În timp ce Europa are interdicție să facă afaceri cu Moscova, Germania negociază construirea primei sale uzine din Rusia în ciuda embargoului



putin-merkel

Daimler ia în considerare construirea primei sale uzine din Rusia, pentru a produce la Moscova automobile Mercedes-Benz, a anuntat un purtător de cuvânt al producatorului auto german, transmit agențiiel de știri.

„Suntem în negocieri cu executivul rus pentru a verifica dacă sunt îndeplinite cerintele economice pentru producția locală de automobile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Daimler. Acesta nu a dorit să precizeze când ar urma să fie luată o decizie sau câte automobile ar urma să fie construiască fabrica din Rusia și nici care ar fi valoarea exactă investitiei făcute de gigantul auto german, informează Agerpres.

Daimler va cheltui aproximativ 200 milioane de euro la noua fabrica unde vor fi asamblate anual 30.000 vehicole, în special SUV-uri.

Săptămâna trecută Association of European Businesses a anunțat că vânzările de autoturisme și vehicule comerciale ușoare au scăzut în Rusia în luna mai cu 14,5%, la 107,665 unitati, pe fondul problemelor cu care se confruntă economia și al deprecierii rublei, după ce în aprilie livrările auto pe piașa rusă atinseseră cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani.

Articol relatat de portalul activenews.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *