FENOMEN INTERESANT – Refugiații părăsesc Germania pentru a reveni în zona de război. MOTIVELE LOR



refugee_germany02_3431193k

Pentru a ajunge în Germania, a mers pe jos opt ore în Turcia și a călătorit înghesuit alte 20 de ore într-un camion, îndurând un miros îngrozitor din sud-estul Europei.

Totuși, Mohammed Aziz Qadir, un kurd irakian, a preferat să se întoarcă acasă, preferând să înfrunte pericolul războiului decât să rămână într-o Europă neprimitoare.

„Când am ajuns în tabăra de refugiați am fost șocat de diferența dintre Berlinul pe care îl aveam în minte și ceea ce vedeam. Eram privit ca un cetățean de mâna a doua, nu eram respectat. Când mergeam în oraș, eram evident un tip din tabără, un refugiat.”, a declarat Qadir.

Iar acesta nu este un caz singular. Agențiile pentru refugiați susțin că un număr tot mai mare de refugiați kurzi se întorc acasă. În ciuda acestui fapt, sute de mii de sirieni, irakieni și afgani speră în continuare că vor avea o viață ușoară pe tărâmul făgăduinței, Europa, și își asumă riscul de a traversa Marea Mediterană și să călătoarească în condiții îngrozitoare.

Potrivit The Telegraph, aproximativ 25.000 de irakieni din regiunea kurdă au părăsit țara de anul trecut. Totuși, săptămâna trecută 50 de persoane au zburat din Germania spe Erbil.

Sursa: stiripesurse.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *