Îndoiala este hulă împotriva lui Dumnezeu

Dacă vrei să ceri, rugându-te lui Dumnezeu, ceva bun și de folos, se cuvine să te pregătești înainte de a te ruga, ținând puternică și neclintită credința, și să iei din vreme măsuri împotriva îndoielii și necredinței. Căci rău îți va fi dacă în timpul rugăciunii inima va slăbi în credință, nerămânând statornică în ea. Atunci nici să nu-ți treacă prin minte că vei primi de la Dumnezeu ce-ai cerut, îndoindu-te că ți se va da, fiindcă L-ai jignit pe Dumnezeu; iar Dumnezeu îl lipsește de dar pe cel ce îi aduce jignire.

„Toate câte veți cere – zice Domnul – rugându-vă cu credință veți primi” (Matei 21, 22). Și se mai spune încă: „Dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi” (Matei 21, 21), veți putea mișca și munții din loc. Înseamnă că cine se îndoiește și nu are credință nu va putea face aceasta. „Să ceară (tot omul) cu credință, fără să aibă nicio îndoială – spune apostolul Iacov. Să nu gândească omul acela [care se îndoiește] că va lua ceva de la Dumnezeu. Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale” (Iacov 1, 6-8). Inima care se îndoiește că Dumnezeu i-ar putea da ceea ce cere își primeste pedeapsa, se simte chinuită și apăsată de îndoială. Să nu-L mânii pe atotputernicul Dumnezeu nici cu o umbră de îndoială, mai cu seamă atunci când știi că ai simțit, nu o dată, asupră-ți Atotputernicia Lui.

Îndoiala este hulă împotriva lui Dumnezeu, o minciună fără rușine a inimii, expresie ea însăși a duhului minciunii care s-a oploșit în inimă, luând locul Duhului adevărului. Teme-te și ferește-te de ea ca de un șarpe veninos – sau mai bine zis, n-o lua în seamă, nu-i da nici cea mai mică atenție.

Ține minte că, atunci când I te rogi, Dumnezeu așteaptă de la tine un răspuns afirmativ la întrebarea pe care ți-o pune înlăuntrul tău: „Crezi că pot să fac Eu aceasta?” Iar tu trebuie să răspunzi din adâncul inimii: „Da, Doamne!” (Matei 9, 28). Și fi-va atunci după credința ta!

Te mai pot ajuta să-ți înfrângi îndoiala sau necredința și următoarele raționamente: Îi cer lui Dumnezeu ceva ce există, nu ceea ce ar putea ține doar de domeniul imaginarului, al fantasticului; ceva ce există și a primit viață de la Dumnezeu, „căci fără El nimic nu s-a făcut, din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3). Aceasta înseamnă că nimic nu există fără El, și totul, fie că a luat ființă de la El, fie că ființează cu îngăduința Lui sau se face prin făpturile cărora El le-a dat însușiri și putere de a face, și că în tot ce există, El, Domnul, este Stăpân Atotputernic.

Și nu numai atât. El „cheamă la ființă cele ce încă nu sunt” (Romani 4, 17). Înseamnă că dacă aș cere și ceea ce nu este încă, El mi l-ar putea da, făcându-l. Pot să cer ceea ce este cu putință, știind că pentru Dumnezeu este cu putință ceea ce oamenilor le este cu neputință. Înseamnă că nici în această privință nu mi se pun opreliști. Fiindcă Dumnezeu ar putea face pentru mine chiar și ceea ce, după mintea mea, ar fi cu neputință.

Nenorocirea vine însă de-acolo de unde în credința noastră se amestecă o judecată mioapă, care, asemenea unui păianjen, prinde adevărul în plasa raționamentelor, concluziilor și analogiilor sale. Credința îmbrățișează și percepe dintr-odată, în timp ce raționamentul ajunge la adevăr pe căi ocolitoare. Credința este un mod de comunicare între un suflet și altul; raționamentul este o comunicare la nivelul intelectului, sau pur și simplu la un nivel material.

Sfântul Ioan din Kronstadt

Extras din ”Viața mea în Hristos”, Ed. Sophia, București, 2005, pag. 9

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *