Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – 24 iunie

nasterea-sfantului-ioan-botezatorul-icoana

Astăzi, 24 iunie, în toate Bisericile Ortodoxe este prăznuită Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Fiul Elisabetei și al preotului Zaharia este cunoscut sub denumirea de ‘Înaintemergătorul’, pentru că a vestit venirea Mântuitorului Iisus Hristos. Zaharia era preot al Legii Vechi, din neamul lui Abia, iar soția lui era din neamul lui Aaron, rudă cu Sfinții Părinți Ioachim și Ana.

Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul proroc al Vechiului Testament și, totodată, cel care face legătura cu Noul Testament. Și-a început activitatea misionară în anul 26 d. Hr., primul an al guvernării lui Pilat din Pont. Sfântul Ioan propovăduia Împărăția Cerurilor și săvârșea ‘botezul pocăinței’ celor ce veneau la el și își mărturiseau păcatele.

Biserica a închinat Sfântului Ioan Botezătorul șase sărbători: zămislirea – 23 septembrie; nașterea – 24 iunie; soborul – 7 ianuarie; tăierea capului – 29 august; prima și a doua aflare a capului – 24 februarie; a treia aflare a capului – 25 mai.

Sursa: TRINITAS TV

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.