Niciodată cel care va înfia, care se dăruiește pe sine copiilor, nu va fi nefericit



botez-copil-biserica

„….Ați menționat corect că păstor este acela care se dăruiește altora. Dacă păstorul nu face acest lucru, el încetează să mai fie păstor și oile nu-l mai urmează. De fapt, oile știu totul cu precizie. Nicio reclamă, nicio promovare (PR) sau autopromovare (autoPR), cum se spune astăzi, nu poată să decidă – oile merg după acela care se dăruiește.

Aceasta se referă nu numai la păstori. Haideți să cugetăm: dar dacă acest principiu ar sta la baza vieții omului? Dacă noi ne vom dărui altora? Noi vom fi pentru ei oameni buni.

Sunteți foarte tineri, însă timpul trece repede și, în curând, vine o vreme când vă veți întemeia familia voastră, când vă veți educa copiii. Aș dori să vă amintiți cuvintele, pe care Patriarhul vi le-a spus la bradul de Crăciun de la Kremlin, în 2014: veți fi fericiți numai atunci când vă veți dărui altora.

Trebuie să ne amintim: cu cât vom face mai mult bine oamenilor, cu atât mai mult bine se va întoarce la noi, cu atât mai fericiți vom deveni. Când tata are grijă de mama, iar mama se îngrijește de tata, amândoi sunt fericiți și familia este fericită. Iar când vor înceta să se dăruiască unul altuia, atunci se vor despărți pentru toată viața, iar copiii devin orfani cu părinți în viață.

Când vorbim despre necesitatea de a ne dărui altora, când vorbim de necesitatea binelui, noi trebuie să ne amintim că astăzi, ca de altfel mereu, mulți oameni așteaptă de la noi o atitudine bună, să le facem bine. Și astăzi, înainte de toate, mă gândesc la copiii orfani, la cei care sunt în case de copii, care n-au nici mamă nici tată. Aș dori să vă chem, în primul rând pe drept-credincioși, să-i înfiați pe orfani, să nu vă fie teamă. Niciodată cel care va înfia, care se dăruiește pe sine acestor copii, nu va fi nefericit – el va primi binele însutit.

Astăzi am intrat în sală împreună cu o fetiță – Mila -, care se află aici. Am făcut cunoștință. Ea trăiește într-o casă de copii, dar eu mă rog ca să apară tata și mama, care să o ia și sper că acest lucru se va întâmpla.

Uneori ne oprește și faptul că acel copil, pe care vrem să îl adoptăm, pare că nu se potrivește – am vrea o păpușică frumușică, sănătoșică. Iar aici se află principala întrebare: pentru ce adoptăm copii? Pentru propria distracție, propria plăcere? Sau pentru a ne dedica pe sine altora? Dacă pentru distracție și plăcere, atunci nu trebuie să-i luăm. Educarea copiilor nu este o distracție, este întotdeauna o muncă enormă. Dar dacă îl luăm pe acela care are un handicap înnăscut sau dobândit, o anumită maladie – noi facem o lucrare măreață și sfântă.

Eu am pomenit, nu o singură data, o pildă minunată, cum unul din stăpânii noștri, care își ducea ascultarea peste hotare, în vremurile grele de după scindarea Uniunii Sovietice a înfiat un băiețel. Acest copil a fost victima Cernobîlului, era foarte mic – avea trei sau patru ani. A fost adus cu un microbuz din Rovno, când mă aflam acolo, unde locuiește acest arhiereu. Împreună ne-am dus să îl luăm pe acel băiețel. El nu putea să meargă, mânuțele și piciorușele îi erau strâmbate, șira spinării era încovoiată. Medicii au spus că trebuie să suporte mai bine de 30 de operați complicate, ca să poată merge și trăi printre copiii sănătoși. Atunci stăpânul a spus: „Eu îl voi înfia pe acest băiețel.” M-am uitat la copil, m-am uitat la stăpân și am zis: „Poate pe cineva sănătos să înfiezi?” Răspunsul a fost remarcabil: „Pe cel sănătos oricine îl va înfia. De aceea vreau să adopt un copil bolnav, ca să se însănătoșească”. Acum acest băiat își face studiile la universitate și este sănătos.

Am adus acest exemplu ca să fie clar: când luăm copii nu prea sănătoși, dar minunați, capabili, și depunem tot sufletul pentru creșterea lor, noi devenim păstori, devenim fericiți și dragostea ce vine ca răspuns ne înfrumusețează viața în culori minunate, ne face fericiți.

V-am relatat această istorioară ca să vă ilustrez ceea ce ne-au spus copiii despre păstorie. Păstoria este cu adevărat capacitatea de sacrificiu și acest sentiment, această responsabilitate, această datorie aparține nu doar slujitorilor bisericii. Noi trebuie să fim păstori unii pentru alții – părinții pentru copii, copiii mai mari pentru cei mai mici. Atunci se va schimba viața întregului nostru popor, va fi mai multă lumină, bucurie, pace, bunătate, prin urmare, noi vom fi mai vitali, mai puțin receptivi la ispite, tentații și la tot ceea ce se prăbușește acum asupra conștiinței noastre, în special asupra conștiinței tinerilor.”

Extras din Cuvântul Preafericitului Patriarh Chiril la sărbătoarea Crăciunului de la Kremlin din data de 8 ianuarie.

Articol relatat de portalul stiripentruviata.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *