METANIILE – De ce sunt de folos și cum se fac?



metanie-mare

Să faceţi metaniile cu evlavie şi iubire, şi să nu le număraţi. Mai bine să faceţi zece şi bune, decât multe şi fără râvnă, fără cinstire şi dragoste dumnezeiască. Faceţi câte puteţi, pe măsura râvnei, dar nu false metanii şi false rugăciuni. Nu lucruri tipiconale pentru Dumnezeu. Dumnezeu cere ca tot ce se face pentru El să fie din tot sufletul şi din toată inima…

Metaniile sunt şi gimnastică. Şi – deşi nu trebuie deloc să ne gândim la asta – nu există o mai bună gimnastică pentru stomac, intestine, piept, inimă, coloana vertebrală. Este foarte folositoare, de ce să n-o facem? Când această asceză se face întru slava lui Dumnezeu, sufletul se umple de bucurie, se linişteşte. Aceasta este totul. Bineînţeles, se foloseşte apoi şi celălalt, adică trupul. Aţi înţeles? În suflet vine pace şi linişte, iar în trup buna funcţionare a tuturor sistemelor organismului nostru, precum cel circulator, cel digestiv, respirator, endocrin, care au legătură nemijlocită cu sufletul nostru.

Ne vorbeşte Pr. Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Ed. Egumeniţa

1. Metaniile şi semnificaţia lor

Metania este o formă de jertfire trupească, fiind singurul mod de rugăciune care implică un efort fizic din partea credinciosului. Metania este în acelaşi timp un mod de înfrângere a comodităţii şi a lenei. După cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, nici o rugăciune nu este primită de Dumnezeu dacă nu este făcută cu osteneală. Metania simbolizează căderea lui Adam şi a neamului omenesc în robia păcatului şi căderea Domnului sub povara crucii, urmate de Învierea Mântuitorului şi izbăvirea noastră din păcat.

2. Felurile metaniilor şi despre cum se fac acestea

În tradiţia Bisericii avem două feluri de metanii: aşa‑numitele metanii mari şi metaniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni. Pentru o metanie mare credinciosul începe însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci şi, ros­tindrugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“, se apleacă cu evlavie atingând cu ge­nunchii, palmele şi fruntea pământul. Apoi se ridică şi se însemnează din nou cu semnul Sfintei Cruci.

Pentru o metanie mică sau închinăciune, credinciosul începe însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci şi, rostind rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“, se apleacă cu evlavie, atingând cu mâna dreaptă pământul, fără a îndoi genunchii. Apoi, îndreptându-se, se însemnează iarăşi cu semnul Sfintei Cruci.

Când nu se fac metanii mari, ele se pot înlocui cu închinăciuni, câte 2 închinăciuni pentru o metanie mare sau 3 închinăciuni pentru o metanie mare, după tradiţia adusă de ucenicii Stareţului Paisie Velicikovski. Sfinţii Părinţi ne învaţă că metaniile cele mai primite la Dumnezeu sunt cele făcute de creştini în casele lor în cursul privegherilor de noapte (după miezul nopţii). Sfântul Ioan Postitorul recomandă ca, după săvârşirea unui păcat mic, până la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 metanii mari.

3. Când nu se fac metanii

Metanii mici sau închinăciuni se pot face oricând, fără nici o restricţie. Metanii mari nu se fac: – după ce am primit Sfânta Împărtăşanie (în acea zi); – la sfârşitul săptămânii, de la rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…“ de la vecernia de vineri şi până duminică la aceeaşi rugăciune de la vecernie, cu excepţia praznicelor închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul Sfintelor Paşti, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12 Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi în Vinerea Mare la scoaterea Sfântului Epitaf; – în biserică, de la vecernia din Miercurea Mari din Săptămâna Patimilor, iar în particular (la chilie, acasă), de la vecernia din Vinerea Mare până la Înălţare; – de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie);

4. Ce nu este permis când facem metanii

– nu se sărută pământul; – nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ; – metaniile mari nu se fac începând din poziţia îngenunchiat sau aplecat; – la metaniile mari nu se pun palmele una peste cealaltă şi fruntea peste ele; – întotdeauna se va atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna dreaptă; – la închinăciuni atingerea pământului se face cu mâna deschisă normal; – metaniile, mai ales cele mari, nu se fac în număr mare în biserică sau în public; – metaniile nu se însoţesc de alte rugăciuni decât de „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“; – metaniile nu se fac foarte repede (ca un exerciţiu fizic); – Sfântul Isaac Sirul recomandă ca metaniile să nu se facă mai multe de 33 o dată.

Lumea Credintei, anul VI, nr. 8 (49) August 20



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *