Iohannis cere reexaminarea legii care INTERZICE personalului medical să promoveze laptele praf în detrimentul alăptării la sân



126951

Klaus Iohannis cere parlamentului reexaminarea legii privind reglementarea marketingului înlocuitorilor laptelui matern, deoarece, susține șeful statului, în forma actuală, această lege contravine normelor europene în vigoare.

În comunicatul Administrației Prezidențiale se arată că intrarea în vigoare a legii ar conduce la riscul declanșării unei proceduri de infringement, deoarece, din analiza parcursului legislativ al legii, nu rezultă că România a îndeplinit procedura de notificare necesară în astfel de cazuri.

Președintele Klaus Iohannis precizează că această notificare este obligatorie, conform normelor europene în cazul etichetării, marcării și ambalării produselor.

În cererea de reexaminare se mai arată că termenii folosiți în lege contravin celor stabiliți de reglementările europene.

Parlamentul a adoptat luna trecuta legea care interzice personalului medical să promoveze laptele praf în detrimentul alăptării la sân. Proiectul de lege are ca scop, conform inițiatorilor, promovarea alăptării, dar și reglementarea statutului prin care firmele producătoare, dar și personalul medical poate face reclamă substituenților de lapte matern. Astfel, personalul medical din spitale, clinici sau alte facilități, nu are voie să instruiască pacienții pentru a folosi laptele praf în detrimentul alăptării. Sunt cunoscute cazuri ale medicilor care au contracte cu firme producătoare de lapte praf și care promovează acest substitut în defavoarea alăptării, dar și descurajarea mamelor în a-și hrăni natural copiii.

De asemenea, proiectul interzice folosirea spațiilor spitalicești pentru expunerea de produse, sampling sau alt fel de reclamă pentru aceste substitute.

Sursa: activenews.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *