Doua vorbe despre machiaj

machiaj

Gândiţi-vă la machiaj din punct de vedere teologic. Omul, fiind chipul slavei lui Dumnezeu, orice adaos sau scădere din el duce la o demonetizare a lui ca persoană. Se pierde prosopoon-ul, persoana, ceva din identitate.

Mă gândesc la o imagine pe care o am de când eram mic, la Braşov, când deasupra scenei de la teatrul de păpuşi erau două măşti: una care râde, alta care plânge. E cea mai bună icoană pe care o am asupra persoanei din teologia bizantină. Cred că pe măsură ce ne machiem, uităm să ne aducem aminte că machiajul ţine de împărăţia inversă a îndumnezeirii. Pe măsură ce te apropii de chipul lui Hristos, chipul tău se şterge şi se aseamănă cu chipul lui Hristos! De aceea seamănă preoţii între ei, pentru că chipul lor seamănă cu icoanele, iar icoanele seamănă cu Dumnezeu.

La tănţicele machiate, problema se pune invers. Pe măsură ce vor să se individualizeze, fără îndoială că… se individualizează, nu mai seamănă cu nimic! Uneori nu mai seamănă chiar cu nimic omenesc. Observaţi, există un conţinut teologic al machiajului. Pe de altă parte, există o doză de bun simţ, peste care dacă se trece, este lezată inclusiv frumuseţea feminină, în fond, o fată care se machiază recunoaşte ce? De ce se machiază? Ca să arate mai frumoasă. Deci, în esenţă, fără machiaj e urâtă, e o urmare a unui com­plex. Iar cum complexele au la bază păcate, trebuie să caute ce anume este păcat în ea, încât să aibă nevoie de adjuvantul acesta pentru a merge mai departe.

Să ştiţi că nici bărbaţii nu sunt departe de femei la machiaj! Ei nu se machiază cu tot felul de artificii de genul acesta. Ei îşi cumpără care mai de care maşină mai puternică, telefon cât mai şmecher, câte un lanţ, câte un ceas cât mai sofisticat… Există o men­talitate de emisie şi pe linia bărbatului.

Pe mine mă deranjează când pentru machiaj fetele sunt scoase afară din Biserică. Domnişoarelor şi doamnelor care vă machiaţi, nu există anatemă pentru machiaj! Cine vă spune că nu aveţi ce căuta în Biserică pentru că vă machiaţi, acela greşeşte. Acela nu are ce căuta în Biserică, pentru că nu a înţeles că şi ma­chiaţii se pot mântui. Cu o singură condiţie: să se demachieze la timp…

Pr. Constantin Necula, „Provocarile strazii”, Editura Agnos, Sibiu, 2006

Odată a venit la Părintele Paisie o femeie tânără, machiată foarte strident, cu un copil de câteva luni în braţe, care era agitat şi plângea mereu. A intrat la părintele si i-a spus necazul său, ca nu reuşeşte să-şi potolească copilul, care este mereu foarte speriat şi agitat, si îi este frică să nu moara de atâta plâns. Părintele i-a răspuns: „Daca vrei sa se facă sănătos, sa te duci acasă si sa iţi dai jos toate vopselele de pe faţă. Sa fii aşa cum te-a lăsat Dumnezeu, si sa vezi ca se va vindeca pruncul tău”. Deşi neîncrezătoare, mama s-a dus acasă si a făcut ce i-a spus părintele si, spre marea ei mirare, copilul a încetat sa mai plângă si s-a făcut sănătos. După câteva zile, a alergat din nou la părintele sa ca-i mulţumească si sa-l întrebe din ce pricina a încetat copilul sa plângă. Atunci părintele i-a spus: ”De cate ori pruncul se uita la tine, el vedea pe duhul cel rău al sulemenelii care te stăpânea, si se speria. Iar acum, când ai părăsit acest obicei, te-a lăsat si duhul acela, iar copilul s-a liniştit.

Părintele Paisie Olaru, Povăţuitor spre poarta raiului – in memoriam- Editura Trinitas, Iaşi, 2005

loading...
COPIAȚI FRAGMENTUL DE COD

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *