Popa şi Mercedesul (o poveste reală)



mercedes benz

-Ia te uită! Popa merge cu Mercedesul. Bine o mai duc popii ăştia! Prostesc lumea, se distrează noaptea prin karaoke, umblă cu Mercedesuri! Da’ la biserică vorbesc de sărăcie, de neiubirea de arginţi! Făţarnicii!

Nu o singură dată am auzit asemenea cuvinte. Poate, într-o oarecare măsură, sunt justificate. Dar, am să vă spun o istorie…

Părintele despre care vreau să vă povestesc are două case, are Mercedes, şi uşor poate deveni centrul atenţiei şi bârfei de genul celei arătate mai sus. Dar…

S-a căsătorit când avea 19 ani, din dragoste pură ca lacrima. Erau ambii studenţi în anul trei la Facultatea de Limbi Străine. Când s-a născut fiica mai mare erau deja în anul patru. Tatăl a îmbinat studiile cu munca. Nu s-a ferit de lucru, a muncit mereu, numai să aibă cu ce să-şi crească copilul şi să-şi asigure tânăra familie. A muncit prin piaţa centrală, vânzând îngheţată, ceai, apoi a muncit profesor de engleză la o Şcoală Polivalentă Profesională. Seara făcea meditaţii de engleză la domiciliu, aducându-le copiilor lumina cunoştinţei şi speranţa unui viitor dotat – aşa cum o doreau părinţii micilor învăţăcei.

Între timp, fetiţa creştea la bunei, pentru că mama şi tata erau studenţi şi munceau, de aceea, veneau acasă noaptea târziu.

După facultate cei dou au activat ca tineri specialişti, predând limbile străine la diferite universităţi şi traducând pentru diferite agenţii de traduceri. Nu aveau casa lor proprie, locuiau la gazdă. Fetiţa deja era cu ei, mergea la grădiniţă şi visa – împreună cu părinţii – la o căsuţă, „măcar iată aşa de micuţă, dar a noastră să fie!”.

Au văzut într-o zi un anunţ, se vindea o casă în suburbie, preţul era foarte mic, dar nici aceşti bani nu-i aveau. S-au sfătuit cu părinţii şi au primit asigurarea că vor fi susţinuţi. Deci, au mers de au văzut „căsuţa de vis”.

Căsuţa stătuse vreo 10 ani nelocuită, se afla într-un sat fără drum, grădiniţă, şcoală, farmacie, magazin. Cea mai apropiată staţie de autobuz era la 3 kilometri distanţă. Dar aceasta nu i-a oprit pe tineri. Au cumpărat-o cu ajutorul părinţilor.

Ani la rând au mers cu bicicleta până în satul vecin, unde luau autobusul şi se deplasau spre capitală. Iarna şi vara, în soare şi ploaie, în vânt şi viscol, făceau naveta împreună cu fetiţa, care mergea la grădiniţă, apoi la şcoală. Greutăţile nu-i speriau, au muncit cu insistenţă.

Cu timpul, au cumpărat o Lada veche. Puteau merge cu ea numai atunci când drumul era uscat sau îngheţat, iar dacă ploua sau era viscol mare, nu puteau să o scoată din ogradă. Aceasta nu-i oprea, mereu s-au deplasat spre oraş şi au muncit – dar cum altfel? Fetiţa mergea cu ei dimineaţa, cu maşina, iar la amiază venea acasă, pe jos, indiferent dacă ploua sau ningea. Iar întorcându-se de la muncă, părinţii se bucurau mult, când vedeau luminiţa aprinsă în căsuţă – deşi în jur totul era cuprins de beznă, pentru că nu prea se găseau oameni curajoşi, dornici de a locui în acel cătun, în condiţii spartane.

Credinţa i-a ţinut, familia tot timpul a mers la biserica din satul vecin. Tăticul chiar a fost invitat să cânte în strană.

A trecut ceva timp, şi părintele paroh i-a dat binecuvântare să meargă la teologie. Tânărul a făcut studiile, le-a absolvit, dar continua să muncească la oraş. Deja aveau o altă maşină – era nespus de greu fără automobil în acea depărtare de civilizaţie.

Într-o zi părintele paroh l-a trimis pe tânărul teolog la Vladâca, cu recomandarea de hirotonisire. Din pronia lui Dumnezeu, cu uşurinţă a trecut comisiile, deşi era abia în anul doi de studii la teologie.

Acum e preot, slujeşte în acea parohie, alături de duhovnicul său, părintele paroh. Dar nu a încetat să muncească şi la oraş. În timpul săptămânii face traduceri, iar de sărbători şi duminicile slujeşte în sat.

Între timp, Dumnezeu a trimis familiei încă doi copii. Acum casa e plină de oameni, strigăte, râsete, plâns, împăcare, zâmbete, îmbrăţişări… Maşina cea veche se tot defecta, şi părintele nostru a decis să ia ceva de nădejde. Prietenii l-au sfătuit să ia un Mercedes. Nu avea prea mulţi bani, de aceea, a luat o maşină de 25 ani, că „Mercedesul tot Mercedes rămâne”, îi spuneau prietenii.

Tot prietenii l-au sfătuit să ia un credit şi să cumpere o casă în satul cel mare, unde slujeşte. Familia a pus în gaj căsuţa cea veche şi şi-a asumat povara creditului. Acum au două case. Nu locuiesc în cea nouă – ea e nefinisată şi necesită încă foarte multă muncă şi investiţii, însă toate finanţele sunt îndreptate spre achitarea creditului.

Drumurile lungi şi frigurile şi-au lăsat amprenta asupra sănătăţii celui mai firav membru al familiei – fetiţei. Ea s-a îmbolnăvit grav şi necesită tratament costisitor. Familia se vede nevoită să vândă ambele case – chiar dacă ele sunt „îngheţate” de credit.

Mercedesul le este de mare ajutor, pentru că acum ca niciodată sunt nevoiţi să facă naveta….

Lumea nu cunoaşte aceste detalii, ci vede doar Mercedesul. Alb. Frumos. Şi pe popa la volan…

Pr. Constantin Cojocaru



loading...

De asemenea, ai putea dori...

12 răspunsuri

  1. Mihai S. spune:

    Vorba aia, cu o floare nu se face primavara… Sunt multi preoti smeriti, si exemplari, dar sunt foarte multi care isi ridica case si cumpara masini din bani ‘bisericii’ bani donati in mare parte de oameni simpli si saraci, cu speranta ca vor ajunge la oameni mai nevoiasi ca ei.

    Preotimea nu e pentru toti, necesita sacrificii si umilinta. Daca un preot nu poate da exemplu de sacrificiu si umilinta, cum poate el cere enoriasilor? Cum pot enoriasi sa isi ajute aproapele si sa se ingrijeasca de cei din jur cand nu au un exemplu? Cum pot enoriasi sa se increada ca Domnu le va avea de grija daca ei vad ca si preoti se incred mai mult in bani, avere si masini decat in Domnul Dumnezeu?

    • Eugenia spune:

      Dar cu doua se va face sigur 🙂
      Ce va opreste sa va faceti preot, daca stiti atat de bine cum trebuie sa traiasca, din ce, ce trebuie sa faca si cum, un preot?
      Doamne ajuta sa va vedem preot asa cum asteptati sa fie preotii 🙂

  2. Dan Ciobanu spune:

    Omul ăsta, săracul, e excepţia. Mai sunt şi alţii care chiar îşi iau harul în serios, dar problema de imagine a Bisericii rămâne şi e foarte mare. Trebuie făcută o curăţenie, o separare a noţiunii de credinţă de noţiunea de bani. Am găsit o biserică în mijlocul Bucureştiului unde mi s-a spus că nu costă nimic să creştinezi un copil sau să cununi un cuplu, ci că pot, dacă vreau, să ofer o donaţie. Am fost mulţumit să văd că pot discuta cu un preot despre bani şi că mă poate privi senin în faţă când purtăm discuţia asta. Se cheamă demnitate şi o apreciez, iar pe ceilalţi care sunt nesimţiţi, îi desconsider şi, până când Biserica va înceta să-i cultive şi să-i promoveze până la căpetenia sa, voi desconsidera şi Biserica.
    Trebuie să demascaţi impostura şi să curăţaţi ograda de lepre dacă vreţi să schimbaţi ceva. Pilda de mai sus cu acest om care luptă cu necazurile, preot fiind, nu face decât deservicii dacă nu e dublată de înfierarea celorlalţi care constituie majoritatea.
    Numai bine!

  3. TRIF spune:

    si mie mi s-a spus ca trebuie sa fac o donatie daca vreau sa crestinez o fetita dar mi s-a spus si cantitatea donatiei

    • Anonim spune:

      Ma cauta si in alte parti. Daca vrei sa iti iei paine feliata si nu are la primul magazin in care intri, mergi la altul, nu?

  4. ion ion spune:

    Desconsideri Biserica Il desconsideri pe Mantuitorul Hristos Care este Capul Bisericii. Nu Biserica e de vina pt.unele neajunsuri, ci unii slujitori. Pe mine nu ma intereseaza neaparat preotul ca persoana, ci ma intereseaza sa raman in cadrul Bisericii alaturi de Hristos, de Maica Sa, de Sfintii ingeri si de toti Sfintii, de slujitorii devotati a-i Bisericii.

  5. Ioan spune:

    Nu scrie nicaieri ca un om instarit nu poate sluji in Biserica, sau ca saracia te duce la mantuire. Invidia si ipocrizia oamenilor este cumplita. Daca s-ar putea, preotii ar trebui, in acceptiunea lor, sa manance paine uscata si familiile lor sa umble in zdrente. Iar daca preotul a luat un credit sa-si faca un culcus pentru familia sa, e hulit.

    Nu cred ca preotii sunt de vina pentru lipsa voastra de credinta, pentru invidiile si complexele voastre de orice natura. Cand ai credinta, nu te uiti ce face altul. Nu veti fi voi judecati decat pentru faptele voastre, iar preotii pentru ale lor.

    • Cetateanu Amarit spune:

      ZAU ?????? Spui ca Isus batea cimpii ? Cind prin exemplul Sau de viata se vede ca nu avea bani ,haine scumpe ,case ,trasuri ,etc …Atunci cine a spus : ,,Vinde tot si imparte la saraci” ,,Mai lesne va trece camila prin urachile acului decit bogatul va intra in Rai ! ” Cind a trimis apostolii in lume nu El a spus sa nu aiba traista ,bani , bunuri si chiar de ar fi avut doua camasi sa imparta la cel ce nu are si tot asa ?

  6. Dan spune:

    Cine e amarat e amarat pt ca nu munceste , ori sta prin carciumi sau cu tigara in gura. Nu traim in tarile sarace ale Africii. Traim in Europa si sa nu zica cineva ca o duce atat de rau pt ca minte pe Dumnezeu. Mai sunt si batrani necajiti cu o pensie mica de colectiv , dar aceea sunt putini . Cine munceste are , cine nu, doar stie sa se planga si sa arunce vina pe altii pt nemernicia lui.

  7. Ion spune:

    nu pot să înțeleg critica oamenilor față de averea sau comportamentul preoților când sunt atâți bancheri, politicieni, vedete ș.a. care sunt cu mult mai bogați ca preoții. și pe ei, mai ales pe vedete, lumea îi urmărește cu atenție și îi admiră. ei nu dau lumii nici învățături duhovnicești, nici Sfinte Liturghii, în cel mai bun caz dau doar divertisment. sunt cu mult mai bogați ca preoții și totuși nimeni nu-și bate capul de asta…

  8. Alexandru spune:

    CĂLUGĂRUL ALCOOLIC

    Trăia odată în Muntele Athos un călugăr, care locuia în Karyes. El bea şi se îmbăta în fiecare zi, scandalizând pelerinii.

    În cele din urmă a murit, iar acest lucru i-a uşurat pe o parte dintre credincioşi, ei mergând şi spunându-i încântaţi părintelui Paisie Aghioritul că s-a rezolvat în cele din urmă această problemă uriaşă.

