IMAGINAȚIA BOLNAVĂ – Multor oameni le place să viseze cu ochii deschişi

Imaginaţia este, în accepţiunea Sfinţilor Părinţi, un fenomen care apare în structura omului doar după cădere. Nu este o însuşire cu care a fost înzestrat omul odată cu zidirea sa, ci un fenomen de după căderea în păcat. Prin urmare, mântuirea noastră este legată de ieşirea de sub înrâurirea ei cauzatoare de moarte.

Omul vede, aude, gustă etc, iar apoi îmaginaţia primeşte aceste experienţe, le reface, le amplifică, le dă culoarea potrivită şi le păstrează spre a crea necontenit probleme. Astfel, în chip hazliu, am putea spune că imaginaţia este un televizor color inventat înaintea celui real.

Sfinţii Părinţi deosebesc mai multe feluri de imaginaţie; însă, de obicei, se pomenesc patru. Primul tip este legat de imaginile aşa-numitelor păcate trupeşti. Prin imaginaţie, simţurile proiectează aceste imagini pe ecranul minţii, continuând s-o ţină în sclavie. Al doilea tip de închipuire este aşa-numita visare. Multor oameni le place să viseze cu ochii deschişi, lăsându-se purtaţi cu gândul în locuri ideale sau chiar reale. Mulţi oameni, mai ales femeile, cad în această stare. Al treilea tip este îmaginaţia creatoare, care dezvoltă civilizaţia şi arta. Oamenii încearcă să rezolve unele probleme sau să înainteze în dezvoltarea artei. Nu este ceva de condamnat, căci, aşa cum am spus, este o stare firească după cădere. Dar trebuie subliniat că este foarte primejdioasă pentru rugăciunea curată. Al patrulea tip se înfăţişează în străduinţa noastră de a-L închipui pe Dumnezeu şi puterile îngereşti în chip raţional, făcând speculaţii despre El. Dar acest lucru este foarte primejdios, fiindcă, creştinul ortodox urmează altă metodă, metoda liniştirii minţii, spre a ajunge la părtăşia şi unirea cu Dumnezeu, dobândind astfel cunoaşterea Lui. Iar meşteşugul (metoda) isihiei ţine de curăţirea inimii, izbăvirea de patimi, eliberarea de gânduri şi îmaginaţie bolnavă.

Cu cât imaginaţia cuiva este mai activă, cu atât mai mult dezvăluie faptul că acel om se află într-o stare căzută. Dacă cercetăm cu grijă fiecare păcat al nostru, ne dăm seama că la obârşia lui se află imaginaţia.

Vedem chiar oameni care merg la biserică şi vor să ducă o viaţă creştinească; dar continuă totuşi să îşi cultive îmaginaţia. Şi-L închipuie pe Dumnezeu, şi-i imaginează pe îngeri, simt că atunci când se roagă stau înaintea tronului lui Dumnezeu, ş.a.m.d. Dar acesta este începutul unei anomalii duhovniceşti, poate chiar psihice, care poate duce la tulburări şi înşelări.

Noi, oamenii de azi simţim foarte mult nebunia pierzătoare a gândurilor. Suferim deoarece ne cultivăm puternic raţiunea, îndestulându-ne toate simţurile şi primind de dimineaţa până seara imaginile aduse de ele. Auzim de la mulţi oameni de astăzi: „Mă chinuie gândurile”. Gândurile ne fac nervoşi, ne înlătură somnul, ne strică legăturile cu alte persoane şi chiar cauzează anomalii fizice. Mulţi doctori îşi sfătuiesc pacienţii să nu gândească prea mult şi să nu îşi fixeze mintea asupra unor anumite idei.

De aceea este necesare de o trudă istovitoare pentru a scăpa de gânduri. Întreaga metodă isihastă despre care am vorbit mai sus – trezvia (atenţia ca niciun gând necurat să nu ne rămână în suflet), liniştirea şi rugăciunea (Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul) ne ajută cu adevărat să ne eliberăm de tirania gândurilor.

Totuşi, dacă nu putem scăpa de gânduri, în ciuda feluritelor mijloace folosite, calea cea mai sigură este mărturisirea lor înaintea duhovnicului. Cu alte cuvinte, întâi încercăm să curmăm gândurile. Dacă nu reuşim, le alungăm cu rugăciunea. Şi dacă nu reuşim cu totul, iar gândul dăinuie multă vreme, atunci îl mărturisim duhovnicului. În acest chip diavolul ascuns îndărătul gândului piere, cum piere şarpele ascuns sub o piatră când se ridică piatra.

Hieroteos Vlachos, Boala şi tămăduirea sufletului în Tradiţia ortodoxă

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *