Nu faceți ca găina: a făcut și ea un ou și se aude în toată curtea

Rugăciunea lui Iisus este recomandată, dar trebuie precizate anumite aspecte. Mai întâi trebuie să zici. Lasă la o parte tehnica. Al doilea lucru important este să păstrezi taina.

Nu faceți ca găina: a făcut și ea un ou și se aude în toată curtea. Mai departe rămâne să se surprindă fiecare pe sine dacă poate să o zică cu mintea în inimă. Au încercat Sfinții Părinți și au reușit. Pe mine mă interesează la vârsta mea și la vârsta tuturor, adică mai mică – să zică rugăciunea cu mintea.

Dar e o mare greșeală să o zici cu agitație; cu foarte mult calm trebuie rostită. Dacă la un moment dat ai uitat, nu intra în panică; tot cu calm reîncepi să rostești mai departe. Dumnezeu este permanent iubitor, la El nu există poziții: supărat-nesupărat.

Ca o mamă care își vede copilul că învață să meargă, deși se închină într-o parte, totuși e bucuroasă. Și noi, copii fiind, Dumnezeu ne înțelege în unele absențe. Dar nu înseamnă o absență spre păcat, ci că te-au furat alte probleme din viața de toate zilele. S-au scris pe tema asta, a rugăciunii lui Iisus, tratate întregi. Concluzia este ca să zici în felul tău. Există o înzestrare aparte de la Dumnezeu, pentru fiecare dintre noi, de a spori în rugăciune.

Părintele Arsenie Papacioc

Extras din ”Despre viața de familie și diverse probleme ale lumii contemporane”, Constanța, 2011, pag. 96

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

joaquin phoenix s dangerous joker weight loss confessio diet coffee weight loss breakthrough shocks experts this fal dramatic weight loss before after apple cider vinegar success storie christina aguilera weight loss method holiday diet that changed everythin coffee weight loss connection finally proven this sprin jennifer lawrence weight loss 35 pounds gone her new year wake up cal drop fat fast caffeine for fat loss before holiday parties star how much apple cider vinegar daily to lose 20 pounds this mont jana kramer s workout new year fitness plan that actually work coffee drinks for weight loss nutritionist alert starbucks diet drinks have 400 calorie kenny chesney s natural weight loss and maintenance succes coffee and lemon for weight loss thanksgiving detox ritua how kelly clarkson achieved a 60 pound weight loss in 2025 and changed her lifestyl dakota johnson weight loss tips everyone s trying winter 202