E păcat oare să fac dragoste înainte de căsătorie?



nunta

Pentru că astăzi relaţiile intime înainte de căsătorie sunt aşa de răspândite şi aşa de mediatizate, încât nu mai par de mult un păcat, vreau să revenim cu câteva consecinţe grave ale acestor relaţii pe termen scurt, dar şi pe termen mai îndepărtat:

2. În primul rând dragostea înaintea căsătoriei e un păcat, şi păcatul afectează mereu pe toată lumea, direct sau indirect, pentru că-L exclude pe Dumnezeu, şi unde nu te ajuta Dumnezeu e mare chin şi suferinţă şi nimic nu merge bine.

2. În al doilea rând îl face pe un baiat să căute numai asta la o fată, să se culce cu ea şi plictisindu-se de ea, va căuta pe altcineva. E ca şi cum ar consuma o ciocolată, fără să-l intereseze de sentimente, de urmările relaţiilor intime…pur şi simplu pleacă şi gata.

3. Relaţiile intime înainte de căsătorie de multe ori se sfârşesc prin avorturi foarte multe, prin ucideri animalice de copii, pentru că nimeni nu-şi asumă responsabilitatea creşterii unui copil, iar la vârsta lor tinerii nu înţeleg prea bine marea taină şi bucurie de a avea un copil.

4. Dacă acceptăm să facem „dragoste” înainte de căsătorie, cât de înainte să fie ? La 20 de ani? la 18 ani? sau la 15? Mai nou acum se dau anticoncepţionale gratuite pentru fetiţele de 14 ani… iar un băiat de 11 ani este tată tot în Anglia… Ce nebunie ! Unde e limita ?

La 18 ani e simplu de zis că dragostea înainte de căsătorie nu e păcat dar la 25-30 de ani când ai o fetiţă sau un băieţel nu mai eşti aşa sigur, începi să te gândeşti că la 13-14 ani fetiţa ta e doar un copilaş…. începi să te gândeşti că ai vrea ca ea să nu ajungă în mâinile oricui…

5. Dragostea înaine de căsătorie duce la situaţii în care viitorul soţ sau viitoarea soţie să fi avut 5-6 parteneri până atunci, ceea ce va dăuna cu siguranţă viitoarea familii, şi va naşte discuţii, dar va duce şi la probleme medicale uneori grave.

6. Dragostea trupeasca dintre soţi, este de multe ori confundată mai ales în rândul tinerilor, cu o nevoie fiziologică precum foamea, dormitul…etc. Parintele Arsenie Boca spunea cu tristeţe că atunci când oamenii nu vor mai crede în taina căsătoriei atunci se vor asemăna cu animalele. Acele zile din păcate au şi venit. Unirea trupească dintre soţi este în mod natural precedată şi dependentă de unirea sufletească prin taina cununiei. Atunci când ne interpunem acestei rânduieli atât de armonioase lăsată de Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu vom simţi şi consecinţele.

7. Relaţiile intime în afara căsătoriei îi afectează inclusiv pe cei din jurul nostru prin efectul de domino, făcându-i pe tinerii care nu au prieten(ă) să fie complexaţi deşi nu sunt cu nimic inferiori. Îi fac să caute să arate mai bine, să facă tot posibilul numai ca să fie în rând cu ceilalţi. Mai pe scurt relaţiile intime înainte de căsătorie au dat naştere la o adevarată industrie care aduce foarte mulţi bani (haine provocatoare, cosmetice, săli de înfrumuseţare pentru cultul trupului etc… ) totul ca să fii atragătoare şi frumoasă, sau chipeş şi arătos.

8. Dragostea înaintea căsătoriei poziţionează relaţiile intime în cadrul plăcerilor de societate, a distracţiilor comune, ca şi biliardul, ieşitul în oraş, mersul la film, etc., deşi acest cadru era mereu în intimitatea familiei şi în perspectiva veşniciei.

Problema este aşa de gravă şi aşa mult rău porneşte din ea, încât subiectul e inepuizabil… dar vom mai reveni.

Vă spun sincer, ne-a miluit Dumnezeu pe mine şi pe soţia mea să ne ferim de păcatul acesta, şi pentru asta mare ajutor am avut de la El, şi multe bucurii. Şi mereu mereu suntem în mâinile Lui şi niciodată n-am suferit, n-am avut probleme mari, ci mereu a fost de-a dreapta noastră şi nu ne-a lăsat.

Dacă aş avea iar 15 ani aş face la fel pentru că am trăit marea minune a vieţii noastre, ascultând de Domnul. Am văzut ce face dragostea înainte de căsătorie într-un cuplu, niciodată n-aduce ceva bun, ci doar o plăcere trupeasca şi foarte multe probleme din toate părţile. Azi sunt sigur prin experienţele pe care le-am văzut, prin oamenii pe care i-am întâlnit şi prin tot ce am auzit, că dragostea înaintea căsătoriei este o „boală” care aduce şi mai multe „boli”.

În schimb i-am văzut atât de bucuroşi şi de liniştiţi pe tinerii care s-au ferit de păcatul acesta, atât de plini de speranţă, atât de liniştiţi încât se vede că păcatul aduce moartea, iar împlinirea voii lui Dumnezeu aduce mereu lumină şi bucurie, şi face ca totul în viaţă să-ţi meargă numai spre bine.

Claudiu – ortodoxiatinerilor.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

8 răspunsuri

  1. Cristina spune:

    Vai de capul vostru. Daca ati ajuns sa va ghidați dupa un site ca asta. Un singur cuvânt: extremism. Știți ce face dumnezeul meu (da, scriu cu litera mica, condamnati-ma)? Dumnezeul meu ma lasa sa greșesc, ma lasa sa păcătuiesc, dar când ajung prea departe ma ajuta sa ma îndrept. Imi da dreptul sa decid, sa inteleg. Dragi oameni inculți care ati făcut site-ul asta, eu fac parte din generația de „monstrii”. Eu fac sex înainte de Căsătorie, eu beau la petreceri si imi permit sa dorm pana la 10 dumnica? Si știți ce mai fac? Il iubesc pe dumnezeul meu din tot sufletul. Nu pe cel comercial pe care il aveți voi, nu pe cel fara de păcat care ma trimite sa ard in focurile iadului daca greșesc, ci pe cel bun și înțelegător care m-a creat, cel care ma vrea pe calea binelui, langa el, cel care vrea sa devin buna pentru ca sufletul mi-o cere, nu pentru o carte de 1500 de pagini scrisa de niste oameni ca mine. Si poate pentru ca fac toate astea, poate ca exact pentru asta, sunt fericita. Eu am o viata de trait asa cum simt, nu asa cum mi-o dictează cineva care pretinde ca stie despre dumnezeu mai multe decat mine. Doar pretinde.

  2. Adriana spune:

    Nu-mi vine sa cred ca mai exista asemenea incuiati in ziua de azi. Inca sunteti la fel de salbatici ca acum mii de ani. Singura diferenta e ca nu mai jertfim oameni.

  3. Alexut spune:

    Sincer ce scrie in acest documnetar, marturisesc ca este foarte adevarat! Sa faci dragoste inainte de casatorie e pacat, deoarece cum scrie si in articol vor aparea tulburari, certuri, chiar si divorturi, se nasc si copii cu probleme(„Copiii trebuiesc sa se nasca din parinti crestini Cununati la Biserica, caci cei ce se nasc din pacat sunt martori ai faradelegii parintilor si devin un chin pentru parintii ce au pacatuit.)!

  4. Avram Zaharie spune:

    Stii ce mi-a zis sotia atunci cand ne-am casatorit.a zis ca ce zice MAMA,ca am facut prostii ,parca n’am avea timp,aceasta mi-a iontrat in cap si niciodata, nu am dezmintit’o.Tot timpul ‘m-am gandit la asta,este o vorba de inceput de drum.Vezi cum parintii vorbesc si tinerii care asculta de ei.

  5. flori spune:

    suntem originali , nu copiem pe altii!!

  6. flori spune:

    Si pastram traditia Sfanta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *