu ştiu ce sa Îi dăruiesc. Încă nu a venit, dar noaptea nu s-a sfârşit şi ştiu că dacă va veni, mămica se va vindeca.

Mângâindu-i chipul angelic, femeia îi zice Mariei:

– Frumoasa mea, I-ai dăruit deja cel mai frumos cadou. Acum du-te şi culcă-te, eşti obosită şi înfrigurată!

– Nu pot. Dacă vine Mântuitorul în timp ce dorm şi se va supăra că nu L-am primit?

– Nu se va supăra dacă dormi. El iţi cunoaşte sufletul şi ştie cât de mult Îl iubeşti.

Copil ascultător, Maria se întinde pe pat şi, obosită, adoarme. O mireasmă plăcută se răspândeşte prin aer, iar întreaga cameră este cuprinsă de o lumină lină.

Maria, deranjată de lumină, deschide încet ochişorii şi vede minunea, neaşteptata minune. Femeia aceea sărmană dispăruse, iar în locul ei era Maica Domnului; era atât de minunată., încât orice frumuseţe pământească păleşte în faţa ei, iar în braţe îl ţinea pe Pruncul Sfânt, pe Dumnezeu.

Fetiţa clipeşte de două ori, credea că visează, dar în curând îşi dă seama că totul este aievea. În faţa minunii, graiul îi dispare, doar ochişorii ei vorbind despre starea prin care trecea, sclipind precum doi aştri.

Maica Preacurată se apropie de patul femeii bolnave, iar Pruncul Sfânt îşi întinde mânuţele, atingându-i creştetul şi binecuvântând-o.

Dintr-odată, tavanul dispare, afişându-se superbul tablou celest; stelele străluceau cu atâta intensitate, încât întunericul, stingherit de lumina acestora, s-a retras, cedându-i locul strălucirii mirifice.

Maica Domnului priveşte spre fetiţa, care, simţindu-se descoperită, închide brusc ochişorii. Zâmbind, Maica Sfânta merge spre patul unde fetiţa dormea şi o sărută pe frunte, iar Mântuitorul îi mângâie părul mătăsos.

Maria deschide un ochişor, dar nu mai reuşeşte să distingă nimic, totul era înconjurat de lumina divină. Ridicând ochişorii spre cer, observă cea mai măiastră stea pe care o văzuse vreodată; clipeşte de trei ori…într-o fracţiune de secundă, totul a revenit la normal, sublima imagine a cerului înstelat dispărând.

Dorinţa i se îndeplinise, Mântuitorul şi Maica Sa au fost în modesta ei căsuţă. Fetiţa se coboară din pat şi se îndreaptă spre mămica ei care, auzindu-i mişcările, se trezeşte. O altă bucurie îi umple sufletul frumos şi inocent: mămica ei s-a vindecat, durerile cele cumplite părăsind trupul slăbit.

„Of, nu i-am oferit nimic Mântuitorului şi Maicii Sale, iar ei m-au vizitat şi mi-au vindecat şi mămica’’ cugeta fetiţa, în timp ce braţele protectoare ale mamei sale o cuprindeau într-o dulce îmbrăţişare. Lacrimile îşi fac din nou simţită prezenţa…Maria plângea pentru că nu i-a făcut nici un cadou Mântuitorului de ziua Lui.

O rază jucăuşă pătrunde prin fereastră, iar fetiţa aude o voce dulce şi blândă care îi şopteşte suav: „îţi mulţumesc pentru că mi-ai dăruit inima ta’’.

Credinţa este puntea ce leagă pământul de cer, floarea albă ce întregeşte coroana tuturor virtuţilor, credinţa este actul suprem, cadoul cel mai minunat pe care Dumnezeu îl aşteaptă de la noi.

„Credinţa este pentru suflet, ceea ce este ochiul pentru trup.’’ (Teodoret al Cirului)

Mihaela Gligan

Sursa: ortodoxiatinerilor.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *