„Dobândeşte pacea şi mii de suflete se vor salva în jurul tău”

Comportamentul unui creştin în Biserică ne poate spune multe despre el, dar probail despre şi mai multe ne vorbeşte comportamentul său în sânul familiei. Printre cei dragi, nimeni nu mai încearcă să pretindă că este mai bun, mai demn şi mai iubitor, decât este cu adevărat. Fiind ascuns de lumea înconjurătoare, omul îşi scoate toate măştile pe care le poartă „în lume” şi devine persoana care este cu adevărat.

Dacă la serviciu sau în diverse activităţi, mulți adesea au un comportament reţinut, revenind acasă, îşi permit „luxul” de a-şi arăta capriciile şi nemulţumirea, de multe ori însoţindu-le cu strigăte şi insulte, descărcând asupra celor dragi toată tensiunea negativă acumulată. Doar celor dragi le citim notaţii şi le impunem propria părere, adesea neobservând că modul în care o facem nu le provoacă decât suferinţă, deşi Scriptura ne spune clar, că dacă cineva nu poartă mai ales de familia sa, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios.

Mai mult decât atât, certurile care au loc între membrii familiei, adesea pornesc de la nişte lucruri de nimic, care reuşesc să fie transformate în adevărate conflicte. (Încercaţi să vă amintiţi motivul uneia din certurile din familie care s-a petrecut cu două săptămâni în urmă. Dacă veţi reuşi să descoperiţi motivul, atunci veţi fi surprins: de ce s-a ajuns în genere la ceartă). De obicei, este suficientă doar o singură frază, spusă cu ton ridicat, pentru ca instantaneu să izbucnească un conflict în familie. Aşa un cuvânt spus unul după altul, poate transforma o obiecţie într-un scandal enorm.

Cum am putea totuşi tăia acest rău de la rădăcină?

În primul rând, este foarte bine să ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute să învăţăm reţinerea în cuvinte. Ţi-a reproşat ceva un membru al familiei, cât de dureros şi de nedrept nu ar fi, nu răspunde imdiat cu mânie, cu furie, căci anume asltfel se pierde controlul şi apoi, nu mai reuşeşti să opreşti şi propriile cuvinte pe care ai putea să le spui. Îţi va părea rău apoi… dar va fi prea târziu. Căci bătând un cui în sufletul cuiva, noi îl putem sustrage prin scuzele noastre, dar oricum vom lăsa un gol la locul lui.

Ar fi foarte bine să învăţăm că dacă te-a lovit cineva peste obrazul stâng, să i-l întoarcem şi pe cel drept. Macar pentru că în faţa ta stă o persoană dragă pe care o iubeşti. Încercaţi să vă păstraţi calmul, cât de greu nu ar părea, peste un timp situaţia se va calma şi vom înţelege că nu merită să megem până la capăt în nebunia de a dovedi că cineva se amăgeşte în privinţa noastră. Sf. Serafim de Sarov spunea: „Dacă este imposibil, să nu te superi, cel puţin reţineţi limba.”

Şi la acelaşi lucru ne îndeamnă şi alt cuvios părinte: „Să nu te indignezi, nici măcar în tine, pentru nicio acuzaţie nedreaptă ce ţi s-ar aduce. Este un lucru rău. Şi răul începe prin gânduri rele. Când te amărăşti şi te indignezi, fie doar cu gândul, îţi strici atmosfera duhovnicească. Impiedici Sfântul Duh să lucreze şi îngădui diavolului să măreasca răul. Tu trebuie să te rogi totdeauna, să iubeşti şi să ierţi, alungând de la tine orice gând rău.”

Nu este un lucru uşor de realizat, dar ce roade deosebite va aduce. Vei aduce pace şi linişte nu doar în propriul suflet, dar şi în propria familie.

În al doilea rând este foarte important să ne debărăsim de această obişnuinţă a multora dintre noi de a dovedei dreptatea noastră celui de alături. Baza oricărui conflict în familie, este determinarea – cine are dreptate şi cine nu. În fond cel ce caută cearta, nu face altceva decât să dovedească: „Eu sunt bun şi tu nu”. Cel smerit cu adevărat va zice doar atât: „Iartă-mă”.

În al treilea rând, să ne iubim unii pe alţii, şi nu prin cuvinte, dar ci cu fapta şi cu adevărul.

Trebuie să-i binecuvântăm pe cei dragi, nu să-i blestemăm, să-i ridicăm, dar nu să-i înjosim.

Să dea Domnul să ne învăţăm să iubim aproapele nu în cuvânt, ci cu adevărat. Dacă a venit cineva din membrii familiei obosit, iritat şi într-o stare de care poate şi singur nu e mulţumit, oare nu e mai bine să nu răspundem deloc unui cuvânt pe care ni l-a adresat şi care poate ne-a jignit?. Căci mai târziu el va reveni la o altă stare sufletească şi va fi mai uşor de discutat orice problemă sau nemulţumire. E mult mai înţelept ca focul conflictlului să-l stingi, decât să adaugi vreascuri în el.

Sfântul Serafim de Sarov spunea „Dobândeşte pacea şi mii de suflete se vor salva în jurul tău.” Şi ne-a lăsat un sfat minunat – „Trebuie să ne obişnuim să tratăm jignirile venite de la alţii cu calm, ca şi cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practică ne poate aduce pacea inimii şi o poate face lacaş al lui Dumnezeu însuşi.”

Iar la baza aceste cumpătări, răbdări şi smerenii desigur că trebuie să stea dragostea, dar nu mândria şi indiferenţa.

Natalia Lozan

Extras din „Pentru dragoste și înțelegere în familie”, Ed.Ortodoxia, pag. 5

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *