0

Icoana sângerândă a Maicii Domnului din Log

Icoana Maicii Domnului Kazanskaia îl însoţeşte pe credincios, în Rusia, pe întreg parcursul vieţii. E socotită cel mai preţios dar de nuntă – oferit mireselor, în special – în Biserica Rusă. La vestita icoană au alergat întotdeauna nu doar oamenii simpli, ci şi cneji, împăraţi ori...

0

Fii credincios și vei fi mai puțin stresat!

Potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea Toronto, credința îi ajută pe oameni să fie mai puțin anxioși și să diminueze stresul, ducând la diferențe între creierul credincioșilor și al necredincioșilor. Subiecții...

0

Un BELGIAN, pelerin la Sfânta Parascheva

Printre pelerini și printre picuri de ploaie, un bărbat așteaptă, cu răbdare și cu o liniște nefirească, să ajungă la Sfânta Parascheva. E de acolo, din contextul acela – de rugăciune, de smerenie, de...

0

Cozi de peste 2 kilometri la moaștele Cuvioasei Parascheva

Mii de pelerini asteptau, sambata dupa-amiaza, la o coada de peste doi kilometri, sa ajunga la racla cu moastele Sfintei Cuvioase Parascheva. Aproximativ 25.000 de pelerini s-au inchinat deja la moaste. Timpul de asteptare...