Lecţia dură de viaţă a 8 fraţi din Dolj care trăiesc într-o sărăcie lucie lângă părinţi: „Nu suntem bogaţi, dar suntem fericiţi“



8 frăţiori din Dolj trăiesc în condiţii greu de imaginat

8 frăţiori din Dolj trăiesc în condiţii greu de imaginat

În familia Popa din comuna doljeană Predeşti, sărbătorile nu înseamnă mai mult de un colţ de pâine pe masă. Părinţii recunosc că nu au bani să le cumpere celor opt copii mai nimic, dar nu ar renunţa niciodată la ei.

Familia Popa trăieşte din alocaţii, iar cei opt frăţiori nu ştiu cum să reacţioneze în momentul în care primesc în dar o ciocolată. Toţi sunt frumoşi, cuminţi, însă timiditatea lor dezvăluie viaţa grea pe care o duc. Copiii se iubesc şi nu pot sta despărţiţi unul de altul.

Zece persoane locuiesc pe timp de iarnă într-o singură cameră cu două paturi, iar undeva într-un colţ este aşezată o noptieră care ţine loc şi de masă. „Nu suntem bogaţi, dar suntem fericiţi. Au fost zile în care nu am avut ce să le pun pe masă copiilor, dar aceasta este situaţia. Nu m-am gândit niciodată să renunţ la ei. Sunt lumina ochilor mei. Trăim din alocaţii, iar soţul mai munceşte din când în când cu ziua. Cu mâna pe inimă vă spun că am opt copilaşi cuminţi care înţeleg că nu avem bani şi nu cer absolut nimic“, a povestit Anişoara-Daniela Popa.

2

Adrian este fiul cel mare al familiei Popa şi, deşi are 12 ani, îşi ajută mama la treburile casnice. Recunoaşte că nu are timp de joacă, dar ştie că frăţiorii lui mai mici au nevoie de el şi este mereu alături de ei .

„Eu vreau să mă fac poliţist, iar din salariul meu să îmi ajut familia. Îi iubesc pe toţi fraţii mei la fel şi mă ocup de ei zilnic. Este foarte greu, dar încerc să fac faţă situaţiei. Îmi doresc să urmez o facultate şi să mă realizez în viaţă“, a povestit copilul.

3

Adrian îşi ajută mama zilnic la treburile din gospodărie

Familia Popa are nevoie de materiale de construcţii pentru a putea să mai ridice două camera lângă căsuţa de chirpici în care locuiesc. „Am primit material de construcţii şi am ridicat puţin câte puţin din cele două camere. Mai avem nevoie de multe lucruri, dar încetul cu încetul vom reuşi să ne facem casa noastră de vis. Bucuria noastră cea mai mare sunt cei opt copilaşii pe care îi avem. În momentul în care te întorci acasă şi îţi sar în braţe uiţi de toate problemele“,a povestit Vasile Popa.

Mama frăţilor a declarat că vor reuşi să treacă cu greu peste această iarnă. „Nu avem bani de lemne şi deja a început să se facă frig. Chiar nu ştiu cum o să ne descurcăm. Abia avem bani de mâncare şi rechizite pentru copilaşi. Noi le mulţumim tuturor oamenilor care ne-au ajutat în fiecare an“, a mai spus Anişoara Daniela Popa.

4

Sursa: adevarul.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *