Nu te închina de parcă ai cânta la mandoli­nă, ci închină-te cu simţire, pentru nevoia pe care o ai



Parintele-Arsenie-Papacioc-03-foto-Cristina-Nichitus-Roncea

Eu, personal – judec după inima mea -, văd o mare răspundere, văd un mare răspuns pe care nu-l poate da decât Ţara Românească în lume, cândva. Consider că în România e cea mai adecvată via­ţă, răsuflare şi suflare, după Scriptură. România este milostivă şi nu duce un război de distrugere, ci numai de avanpost, de apărare. Tocmai poziţia Scripturii. România o văd având o mare misiune în lume. Sigur că nu din punct de vedere econo­mic numaidecât, ci din punct de vedere mântuitor numaidecât. Asta contează! Că Dumnezeu rabdă, rabdă, dar şi înainte apucă.

Poporul acesta de la naştere a suferit şi suferă încă din partea duşma­nilor. Şi el totuşi se menţine şi-n plus a născut atâtea valori: un Eminescu în literatură, Brâncuşi în sculptură, Enescu, considerând că arta, poezia este o proorocie, la urma urmei. Nu trebuie negli­jate aceste realităţi. Tocmai în această suferinţă stă renaşterea viitoare.

Deci o stare de prezenţă continuă este o sta­re de canon şi împlineşte o obligaţie. Mereu trăim starea de creştin creat şi salvat de Mântuitorul. Ca să ne salveze, gândiţi-vă că a fost jupuit, umilit, scuipat; şi era Dumnezeu! Nu îngrozeşte pe ni­meni faptul acesta, că era Dumnezeu întrupat? Ce nu a făcut ca să ne salveze? Cât de important este momentul prezent, clipa de faţă, asta o să vadă fiecare la mormânt. Dar să nu fie prea târziu. Degeaba te grăbeşti atunci, totul e să pleci la timp pentru pocăinţă. Vă spun asta ca un sfat de la un frate mai mare, de 96 de ani. Şi, dacă vă spun, spun ca să ascult şi eu.

Cât de scump e timpul şi suspinarea ta. Eşti liber să o faci de acum; cine te opreşte să te închini? Şi, dacă te opreşte duşmanul, primeşti plată de erou că te-ai închinat când te oprea. Eu vă spun că am mulţi ani la închisoare şi nu era lipsă de prezenţă! Mă gândeam: ce momente măreţe, să suferi pentru Hristos. Eram conştienţi că, dacă nu era Hristos, te vindeai pe doi lei, abdicai de la cre­dinţă şi scăpai de momentul acela. Dar nu scăpai de veşnicie. Veşnicia, ca şi moartea, e o realitate. Atunci o să auzim: „Ce mi-ai făcut cu viaţa ta, fi­ule?” Putem să-L învinuim pe Hristos că nu ne-a dat destul? Nici pe o mamă nu o poţi învinui că nu ţi-a dat destul. Ţi-a dat tot pentru că a stat la dispo­ziţia ta; ţi-a dat şi sângele. Nu poţi să o învinuieşti că nu ţi-a dat. Dar pe Dumnezeu, Care a creat şi sângele acela, şi laptele mamei, şi mama, şi fiul! Avem exemple atât de puternice şi de aproape de noi, încât nu mai poţi să faci nici o mişcare. Trăire creştină şi gata! Pentru că la moarte trebuie să spu­nem: „Ţie Ti-am dăruit Doamne toată viata mea.”

„Lasă-l în seama Mea, nu te băga unde nu ai voie. Nu-l judeca. Lasă-l aşa murdar cum e. Mie Mi-e drag de el aşa, că nu am venit pentru îm­păraţi. Am venit pentru cerşetori.” Hristos a fost împărat şi Cerşetor. Pentru cine S-a întrupat, pen­tru îngeri? Pentru noi, oamenii! Ce mai aşteptăm?! O trăire simplă de tot, dar o relaţie continuă cu ceilalţi. Suntem prea iubiţi de Dumnezeu. Aşa şontorogi cum suntem, păduchioşi, suntem foarte iubiţi. De aceea, eu consider că e o mare greşeală să ne vorbim de rău unul pe altul. Păduchios, pu­turos, ţigănos, aşa cum e, îl iubeşte Dumnezeu. El l-a creat. Nu-l judeca tu.

Cere un lucru simplu, dar fără de care nu se poate. Nu te închina de parcă ai cânta la mandoli­nă, ci închină-te cu simţire, pentru nevoia pe care o ai. Şi astfel suferinţa rămâne ca o mare necesita­te în viaţa omului. E o mare greşeală să cârteşti . „Slavă Ţie, Doamne, numai dă-mi putere să su­port!” Asta-i poziţia celui care a fost arestat 14 ani la Aiud.

Un interviu realizat de Stelian Gombos



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *