Oamenii sunt tot mai grăbiți și nu mai au timp să vadă suferința aproapelului. Parcă „nu-s în apele lor„

Zilele trecute aflîndu-mă prin cetatea Iașilor și călătorind cu tramvaiul, într-o stație s-a urcat un copil fredonând un cântec trist, ușor stâlcit, ce „trebuia” să înmoaie inimi darnice. A mers din loc în loc să primească milă, ce a venit la un moment dat, însă rece și pornită dintr-o inimă ușor stânjenită; nici măcar o privire caldă nu a primit acel sărac, darmite un cuvânt sau chiar o dojană… Donatorul doar s-a achitat de o datorie ce-i legase cândva conștiința. În rest ambii au rămas la fel de indiferenți, distanți, neîmpărțiți unul de chipul celuilalt. Rușine, grabă, superficialitate, rezervă, naturalețe, dramă ori criza omului contemporan?

Oamenii sunt tot mai grăbiți și nu mai au timp să vadă suferința aproapelului. Parcă „nu-s în apele lor„. Lumea aleargă să prindă tramvaiul, autobuzul ori problemele cotidiene. Unii caută cu privirea în gol ziua de ieri. Alții își târâie inima greoi pe străzi. Chipurile lor palide abia se sprjină în toiagul orelor ce gonesc spre nicăieri. Puțini sunt cei ce mai surâd. Tristețe și iar tristețe. Suferință, lacrimi și iar suferință, milă tot mai puțină. Cine le-a luat Lumina? Cine le-a dărâmat cetatea inimii și a cui e vina?

În clipele de încercări oamenii au fost uniți, mai buni, mai frumoși, dovedind că aurul strălucește și în noroiul grijilor zilnice. În chinuri fiind, martirii se bucurau în Hristos, răbdau gândindu-se la suferințele lui Hristos ce a îmbrățișat durerea lumii întregi. Își dădeau sufletul cu un surâs luminos pe chip în așteptarea Mirelui. Se îmbărbătau unii pe alții, se întăreau în credință și răbdau până la capăt durerile pentru a primi cununa jertfei lor. În închisori cei prigoniți își împărțeau ultima fărămitură ce putea face diferență dintre azi și mâine pentru multe suflete. Peste chipuri slabe erau desenate zâmbete senine așezate parcă de Însăși mâna lui Hristos. El e acolo în durere, în bucurie, în indiferență. Oriunde, oricând, oricum.

Zâmbetul, acest suport emoțional, pe care îl găsim tot mai rar, are darurile sale și poate face minuni în orice timpuri; înmuind inimi, potolind întristări, aducând speranțe. Oamenii nu mai zâmbesc; au uitat, nu mai pot, nu mai vor, nu mai știu… Sufletele pesimiste ucid zâmbetele, poate de durere că nu le pot oferi. Zâmbete de iarnă, înghețate de griji și reci, zâmbete de toamnă, triste și forțate, zâmbete de primăvară, pline de viață și vii, zâmbete grăbite sau mărunte, toate ne pictează viața. Cele amare, false, doar scrijelesc chipuri, iar cele profesionale „vând” marfă, fiind cărți de vizită. Viața îi face pe oameni să treacă prin focul curățitor al încercărilor, apoi unii învață să meargă pe apa vieții de mână cu Hristos, iar alții încă mai zgârie pereții inimii, rămănând închiși în întunericul neputințelor și slăbiciunilor aparent inofensive.

„Creștinul adevărat e bine dispus. Credința însăși e o formă de bună dispoziție. Numai buna dispoziție salvează iertarea de la mereu posibila ei alunecare în ilustrare mieroasă a unei simple ideologii”, spune frumos Andrei Pleșu.”De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare„ (II Cor. 2,10), ne învață Apostolul Pavel. Căci ispitele și încercările ne lucrează răbdarea, iar răbdarea este una din cununile desăvârșirii.

Voi fi judecat că sunt un călugăr visător coborât poate din idealuri monahale ori din pilde din acelea vechi, bune de rostit la gura sobei, și nu văd cenușa zilelor, faptul că greutățile au spălat toate zâmbetele. E drept că-i greu, dar dacă punem urât la urât ce rezultă, decât un urât mai mare ?! Iar dacă la chipuri triste vor fi tot fețe posace, vom ajunge tot mai reci, străini și distanți. Zâmbetul ne ajută să înviem, să vedem și „partea plină a paharului”, sî fim înveșmântați în lumină, fiind un dar făcut nouă și celor din jur.

Cândva îmi amintesc că a existat o campanie de îmbrățișări, intitulată „Free Hugs” (îmbrățișări tratis), tocmai pentru a mai aduce zâmbete pe chipurile oamenilor, pentru a-i apropia, pentru a le reaminti că încă sunt oameni. Tineri mergând pe stradă, ori prin mijloacele de transport, având însemnat pe tricouri, șepci sau pe pancarte însemnul acțiunii lor, îmbrățișau alți trecători: copii, tineri, bătrâni. și toți se bucurau, fie chiar și pentru o clipă… Omul e creat să se bucure, să fie vesel, luminos. Acesta este propriu creștinului, să fie cu chipul senin pentru că știe și crede ceva ce alții nu știu sau nu cred și anume că Hristos a înviat și prin învierea Lui ne-a dăruit și nouă Învierea. Jertfa de pe Cruce a șters păcatul strămoșilor noștri și ne-a adus nouă posibilitatea mântuirii, nădejdea că putem fi iarăși în Brațele Părintești pe care le-am părăsit odată… Dacă în Vechiul Testament omenirea era tristă, în Noul Testament avem Bucuria care nu se va lua de la noi, avem pe Hristos Mântuitorul. Aș îndrăzni să afirm că un creștin veșnic trist nu e un creștin autentic cu flacăra credinței stinsă.

Fericirea nu depinde de context, ci de caracter. Ea nu e a celor ce au, ci a celor ce iau ce e mai bun din viață, a celor ce dau ce e mai bun din ei, a celor ce refuză să vadă că păharul e pe jumătate gol, sau că poate trei sferturi din el s-a scurs sau, în cazuri cu adevărat nefericite mare are doar stropi amărâți de bine în el. Ferice de cei ce privesc paharul din „perspectiva cerului”, adică de sus, de unde pare veșnic plin și nu din lateral unde orice picătură în lipsă e observată cu ușurință.

Râzând, fiind mai senini, mai optimiști în fața greutăților zilnice, aducem soarele în viața noastră… Un zâmbet curat are frumusețea lui precumno floare, cântă armonii inimii, o învață să pășească mai ușor pe pietre, ori să zboare. Zâmbind alungăm umbrele din viața noastră ce pot menține stări apăsătoare. Un dicton spunea că zâmbetul durează o clipă, însă amintirea lui dăinuie o viață întreagă…

Așadar, astăzi ați zâmbit?

Ieromonah Hrisostom Filipescu

Extras din „Puține cuvinte, multă iubire”, Ed. PIM, Iași, 2013, pag. 86-90

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *