O mișcare religioasă INTERZISĂ în străinătate a pătruns în țara noastră! Adepții încearcă să ademenească tineri și artiști români



Yahweh Elohim

Mișcarea Raeliană are aproximativ 65.000 de membri în toată lumea. Este vorba despre o mișcare religioasă interzisă în Franța, care încearcă să îngroașe rândurile adepților din România. Raelienii cred că Dumnezeu este  extraterestru și că pot avea „orgasm cosmic”.

Adepții Mișcării Raeliene susțin că omenirea a fost creată științific de elohimi, o specie de  extratereștri, iar Iisus, Mahomed și Budha au fost mesagerii acestora. Bazele mișcării au fost puse în 1974 de către jurnalistul francezul Claude Vorilhon (foto), care a afirmat că se întâlnise, pe 13 decembrie 1973, cu creatorii Pământului.

Vorilhon a spus că a văzut într-un vulcan de lângă Clermont-Ferrand, Franța,  un OZN din care a ieșit o ființă radiantă,  pe nume Yahweh Elohim, care i-a transmis un mesaj cu privire la adevărata origine a omenirii. Extraterestrul l-a asigurat- susține Vorilhon- că se va întoarce pe Pământ, „aducându-i cu sine pe toți profeții din trecut, pe Buddha, Iisus și Mohamed, așa cum a fost anunţat în diferitele religii”.

A urmat și a doua întâlnire cu elohimii, pe 7 octombrie 1975, a spus Claude Vorilhon, care s-a  autodenumit Rael și a scris mai multe cărți în care prezintă mesajele elohimilor. În Franța, Mișcarea Raeliană a fost considerată o sectă religioasă periculoasă, fiind scoasă în afara legii.

Raelianii vor să contruiască o ambasadă pentru elohimi

Francezul Vorilhon a afirmat că elohimii l-au dus pe planeta lor și i-au dat o sarcină specială: aceea de a pregăti venirea lor pe Pământ… în 2035. Pentru acest măreț eveniment este musai să fie contruită o ambasadă pe teren neutru.

ambasada3-e1444323529977

Inițial, elohimii au transmis- susțin raelienii- că vor ca ambasada să fie ridicată în Ierusalim. Apoi, văzând că proiectul nu prea are sorți de izbândă în Israel, s-au răzgândit, fiind de acord ca ambasada să fie construită în orice țară care va permite acest lucru. Cereri în acest sens au fost făcute și în România, unde Mișcarea Raeliană are, în prezent, 35 de adepți.

„Iisus ce a fost? Dulgher sau ce era? Era un țăran get-beget”

Liderul raelienilor români este Tomiță, din Craiova. „Elohimii nu pot să vină aici cu forța, ar putea fi luați de inamici. Ei sunt pașnici, ne respectă. Elohimii explică mecanismul prin care Iisus a fost înviat. Este vorba despre tehnologie 100%, nu e nimic supranatural, se bazează totul pe codul genetic. Iau o celulă din corpul oricăruia, o bagă într-o mașinărie ca un acvariu, mașina ia chimicale de bază și cu ajutorul nanotehnologiei creează în două-trei minute un corp nou, care arată ca la 20 de ani, și transferă memoria sau amintirile celui care a murit în creierul cel nou, după care dau restart, ca la calculator. Este științific și vom face și noi acest lucru”, explică Tomiță. Acesta a spus și care este motivul pentru care elohimii l-au ales pe Claude Vorilhon drept mesagerul lor: „Toți profeții aleși de elohimi au fost oameni simpli, concepuți de ei. Dacă se duceau la George W. Bush sau orice alt președinte de mare stat… sunt toți niște criminali. Toți conducătorii statelor sunt cei mai mari criminali. Iisus a fost… ce a fost? Dulgher sau ce era? Era un țăran get-beget ”.

Raelienii au și o practică pe care o numesc “meditație senzuală”, care-i ajută să experimenteze “orgasmul cosmic”.

Mesajul lui Rael, transmis și cântăreților autohtoni

Deși susțin că doresc doar să-i informeze pe oameni cu privire la existența elohimilor, raelienii par să încerce să-și mărească organizația. Recent, aceștia  au organizat două evenimente în București, în cadrul cărora au promovat raelismul în rândul bucureștenilor, cei mai mulți dintre participanți fiind tineri.

Tomiță a tradus, în urmă cu mai mulți ani, cartea “Designul Inteligent”,  scrisă de liderul mondial al organizației, autodenumit Rael.  După cum se poate observa în fotografiile de mai jos, Tomiță (n.r.- cel care poartă un tricou negru pe care este imprimiată o svastică în centrul Stelei lui David, acesta fiind simbolul raelienilor ) a dăruit  respectiva carte unor artiști români: Horia Brenciu, What’s UP, Delia.

brenciu-e1444312273800

Whats-Up-e1444321576380

Delia-e1444321670472

Articol relatat de portalul aparatorul.md



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *