Dumnezeu aude şi gândul şi cuvântul omului, dar aude de multe ori şi dorinţe pe care omul nici nu ştie să le formuleze în cuvinte



parintele-rafail-noica

Fie­care cuvânt al Bisericii este un mărgăritar fără de preţ pe care, dacă ajungem să-l înțelegem, cum se întâm­plă câteodată, învie cugetul şi ne umple inima de o trăire care ne schimbă pentru totdeauna. Deci, să fim atenţi la fiecare cuvânt al Sfintei Liturghii, la fiecare cuvânt ce se citeşte în Biserică, şi fiecare cuvânt de rugăciune să-l facem cuvântul nostru de rugăciune. Nu numai lucruri care sunt scrise de altcineva, într-o carte pe care o citeşte altcineva cu glas tare, ci cuvântul acela trebuie să devină cuvântul meu.

Şi de câte ori se iveşte prilej pentru rugăciune, e bine de spus un cuvânt cât de mic ori un gând, cât de mic ar fi el, fiindcă Dumnezeu aude şi gândul şi cuvântul omului, dar aude de multe ori şi dorinţe pe care omul nici nu ştie să le formuleze în cuvinte.

Dar care sunt prilejurile de rugăciune? Orice clipă a vieţii noastre este un prilej de rugăciune. Şi dacă am primit binecuvântarea să avem rugăciunea lui Iisus neîntreruptă în sufletele şi inimile noastre, adică „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, să o facem. Dacă însă n-o avem, putem totuși din fiecare prilej al vieţii noastre să facem o rugăciune. Avem o greutate? Să cerem ajutor Domnului. Suntem într-o primejdie? Să cerem ajutor şi apărare de la Domnului. Am păcătuit? Să ne deschidem inima şi să ne spovedim Domnului în clipa aceea, chiar înainte să putem veni la preot şi să ne spovedim şi de la epitrahil să luăm darul tămă­duirii. Vedem că cineva din fraţii noştri s-a smintit sau a greşit? Aşa cum noi nu vrem să pierim în păcatului nostru, şi pentru fratele nostru să ne rugăm, nu să ne smintim de ce a făcut, ca Domnului să-l miluiască, fiindcă este scris: „Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22, 39). Deci, precum eu nu vreau să pier, tot aşa nu vreau să piară nici fratele meu.

Lucru mai greu şi mai înfricoşat: dacă ne vedeți pe noi, pe slujitorii altarului, smintindu-ne şi smintindu-vă, făcând lucruri care nu sunt bune sau nu sunt drepte înaintea voastră sau înaintea lui Dumnezeu, rugaţi-vă pentru noi şi nu vă smintiţi, fiindcă noi nu­mai prin rugăciunile voastre, ale poporului lui Dumnezeu, ne putem călăuzi de la Duhului Sfânt; şi avem nevoie de puterea rugăciunii voastre, precum şi voi aveţi ne­voie de darul Duhului care se dă prin preoţia noastră. Şi aşa, Biserica să devină un om, un suflet, un om în multe persoane, precum şi Dumnezeu este un Dumne­zeu în trei Persoane.

Extras din Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Pr. Symeon, Ed. Anastasia, 2004, p. 91-92



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *