Legea pentru desființarea UDMR a fost depusă la Parlament

anti-udmr

Liderul Partidului România Unită, deputatul Bogdan Diaconu, a depus astăzi la Camera Deputaților ”Propunerea legislativă privind declararea UDMR drept organizație ilegală, anti-constituțională și anti-statală” pe care o definește ca ”necesitate de auto-apărare a statului român în fața separatismului etnic care amenință, mai nou, cu violența extremă”, informeaza stiripesurse.ro.

Potrivit inițiatorului, proiectul de lege, depus astăzi la Camera Deputaților, ”prevede scoaterea Uniunii Democratice a Maghiarilor din România (UDMR) în afara legii și interzicerea activității sale pe teritoriul statului român” și ”are la bază faptele săvârșite de organizația amintită, știut fiind că aceasta desfășoară de ani buni pe teritoriul statului român activități împotriva unității statului român, a caracterului său național și indivizibil, așa cum este definit de Constituția României”.

Diaconu nu uită să își argumenteze proiectul de lege cu ”cel mai grav fapt recent care dovedește pericolul pe care îl reprezintă UDMR pentru statul român și pentru siguranța cetățenilor săi”, atentatul terorist plănuit pentru Ziua Națională de liderul formațiunii HVIM din Târgu Secuiesc, Beke Istvan Attila. ”Deși toate formațiunile maghiare, în frunte cu UDMR, s-au delimitat formal imediat de acest atentat care viza cetățenii români și copiii prezenți la sărbătorirea Zilei de 1 Decembrie 2015, UDMR a fost principalul finanțator al ”Mișcării de Tineret 64 de comitate” (HVIM) de-a lungul anilor prin autoritățile locale conduse de lideri ai UDMR”, arată liderul naționalist.

Iată și textul proiectului de lege care ar putea duce la desființarea UDMR:

”Art. 1. Se declară Uniunea Democratică a Maghiarilor din România (UDMR) drept organizație ilegală, anti-constituțională și anti-statală.

Art.2. Uniunea Democratică a Maghiarilor din România (UDMR) își încetează activitatea de drept prin prezenta lege și este scoasă definitiv în afara dreptului de a funcționa pe teritoriul statului român.

Art.3. Simbolurile Uniunii Democratice a Maghiarilor din România (UDMR) sunt interzise pe teritoriul statului român.

Art. 4. Patrimoniul Uniunii Democratice a Maghiarilor din România (UDMR) este transferat într-un fond special la dispoziția Guvernului României pentru a fi folosit în serviciul public al comunității maghiare din România prin organizarea de cursuri de învățare a limbii române pentru toate vârstele în vederea integrării comunității maghiare.

Art.5. Toate mandatele aleșilor Uniunii Democratice a Maghiarilor din România (UDMR) de la nivel local și central încetează de drept o dată cu promulgarea prezentei legi, iar locurile lor se vacantează.

Art.6. Persoanele care au fost alese până la promulgarea prezentei legi pe listele Uniunii Democratice a Maghiarilor din România (UDMR) de la nivel local și central nu mai au dreptul să candideze pentru nicio funcție aleasă în România pentru o perioadă de 10 ani”.

loading...
COPIAȚI FRAGMENTUL DE COD

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *