O nouă TRAGEDIE în Franţa, după atentatele teroriste de ieri



trains_france

Cel puţin cinci persoane au murit şi alte şapte au fost rănite, după ce un tren a deraiat în nordul oraşului francez Strasbourg şi a luat foc, informează site-ul publicaţiei Le Figaro.

Presa franceza informateaza ca un tren TGV a deraiat in oraselul Eckwersheim (regiunea Bas-Rhin), in apropiere de orasul francez Strasbourg. Conform Le Parisien, accidentul s-a soldat cu cinci morti si alte sapte persoane sunt ranite.

Cativa utilizatori au postat imagini de la fata locului, cu trenul care a deraiat de pe sine in lac. Din primele informatii aparute in presa locala, nu este vorba despre un tren de pasageri.

Trenul a luat foc dupa ce a sarit de pe sine. Nicio conexiune nu a fost stabilita cu atentatele de vineri noapte din Paris, soldate cu cel putin 128 de morti si 300 de raniti si care au fost revendicate de gruparea jihadista Statul Islamic.

Importante mijloace de interventie si salvare au fost trimise la locul incidentului. Potrivit declaratiilor unui martor, care a vorbit cu publicatia Dernieres Nouvelles d’Alsace, trenul s-a rasturnat si o parte dintre vagoane au cazut in canalul Marne-Rhin, dupa care au luat foc, scriu cei de la Agerpres.

Le Monde scrie ca trenul era folosit pentru teste iar la bord se aflau tehnicieni, iar din primele informatii cauzele tragediei ar fi viteza excesiva.

Sursa: stirileprotv.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *