O minune recentă a Sfântului Paisie Aghioritul în Argolida – Grecia

cuviosul-paisie-aghioritul

Vasileios Vathis din Drepano, Navplios, un tânăr de 27 de ani, rezervist din forţele speciale şi combatant în forţele Sistemelor Interbancare, a avut acum câteva zile, pe 3 octombrie dimineaţa, un accident cu o motocicletă de mare capacitate cilindrică, în regiunea Navplios (localitatea Ag. Eleousa), provocat de starea proastă a drumului.

Motocicleta s-a făcut bucăţi, fiarele s-au îndoit, dar Vasilis a scăpat doar cu un mic traumatism. „În momentul în care am căzut – după cum ne-a mărturisit – spuneam în gând Acatistul Buneivestiri a Născătoarei de Dumnezeu şi mă aflam, din câte îmi amintesc, la locul în care se spune „Vrând Împodobitorul tuturor să mântuiască lumea”…”

Este însă şi mai cutremurător faptul că în seara de dinaintea accidentului, mama lui a văzut în vis că Vasilis a fost ucis cu motocicleta, dar mai apoi a venit Stareţul Paisie şi l-a readus la viaţă.

Într-adevăr, Vasilis purta asupra lui în momentul accidentului, deodată cu evlavia pentru Stareţul Paisie, şi o cruciuliţă dăruită de mâinile acestuia cu trei zile înainte de a adormi în Sfânta Mănăstire Suroti.

Iată că sfinţii sunt cei mai buni prieteni ai noştri, purtători de grijă şi ocrotitori prin harul Domnului nostru Iisus Hristos.

Să avem binecuvântarea şi ocrotirea Stareţului Paisie.

Pr. Dionisios Tambakis. Sfânta Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Navplios (traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”

Sursa: Pelerin Ortodox

loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. florin,haja@gmail spune:

    un mare parinte SFANTUL PAISIE AGHIORITUL.Multe a prezis prin harul lui Dumnezeu si al Maicii DOMNULUI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.