În ziua înfricoşatei judecăţi, îngerul păzitor ajută sufletul pe care l-a păzit în această lume

La învierea cea de obşte va veni şi îngerul păzitor al fiecărui om?

– În ziua înfricoşatei judecăţi, îngerul păzitor ajută sufletul pe care l-a păzit în această lume şi călătoreşte cu el înaintea înfricoşatului Judecător. Despre acest adevăr se scrie în mai multe locuri, şi mai ales la „Canonul către îngerul păzitor”, unde se scrie aşa: „Când se va pune scaunul şi cărţile se vor deschide, şi Cel vechi de zile va şedea, şi oamenii se vor judeca, şi îngerii vor sta înainte, şi pământul se va clătina, şi toate se vor înfricoşa şi se vor cutremura, atunci arată spre mine iubirea Ta de oameni şi mă izbăveşte de gheenă, pe Hristos îmblânzindu-L” (Cântarea a 8-a).

Îngerul păzitor va conduce sufletul la învierea cea de apoi, spre a-şi cunoaşte trupul său din pământ, cum spune în viaţa Sfântului Vasile cel Nou din 26 martie.

Părintele Cleopa Ilie

Extras din ”Ne vorbește Părintele Cleopa”, ediția a 2-a, Vol. 5, Ed. Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pag. 94-95

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.