Părintele Necula, despre Postul Paștelui: Nu cred că Hristos stă cu o carte de rețete să controleze oamenii

„A posti înseamnă a vorbi mai puțin, a munci mai atent, a ne iubi cu mai mare grijă, a fi mai atenți la tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit”, a explicat, pentru AGERPRES, preotul Constantin Necula, consilier misionar și de imagine al Mitropoliei Ardealului.

Potrivit acestuia, „postul nu e un post vegan în modul vegan al acțiunii”. „Dincolo de a nu mânca și a nu bea, înseamnă a te așeza în liniștea lui Dumnezeu. Nu în ultimul rând nu este o obligație de serviciu, postul este o bucurie. Este un mod al lui Dumnezeu de a se face cunoscut oamenilor și de a-i face pe oameni să înțeleagă adevăratul ritm al vieții. Apoi, una dintre propunerile pe care putem să o facem liniștiți în timpul postului este să vorbim mai puțin, să muncim mai atent, să ne iubim mai cu grijă, să fim un pic mai atenți la tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit, pentru că, până la urmă, nu vine chiar totul din construcția financiară a lumii, ci și din partea morală a lumii”, a spus părintele.

El a adăugat că postul nu trebuie fie confundat cu o obsesie a mâncării.
„Trebuie să fim atenți ca să nu facem din a nu mânca o obsesie și nici din a mânca o obsesie. Trebuie să învățăm să trăim într-un echilibru așa cum ni-l îngăduie Dumnezeu. Sunt convins că cei care au munci foarte grele pe șantier sau în alte condiții au micile lor derogări dumnezeiești. Nu cred că Hristos stă cu o carte de rețete să controleze oamenii, dar răstignirea Mântuitorului ne obligă la un pic mai multă atenție și să înțelegem că nu asta trebuie să fie principalul scop al postului. Noi nu mâncăm, ca să ne împărtășim. Noi nu mâncăm, pentru ca să putem să mâncăm în noaptea de Înviere trupul și sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a afirmat Constantin Necula.

Întrebat cât de mult contează Postul Paștelui pentru el ca preot, părintele Necula a răspuns: „Foarte mult, pentru că mă ajută să-mi întăresc relația cu toți credincioșii, pentru că vezi încă o dată sute de oameni, în Postul Mare spovedești, chiar tu ca preot te reașezi în normalitatea preoției tale. Postul este un exercițiu pe care trebuie să îl avem tot timpul, pentru că niciodată nu trebuie să mâncăm pe săturate, niciodată nu trebuie să facem niciun abuz. Cred că a posti înseamnă a refuza să te prostești”.

Mai mult, pe agerpres.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *