La noi, preotul nu vrea sã-l supere pe stãpân si de aceea tace



pr justin parvu

Prea cucernice pãrinte, sfârsitul anului trecut ne-a întors din nou în timp, „schimbarea schimbãrii” readucând la putere pe cei ce au contribuit decisiv la degradarea societãtii românesti dupã 1989. Ce a intrigat pe multi a fost, cel putin în ce priveste alegerea presedintelui, implicarea înaltilor ierarhi în campania electoralã. Considerati cã acest lucru era necesar?

Pãrintele Iustin Pârvu: Arta asta de a conduce, politica, o are elita, crema unei natiuni. În acelasi timp trebuie sã aibã aceeasi coloraturã, aceeasi credintã, aceleasi obiceiuri, aceeasi traditie, aceeasi rãdãcinã cu neamul din care se trage. Ce este natiunea? Ce este un neam? Neamul este legãtura celor din trecut, prezent si viitor. Fiecare natiune este asezatã de cãtre Dumnezeu si, cum spune legenda, fiecare neam si-a luat pãmântul care i-a fost dat. Ca de obicei, românul a venit ceva mai la urmã sã se plângã la Sfântul Petru cã a rãmas fãrã loc de asezare, si atunci Dumnezeu i-a dat grãdina Sa cea mare, si de aceea suntem o tarã râvnitã de toti. Putine tãri au asemenea oameni si o asemenea structurã de relief. Muntii acestia frumosi, cu pãstoritul nostru mioritic, dealurile, câmpiile… Românul nu este fãcut sã gãureascã surubul în fabricã, sã îndoaie metalele în ateliere. Vedeti dumneavoastrã, profilul sãu s-a deformat, acum românul nici agricultor nu mai este, nici industrias, nici negustor, nici afacerist. E un om aruncat de soartã, ce a ajuns bratul cel mai ieftin de muncã, slugã la bogatii lumii, rob la strãini.

Nu ne meritãm oare soarta? Nu ar fi cazul ca Biserica sã se implice mai mult pentru reclãdirea sufletului românesc si întoarcerea sa la Dumnezeu?

Pãrintele Iustin: Numai asa se poate face o coeziune, o strânsã convietuire între oamenii acestia care au aceeasi aspiratie, acelasi ideal, care pot avea un scop bine determinat, aceeasi continuitate pentru viata moralã, spiritualã, politicã, economicã si socialã. Oare Biserica este pusã în aceastã situatie, chipurile de a nu face politicã? Da, nu face politicã, dar la degradarea aceasta politicã la care se gãseste societatea noastrã, nici nu se poate coborî la nivelul acesta, ca sã facã.

Din pãcate la aceastã degradare si-a pus amprenta si un partid ce si-a legat tinicheaua de crestin-democrat în coadã…

Pãrintele Iustin: Tãrãnistii, bietii de ei, sunt niste naufragiati ai lui Maniu care au mai rãmas dupã Coposu. Chiar dacã au încercat sã facã ceva în conjunctura politicã actualã, nu au putut pentru cã ãstia i-au înãbusit si au reusit sã-i compromitã. Toate partidele, toatã ciupercãria asta comunistã, îmbrãcatã în PDSR, PNL si, în fapt, toatã structura asta care nu are nimic în comun cu viata si aspiratiile noastre si-au atins scopul, pentru cã cine aude acum de tãrãnisti, e ca si cum ar auzi de comunisti. Neocomunistii, liberalii, tãrãnistii… E o confuzie totalã. Si tãrãnistii, sigur, nici nu au fost pregãtiti pentru asa ceva, venind cu toate tamtamurile acestea ale Occidentului, crezând cã fac aici mare lucru în România. Dupã o educatie si o deformare comunistã de atâtia amar de ani s-au creat mentalitãti ce frâneazã procesul de schimbare. Atunci Biserica, în sfârsit, care este forta într-un stat, într-o tarã, nu s-a impus imediat, pentru cã nu face politicã. Dar si asta e o politicã interesantã, pentru cã i s-a pus pumnul în gurã. Sã nu orienteze, sã nu spunã crestinilor ce au de fãcut, pe cine ar fi mai bine sã aleagã. Scoala, în mâna lor. Biserica, în mâna lor. Votul, în mâna lor. Adicã nimeni nu are de spus nimic. Scoala nu are voie sã facã politicã, Biserica nu, armata nu, magistratura nu, sãnãtatea nu. Atunci rãmâne cel de pe cheiul gârlei Bucurestiului sã facã politicã, în haosul creat de oamenii de stradã. În atare situatie vin toti strãinii în tarã, îsi aseazã cortul si ideile lor, la televiziune, calculatoare si internet, românul cãscând gura si bãtând din palme la oricine apare. În fond, nu e decât o minciunã goalã, timp de 12 ani nefãcându-se altceva decât sã se distrugã totul! Am rãmas în straiele acestea de sãrãcie si mizerie.

Dintotdeauna politica guvernantilor a fost sã dezbine, nu sã uneascã. Nu au gresit totusi, slujitorii Bisericii, acceptând aproape orbeste acest joc?

Pãrintele Iustin: La noi, preotul nu vrea sã-l supere pe stãpân si de aceea tace si, deci, sãracul este pierdut. Acolo unde Biserica a fost prezentã, cum s-a întâmplat cu ani în urmã în Polonia, lucrurile s-au schimbat mai repede.

Ce-i de fãcut, atunci?

Pãrintele Iustin: La noi în tarã nu se poate încã vorbi de asa ceva, pentru cã si majoritatea acestor reprezentanti care ajung în politicã nu au constiinta crestinului. Ce este paradoxal e cã si în aceastã parte, a Moldovei, unde crestinii sunt mai buni, ei rãmân la vechea pozitie, nu se miscã în nici un fel. Stau asa întepeniti, nu-si dau seama ce se întâmplã în jur. Se uitã la televizor si ce vãd si aud aceea este. Asa de mult le-a fost pustiit sufletul, încât nu mai judecã. Tot ce se întâmplã acum este si din lipsa prezentei Bisericii. Politicienii stiu cã întotdeauna Biserica a fost forta si rãmâne forta unui stat, si de aceea s-au grãbit sã o paralizeze. Nu i-au mai dat voie sã lucreze si ne gãsim în asemenea haos încât cu greu se va mai putea redresa ceva. Uitati-vã numai la ce se petrece acum: tineretul pleacã, se duce în lume, bãtrânii mor, femeile nu mai nasc, hoardele asiatice vin peste noi, chinezii umplu Bucurestiul, sate întregi plângi de mila lor, cã au rãmas casele goale, românilor în general le plângi de milã, ajungând mai rãi decât cersetorii. În strãinãtate sunt cotati mai rãu decât tiganii. Aici, dacã-i pui sã facã ceva nu fac nimic, dar pe unde ajung spalã rufele si mizeria din toate marile metropole a lumii! Cum mai poti vorbi în acest caz de politicieni, când ei trec cu atâta usurintã peste aceste crime si urgii, când copiii nostri, neamul nostru este pângãrit si asuprit, sãrãcit si silit sã devinã cersetor. Mai poti spune cã suntem un neam unit, o natiune închegatã, când toti specialistii nostri emigreazã spre Canada si alte zãri, când acolo sunt foarte buni iar acasã nu fac nimic, ci doar aleargã dupã un dolar si o bucatã de pâine? Când aici îsi pierd si copilul si casa si familia si viata lor? Unde sunt convingerile lor religioase, ca sã-i lege de acest pãmânt? S-a ajuns, din nefericire, la o descompunere înceatã a neamului nostru, care va avea o consecintã extrem de gravã peste 40-50 de ani, când s-ar putea întâmpla sã nu mai vorbim în limba românã, sã nu mai avem unde sã ne închinãm într-o bisericã ortodoxã românã în Moldova de astãzi sau oriunde în tarã. E o vreme de pustiire a neamului, dar sperãm cã Dumnezeu nu ne va lãsa, asa cum nu ne-a lãsat în toate vremurile grele, când Biserica noastrã a fost prezentã în mijlocul poporului, când Stefan cel Mare, Daniil Sihastrul, Alexandru cel Bun, Mircea cel Bãtrân, uniti cu toti cãlugãrii si cãlugãritele din mãnãstiri pãstrau traditia si continuau istoria. Acestia erau ei politicieni? Înainte de toate erau crestini, care stiau sã apere valorile ortodoxiei si implicit ale neamului.

Care credeti cã ar fi solutia ce ne poate salva de pe buza prãpastiei? Ce ar trebui sã facã Biserica în aceastã directie, chiar si în conditiile în care nu e lãsatã sã se implice în politicã?

Pãrintele Iustin: Politica ei, dacã se mai poate vorbi de o politicã, este sã reflecteze la ce s-a întâmplat cu poporul evreu la iesirea din Egipt. Acesta a rãtãcit 40 de ani în pustie si pânã ce nu a rãmas nimeni din cei necurati, nu a intrat în pãmântul fãgãduintei, pe care si Moise abia l-a zãrit cu privirea. Cãci toti cei ce au cârtit împotriva lui Dumnezeu nu mai puteau sã intre în pãmântul Canaanului. Cam asa se va întâmpla si cu noi. Noi vom pieri, bãtrânii care am rãmas încremeniti în ideile acestea ale unui trecut asa de neguros si vor apãrea generatiile acestea de tineri din ce în ce mai curati, mai sãnãtosi, mai îndrãzneti, ce vor avea o altã minte, mai aproape de Dumnezeu. Ne trebuie însã o familie sãnãtoasã, pentru cã aici se va forma viitorul bãrbat de stat. Aici se formeazã geniul, eroul, mucenicul, dar si omul desert. Familia, împreunã cu scoala, Biserica împreunã cu scoala, legãtura mai strânsã între religie si stiintã, între credintã si viatã, toate acestea, în sfârsit, vor putea, în timp, sã ne readucã acolo unde meritãm. calea va fi lungã, poate cât a durat stricãciunea, dar avem sansa restaurãrii în viitor. Trebuie însã o scoalã bunã, de toate gradele, o scoalã de elitã pentru preoti, care sã fie oameni cu dãruire, oameni permanent de strajã, mult mai aproape de necazurile enoriasilor, a sã devinã într-adevãr ziditori sufletesti. Orice viatã bunã a pãrintelui este nevointã si abia atunci când va fi lângã oameni se va vorbi de ascultare, de apropierea unui fatã de celãlalt, de progres.

A consemnat Cornel Galben

Sursa: nistea.com



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *