Părintele Cleopa, despre vremurile de pe urmă. Potopul de apă şi potopul cu foc!

Iată poto­pul cu foc pe care îl vedeţi anu­nţat în ziare, vine şi bate la uşă. Nu vom putea scăpa, că va veni fără veste ca ful­ge­rul ceru­lui, aşa cum spune Mân­tu­i­to­rul: Pri­ve­gheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ziua, nici cea­sul în care va veni Fiul Omului!

Pre­cum în vre­mea lui Noe oame­nii mân­cau, beau, cum­pa­rau, sadeau, se mari­tau şi se însu­rau, pâna a intrat Noe în cora­bie şi a venit apa şi i-a îne­cat pe toti, aşa va fi şi veni­rea Fiu­lui Omu­lui. Însa atunci a venit apa, de i-a îne­cat, dar acum nu vine apa, ci focul. Ce fel de foc? Nu-i de asta cu lemne pe care-l facem noi. Este foc de mili­arde de ori mai puternic.

Bomba ato­mica are peste zece mili­oane de grade Cel­sius, iar ote­lul, la 1400 de grade, curge ca apa. Gânditi-va ce-i acolo! Bomba cu hidro­gen, este de 20 de ori mai puter­nica decât bomba ato­mica. Iar cea cu neu­troni îti lasa copa­cii înflo­riti şi iarba, numai pe tine te omoara.

Stiti dum­ne­a­voas­tra ce vine asu­pra noas­tra? Poate n-am crede ce spune presa. Dar ce spun zia­rele acum, au spus Sfin­tii Pro­o­roci cu mii de ani îna­inte, ca lumea se ter­mina prin foc. Cu mii de ani au spus.

Toate încar­ca­tu­rile ato­mice care sunt pe glob, pot dis­truge 300 de mili­arde de oameni odata, şi noi sun­tem 5 mili­arde. Stiti dum­ne­a­voas­tra ce vre­muri traim noi? Noi sun­tem cei de pe urma! Ar tre­bui numai sa plân­gem în toată ziua, dar nu sim­tim! Traim în nesim­tire, ca aşa au trait şi cei dina­inte de potop!

Când patri­ar­hul Noe a pri­mit porunca de la Dum­ne­zeu sa facă cora­bia, el atunci era de aproape 500 de ani. Și a lucrat la cora­bie 125 de ani, ca i-a ara­tat Dum­ne­zeu cum s-o facă. Și a facut cora­bia pe un podis mare de munte, cu bani de la îngeri, ca Noe pri­mea saci cu bani de aur ca sa pla­teasca, pen­tru ca erau atâ­tia lucratori.

Cora­bia daca avea 30 de coti îna­l­time şi trei rân­duri de poduri, cum i-a spus Dum­ne­zeu, când veneau tine­rii şi îl vedeau pe Noe ca face o sala aşa mare şi toc­mai în vâr­ful mun­te­lui, pe un podis, ziceau: “Ehei, mos Noe, tare-i buna de sala de tea­tru asta! Ce dans o sa facem noi aici! Asta-i buna de dans, ca-i larga. Aici încape multa lume!”

Dar Noe le spu­nea: “Dra­gul tatei, mai baieti, vine poto­pul, vine pra­pa­dul!” Dar ei râdeau. “Auzi, mai, mosul Noe a înne­bu­nit! Cica are sa vina potopul!”

Sute de mun­ci­tori lucrau la cora­bie, tâm­plari, fie­rari, zidari, fiindca era mare tare. Noe lua bani de la îngeri şi-i pla­tea în fie­care seara cin­stit. Și ei nu lucrau din con­vin­gere ca vine poto­pul, ci pen­tru bani.

Când s-a ter­mi­nat cora­bia – 125 de ani s-a lucrat la dânsa, nu aşa -, gânditi-va câte rân­duri de poduri avea. Ca în pân­te­cele ace­lei cora­bii tre­buia sa pazeasca Dum­ne­zeu toate semin­ti­ile vie­tu­i­toa­re-lor din lume, afara de cele din apa; nu numai oameni, ci toate fia­rele, toate vie­tu­i­toa­rele, câte sapte perechi din cele curate şi câte o pere­che din cele necurate.

Când s-au ter­mi­nat toate, se arata Dum­ne­zeu lui Noe:

– Noe, ai ter­mi­nat corabia?

– Da, Doamne, am terminat-o.

– Sa stii ca tre­buie sa bagi în cora­bie din toate cele curate de sub cer câte sapte perechi şi din toate cele necu­rate, câte o pereche.

– Doamne, dar eu cum am sa adun din toate ani­ma­lele aici, şi ele­fanti şi bala­uri şi girafe şi tigri şi leo­parzi şi pan­tere şi lei?

– N-ai tu grija asta! Tu ia o toaca de lemn de pal­tin – asta-i sim­bo­lul toa­cei – şi toaca în jurul cora­biei de trei ori în trei zile şi au sa vina toate gra­mada. Tu des­chide usile cora­biei, şi fie­care are sa intre în cora­bie linistit.

Când a tocat au venit din toate ani­ma­lele: pasari, bala­uri, girafe, lei, tigri, lupi, mis­treti. Leul sta­tea lânga miel, şi nu se gân­dea sa-l manânce, caci toate sim­teau mânia lui Dum­ne­zeu care avea sa vina. Bala­u­rul sta­tea lânga om şi nu l-a vata­mat; tau­rii, leo­par­zii, tigrii, toate erau blânde; uliul, vul­tu­rul care rapeste a stat lânga pui­so­rii de gaina.

Pe toate le-a îmblân­zit pute­rea lui Dum­ne­zeu, caci toate sim­teau mai mult decât oame­nii ca vine potopul.

Când au intrat toate, înge­rul a încu­iat cora­bia şi i-a spus lui Noe:

– Intra tu, sotia ta, fecio­rii tai şi nuro­rile tale, ca de acum începe poto­pul. În cora­bie sa stati la rugaciune!

Toaca a fost pri­mul semn ca sa intre toată lumea în cora­bie, toate dobi­toa­cele şi toate pasa­rile. Și au intrat în cora­bie şi când a înce­put ploaia, n-au înce­put sa cada pica­turi, ca acum; ci s-au des­chis jghea­bu­rile ceru­lui şi cur­geau râuri din nori. Râuri. Și a plo­uat 40 de zile şi 40 de nopti şi cora­bia s-a ridi­cat pe apa.

Aceia care râdeau mai îna­inte şi ziceau ca corabia este buna de dans, ca-i buna de sala de tea­tru, şi ca mosul Noe a înne­bu­nit, ca face o cora­bie aşa mare, îno­tau şi strigau:

– Mos Noe, da-ne dru­mul, ca murim. Ne înecam!

– Dra­gii mei, nu cereti de la mine. Înge­rul Dom­nu­lui a încu­iat corabia!

Veneau şi lucratorii.

– Da-ne dru­mul sa intram, ca noi am lucrat!

– Ati lucrat, dar v-am pla­tit. N-ati lucrat din con­vin­gere ca vine poto­pul. Ati lucrat pen­tru bani.

Asa şi aceia care fac ser­vi­ciu la bise­rica, dar nu-şi fac dato­ria. Și-au luat plata pe pamânt. Daca n-ar fi cum se cade, tot în iad se duc, ca-i preot, ca-i das­cal, ca-i om de rând.

Și s-a ridi­cat cora­bia lui Noe dea­su­pra tutu­ror mun­ti­lor. Mun­tii Hima­laia, care sunt cei mai îna­lti, au peste 8800 de metri, i-a aco­pe­rit apa. Dupa sase luni, au înce­put sa se retraga apele şi sa se vada vâr­ful mun­ti­lor celor mai mari din lume. Gânditi-va ce era acolo! Lumea, cât a putut, a fugit la munti. S-au tot suit. He, hei! S-au dus. S-au îne­cat şi mun­tii şi copa­cii. Toate.

Iar dupa ce s-au retras apele, cora­bia a popo­sit pe mun­tele Ara­rat, aproape de Arme­nia, lânga Cau­caz, ca s-a vazut vâr­ful mun­te­lui. Acolo s-a oprit.

Și n-a iesit Noe din cora­bie. Dupa noua zile Noe a dat dru­mul la un porum­bel, sa vada daca da de pamânt. Porum­be­lul a zbu­rat şi a vazut ca n-are de ce se agata şi a venit iar la Noe. Și a dat dru­mul la un corb. Cor­bul a gasit niste hoituri, sim­bo­lul omu­lui paca­tos. Nu s-a mai întors cor­bul nici în ziua de azi.

Porum­be­lul, când i-a dat dru­mul a doua oara, s-a întors cu o mla­dita de maslin în cioc. Și atunci Noe a cobo­rât din cora­bie şi a adus mai întâi jertfa de mul­tu­mire lui Dum­ne­zeu. Când a adus jertfa de mul­tu­mire, plo­ile înce­ta­sera, şi deo­data a apa­rut un cur­cu­beu şi a auzit gla­sul lui Dum­ne­zeu: “Nu te mai teme, Noe, acesta-i semn de lega­tura ves­nica între Mine şi nea­mul ome­nesc. Cur­cu­beul Meu va stra­luci pe cer tot­dea­una, când vor înceta plo­ile”. Prima dată s-a ara­tat cur­cu­beul când a iesit Noe din corabie.

Apoi s-a înmul­tit lumea dupa potop. S-a înmul­tit foarte. Și când au tre­cut de la potop 755 de ani, s-a facut “Tur­nul Babel”, unde este acum Ira­kul. Acolo este şi Babi­lo­nul şi Tur­nul Babel şi ames­te­ca­rea lim­bi­lor. În locul acela a fost şi Avraam şi Daniil şi cei trei tineri şi popo­rul evreu în robie.

Stiti voi câta lega­tura are locul acela cu Biblia?

Acolo a fost Raiul. De la potop s-a ridi­cat Raiul în vaz­duh catre rasa­rit. Râu­rile de acolo, Tigrul şi Eufra­tul, izvo­rau din Rai, cum spune în Biblie, ca era Raiul pe pamânt. Pen­tru paca­tele oame­ni­lor s-a ridi­cat în vaz­duh. Raiul era de câteva zeci de ori mai mare decât Europa!

Tot acolo a fost Tur­nul Babel, facut de Nimrod, împa­ra­tul Babi­lo­nu­lui. Sin­gu­rul urias care s-a nas­cut dupa potop şi a împa­ra­tit în Babi­lon 56 de ani şi a fost cel mai necre­din­cios împa­rat. El a zis ca nu se teme ca mai vine un potop, şi a zidit tur­nul Babel pe un loc înalt. Era tot pamân­tul o limba. Nu exista neamt sau rus sau român, cum zice Scrip­tura: Și era tot pamân­tul o limba şi un neam.

“Hai sa zidim turn împo­triva lui Dum­ne­zeu şi când va veni poto­pul, sa fie mai înalt, sa nu poata ajunge apa”. Auzi, nebu­nul! S-a suit apa mai sus decât Hima­laia, şi el cre­dea ca poate scapa de potop.

Multi s-au temut de Nimrod, dar daca nu zideau, îi omora. Era foarte aspru. Numai unul, Eves, când a vazut ca-l pune sa facă turn, a luat 4000 de bar­bati, femei şi copii şi a fugit în munti şi s-a ascuns. Și a zis: “Nu! Eu împo­triva lui Dum­ne­zeu nu fac! Daca vrea El, ridica apa pâna la nori, ca la Dân­sul n-are limita puterea!”

Din acel popor se trag evreii. Din acela s-a tras nea­mul hal­de­i­lor. Din acela s-a tras şi Avraam. Avraam a fost al unspre­ze­ce­lea patri­arh de la Sim, fecio­rul lui Noe. Și vezi nea­mul cel ales – din care şi noi, dupa cre­dinta, sun­tem – l-a ales Dum­ne­zeu din acei care n-au vrut sa facă turn.

Dar i-a lasat Dum­ne­zeu sa facă turn şi apoi s-a pogorât. Sa ne pogorâm, sa le ames­te­cam limbile.

Noi sun­tem niste fur­nici îna­in­tea Lui. Ce-i pamân­tul! Nu auzi ce spune Isaia? Doamne, Tu ai facut pamân­tul ca pe o nimica, şi toate popoa­rele lumii îna­in­tea Ta sunt ca o pica­tura din cada.

Asta sun­tem îna­in­tea lui Dum­ne­zeu! Nimica!

Însa i-a lasat sa facă tur­nul. Când S-a pogorât Dum­ne­zeu, Nimrod era pe lânga turn. Și la un cutre­mur mare, tur­nul s-a risi­pit pe juma­tate şi l-a prins şi pe Nimrod. Acolo i-a fost moar­tea! Iar celor­lalti li s-au ames­te­cat lim­bile. Unul cerea lopata, cela­lalt îi dadea scân­duri, unul cerea scara, cela­lalt îi dadea cio­ca­nul. Și nu se întelegeau.

Și s-au facut de acolo 72 de perechi; 72 de nea­muri. Și s-au ras­pân­dit pe fata pamân­tu­lui numai care se înte­le­geau, doi-trei. Și s-au înmul­tit. Și când se întâl­neau dupa vreo suta, doua de ani, nu se mai cunos­teau. Fie­care era cu limba lui, şi se luau la bataie. Asa au înce­put razboaiele!

De acolo a fost ames­te­ca­rea lim­bi­lor. Vedeti în Biblie toate. Era tot pamân­tul o limba şi un neam, îna­inte de Tur­nul Babel.

Acolo a fost Avraam în Hal­deia. Când vei auzi de Hal­deia, de Asi­ria şi de Babi­lon, acolo este. Aici a fost Avraam, aici a fost Lot; aici a fost Daniil arun­cat în groapa cu lei; aici au fost cei trei coconi: Ana­nia, Aza­ria şi Misail, care i-a ars împa­ra­tul Nabu­co­do­no­sor în cup­tor de arama.

Acolo a fost în robie popo­rul evreu 70 de ani. Acolo a murit Iere­mia. Ira­kul este cea mai veche tara din lume. Are mare lega­tura cu cele mai mari eve­ni­mente din lume de dupa potop. Acolo a fost şi Raiul, din care a cazut Adam, şi dupa aceia s-a ridi­cat în vaz­duh spre rasarituri.

Parintele Clepa Ilie

Extras din „Ne vorbeste Parintele Cleopa”, Ed. Episcopiei Romanului

ADVERTISMENT
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.