Încercăm să acumulăm bogății pe pământ, căutăm mereu plăceri care să ne înveselească, dar acelea ne provoacă mai degrabă durere
Suntem legați de pământ, de materie, nu știm să zburăm în înalt, să luminăm cerul pentru a primi ajutorul ceresc necesar. Suntem amețiți, seduși, atrași de cele pământești trecătoare, nu ne putem desprinde ușor de acestea. Încercăm să acumulăm bogății pe pământ, căutăm mereu plăceri care să ne înveselească, dar acelea ne provoacă mai degrabă durere. Vrednic de milă și de plâns este cel ce caută bucuria în noroi.
Ascensiunea la cer începe prin căință, pocăință sinceră, prin inimă înfrântă și smerită. Omul merită să simtă faptul că nu a fost creat pentru pământ. Atașarea pătimașă nu bucură cu adevărat, lipirea de lucrurile vremelnice este o greșeală gravă ce are roade amare. Să urci mai sus decât cele visate nu este un lucru imposibil, ci este realizabil pentru toată lumea. Este suficient să ne dorim și să iubim. La început suntem ezitanți, timizi, temători, nu vrem să riscăm. Desigur, considerăm că este ceva de neatins, neobișnuit, nefiresc, imposibil și, în orice caz, nu pentru noi. Credem că este un joc nepermis și lipsit de evlavie, că suntem prea păcătoși pentru așa ceva: însă, rugăciunea nu este numai pentru sfinți.
Dacă cineva se roagă cuviincios și smerit, începe să i se îndulcească inima, să fie luminat, întărit și să găsească odihnă. Va simți că merită să se roage, va simți bucurie, mulțumire, siguranță, întărire și mângâiere. Va pricepe că rugăciunea este o mare necesitate a sufletului său, o mișcare naturală, o lucrare dumnezeiască și va deveni un obicei virtuos și nu o lucrare formală, o delectare zilnică și un dar. Așa cum trupul vrea zilnic mâncare pentru a se întreține, tot așa vrea și sufletul nostru nemuritor.
Nimeni nu-L poate iubi pe Dumnezeu fără să aibă o relație personală cu El, fără să-I vorbească și să se roage. Întotdeauna se gândește la El și apelează la ajutorul Său. Aducerea aminte de Dumnezeu înseamnă rugăciune. Îți aduci aminte de pesoana iubită și te bucuri. Chemarea lui Dumnezeu este prilej de mare bucurie, de pace și binecuvântare. Fără rugăciune, sufletul rămâne fără suflare, neputincios, bolnav, iar rugăciunea dăruiește sănătate duhovnicească, echilibru, discernământ, luminare, sfințenie. Rugăciunea devine scut împotriva păcatului. Cel ce se roagă, e prins în conversația cu Dumnezeu și nu se ocupă cu lucruri deșarte, ci învață smerenia, blândețea, simplitatea și iubirea. Cel care se roagă este fiul iubit al lui Dumnezeu.
Rugăciunea este un mare dar al lui Dumnezeu pentru om.
Monahul Moise Aghioritul