    Părintele Paisie le-a răspuns că şi el ştia despre moartea călugărului, după ce a văzut un batalion întreg de îngeri care au venit să ridice sufletul acestuia. Pelerinii au fost uimiţi, iar unii au protestat şi au încercat să-i explice mai bine părintelui, gândindu-se că bătrânul nu a înţeles.

    Stareţul Paisie le-a explicat: „Acest călugăr s-a născut în Asia Mică, la scurt timp înainte de distrugerea de către turci, atunci când au adunat toţi băieţii. Deci, ca să nu-l ia de la părinţii lui, ei îl luau cu ei la seceriş, şi astfel pentru a nu plânge, au pus raki (rachiu) în laptele lui pentru ca el să doarmă. Prin urmare, el a crescut şi a ajuns un alcoolic. Acolo el a găsit un bătrân care i-a declarat că a fost şi el alcoolic. Bătrânul i-a spus să facă metanii şi rugăciuni în fiecare noapte şi s-o implore pe Maica Domnului să-l ajute să taie câte un pahar de băutură.

    După un an, cu pocăinţă şi luptă, a reuşit să ajungă de la 20 de pahare de băutura la 19 pahare. Lupta a continuat pe parcursul anilor şi a ajuns la 2-3 pahare, cu care el tot se îmbată.

    Lumea a văzut un călugăr alcoolic care scandaliza pelerinii, dar Dumnezeu a văzut un luptător, care a dus o bătălie lungă cu patima sa.

    Fără să cunoaştem ce fiecare încearcă să facă şi ceea ce vrea să facă,ce drept avem noi să judecăm efortul său?

    CÂTEVA ISTORIOARE ŞI ÎNVĂŢĂTURI ALE SFINŢILOR PĂRINŢI

    PENTRU CA SĂ NE FERIM, SĂ NU JUDECĂM NICIODATĂ

    1). A zis avva Pafnutie: călătorind pe o cale, mi s-a întâmplat de am rătăcit din pricina negurii şi m-am aflat aproape de sat. Şi am văzut pe unii că se împreunau fără ruşine. Aşa am stat, rugându-mă pentru păcatele mele. Şi iată, îngerul a venit, având sabie şi mi-a zis: Pafnutie, toţi cei ce judecă pe fraţii lor, de această sabie vor pieri; iar tu pentru că nu ai judecat, ci te-ai smerit înaintea lui Dumnezeu, ca şi cum tu ai făcut păcatul, pentru aceasta numele tău s-a scris în Cartea celor vii.

    2). Zis-a avva Pimen : scris este, că cele ce au văzut ochii tăi, acestea să mărturiseşti. Iar eu va zic vouă, că deşi veţi pipăi cu mâinile voastre, să nu mărturisiţi, că un frate a fost batjocorit cu un lucru de acest fel. Că i se părea că a văzut pe un frate al lui păcătuind cu o femeie şi mult fiind luptat, ducându-se i-a lovit cu piciorul, socotind că sunt ei, şi le-a zis : încetaţi ! Până când ? Şi de fapt erau snopi de grâu. Pentru aceasta v-am zis vouă că deşi veţi pipăi cu mâinile voastre, să nu mustraţi.

    3). Un frate odată a greşit în Schit şi făcându-se adunare, a trimis către avva Moise, dar el nu voia să vină. Deci a trimis către dansul preotul zicând : vino, că te aşteaptă norodul ! Atunci, el sculandu-se, a venit şi luând o coşniţă găurită şi umplând-o cu nisip, o purta. Iar ei ieşind în întâmpinarea lui, i-au zis : ce este aceasta, părinte ? Zis-a lor bătrânul : păcatele mele sunt înapoia mea curgând jos şi eu nu le văd dar am venit astăzi să judec păcatele străine. Şi ei auzind, n-au grăit nimic fratelui, ci i-au iertat.

    4). Aproape de un bătrân trăia un frate care era puţin mai trândav în nevoinţă. Lângă acesta, când trăgea să moară, şedeau unii din fraţi şi văzând bătrânul că se duce din trup vesel şi cu bucurie, vrând să-i zidească pe fraţii care şedeau aproape, i-a zis : frate, noi toţi ştim că nu erai prea osârdnic la nevoinţă şi de unde aşa cu osârdie te duci ? Şi i-a răspuns fratele : crede, părinte, adevărul îl grăieşti, însă de când m-am făcut monah, nu ştiu să fi judecat om, sau să fi ţinut pomenire de rău asupra cuiva, ci de s-a întâmplat cândva vreo prigonire cu cineva, în acel ceas m-am împăcat cu el. Deci voi să zic lui Dumnezeu : Stăpâne, Tu ai zis : nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi, ci, iertaţi, şi vi se va ierta vouă ! Deci i-a zis bătrânul : pace ţie, fiule, că şi fără osteneală te-ai mântuit !

    5). Fost-a un bătrân oarecare, ce mânca în toată ziua câte trei posmagi ( pesmeţi ). Cândva, a venit la el un frate şi şezând ei să mănânce pâine, a pus fratelui trei posmagi şi văzând bătrânul, că încă îi mai trebuie, i-a adus alţi trei posmagi. Iar dacă s-a săturat, s-au sculat. Deci, l-a judecat bătrânul pe fratele şi i-a zis : nu trebuie, frate, să slujim trupului ! Iar fratele cerând iertare de la bătrânul, a plecat. A doua zi a venit vremea să mănânce bătrânul şi s-au pus pe masă trei posmagi după obicei şi iarăşi îi era foame dar s-a înfrânat. A doua zi la fel a pătimit. Deci a început a slăbi şi a priceput bătrânul, că i s-a întâmplat depărtarea lui Dumnezeu şi s-a aruncat înaintea Domnului Dumnezeu cu lacrimi. Şi se ruga pentru depărtarea ce i s-a întâmplat şi îndată a văzut un înger care îi zicea : pentru că l-ai judecat pe fratele ţi s-a întâmplat aceasta. Să ştii dar, că cel ce poate să se înfrâneze pe sine, sau altă faptă bună oarecare face, nu de voia sa le face, ci darul lui Dumnezeu este cel care îl întăreşte pe om.

    6). O preafrumoasa istorioară de la Sfântul Amfilohie. Că nu se cuvine să se deznădăjduiască cineva pe sine vreodată, măcar şi multe de ar greşi, ci prin pocăinţă să nădăjduiască mântuirea.

    Un frate oarecare, biruindu-se de curvie, se afla săvârşind în toate zilele păcatul; însă în toate zilele cu lacrimi şi cu rugăciuni îmblânzea pe Stăpânul său; şi aşa făcând, amăgindu-se cu cea prea rea obişnuinţă, păcatul îl săvârşea. Apoi iarăşi, după ce săvârşea pă­ catul, în biserică se ducea şi, văzând cinstitul şi închinatul chip al Domnului nostru Iisus Hristos, se arunca pe sineşi înaintea Lui cu multe lacrimi, zicând:

    „Miluieşte-mă, Doamne, şi ridică de la mine această ispită vicleană, căci cumplit mă strâmtorez, şi mă răneşte cu amărăciunea dulceţilor; că nu am faţă, Stăpâne, a căuta şi a vedea chipul Tău cel Sfânt şi vederea feţei Tale cea mai luminată decât soarele, ca inima mea îndulcindu-se să se veselească”.

    Acestea zicând şi ieşind din biserică, iarăşi cădea în noroi; dar însă nu se deznădăjduia de a sa mântuire, ci din păcat împotrivă întorcându-se în biserică, asemenea striga către Iubitorul de oameni Dumnezeu şi Domnul, zicând: „Pe tine, Doamne, chezaş Te pun de acum că nu voi mai face păcatul acesta, numai, Bunule, iartă-mi cele ce dintru început şi până acum am greşit Ţie”.

    Iar după ce făcea aceste înfricoşă­ toare făgăduinţe, iarăşi se afla întru păcatul său cel rău; şi era văzând prea dulcea iubire de oameni a lui Dumnezeu şi nemărginita bunătate suferind în toate zilele şi răbdând neîndreptata şi reaua călcare de lege şi nemulţumire a fratelui, şi din mulţimea milei căuta pe a lui pocăinţă şi neîntoarsă întoarcere; că nu un an a făcut aceasta sau doi, sau trei, ci zece ani, încă şi mai mult.

    Vedeţi, fraţilor, pe cea nemăsurată suferire [răbdare] şi nemărginită iubire a lui Dumnezeu? Cum în toate zilele rabdă şi Se milostiveşte, suferind cumplitele noastre fă­ rădelegi şi păcate? Că de aceea trebuie să se înfricoşeze cineva şi să se minuneze de bogatele îndurări ale lui Dumnezeu: că, pocăindu-se [fratele] şi făgăduindu-se a nu mai face altă dată păcatul, se afla mincinos. într-una din zile, pe când făcea acestea, lucrând păcatul, fratele veni alergând în biserică, tânguind-se şi suspinând şi jelinduse. Şi silind milostivirile lui Dumnezeu ca să Se milostivească de dânsul ca să scape din noroiul neastâmpărării, iată, pe când ruga pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, văzând începătorul răutăţii şi stricătorul sufletelor noastre, Diavolul, că nimic nu foloseşte, ci, cele ce el prin păcat împreună le coase, fratele prin pocăinţă le desface, obrăznicinduse, se arătă lui în vederea ochilor, căutând la faţa lui şi strigând aşa către cinstita icoană a Domnului nostru Iisus Hristos: „O, ce este mie şi Ţie, Iisuse Hristoase? Milostivirea Ta cea nemărginită biruieşte şi mă bagă în pământ, pentru a primi Tu pe acest curvar neastâmpărat, care Te minte pe Tine în toate zilele, defăimând stăpânirea Ta; deci, pentru ce nu-1 arzi pe dânsul, ci îndelung-rabzi şi suferi? Că Tu vei judeca pe curvari şi pe curve şi pe toţi păcătoşii îi vei pierde! Cu adevărat, nu eşti Judecător drept, ci, unde i se pare stăpânirii Tale, abaţi judecata şi treci cu vederea; iar pe mine, pentru o mică încălcare a înălţării, de sus din ceruri m-ai aruncat jos; iar acesta, mincinos fiind şi curvar şi neastâmpărat, doar fiindcă zace înaintea feţei Tale, lesne îi dăruieşti Tu blândeţea Ta. Pentru ce dar Te numesc pe Tine Judecător preadrept, că, precum văd, şi Tu cauţi la faţă pentru multa bunătate, dar dreptatea o treci cu vederea?” Iar acestea le zicea Diavolul, iuţit fiind de multa amărăciune, şi pară de foc înfuningenată ieşea din nările lui.

    Acestea zicând, a tăcut; şi s-a făcut glas ca din altar:

    „Balaure preaviclene şi pierzătorule, nu te-ai săturat întru vicleana ta socoteală că lumea o ai înghiţit? Chiar şi pe cel ce se apropie la negrăita milă a milostivirii Mele te sârguieşti a-l hrăni şi pe dânsul a-l înghiţi? Ai atâtea greşeale încât să le pui şi să le cumpăneşti împotrivă către cinstitul Sânge pe care pe Cruce L-am vărsat? Iată, junghierea Mea şi moartea i-au iertat fărădelegile. Iar tu adică, când la păcat vine, nu-l goneşti pe dânsul, ci-l primeşti cu bucurie, şi nu te întorci dinspre dânsul, nici nu-l opreşti, nădăjduind a-l dobândi pe el. Iar Eu, Cel ce atâta sunt de milostiv şi iubitor de oameni, Cel ce am poruncit Verhovnicului şi Apostolului Meu a ierta de şaptezeci de ori câte şapte celor ce cad în păcate în fiecare zi, oare-l voi lăsa, oare nu-l voi milui? Aşa, de vreme ce ştiu că aleargă către Mine, nu Mă voi întoarce dinspre dânsul până ce nu-l voi moşteni, că Eu pentru păcătoşi M-am răstignit, şi preacuratele Mele mâini pentru dânsul le-am întins; că din cei ce vor vrea să se scape către Mine şi să se mântuiască, dinspre niciunul nu Mă voi întoarce, nici nu-l voi izgoni, măcar de mii de ori de ar greşi în zi; şi, de mii de ori de ar veni către Mine, nu va ieşi mâhnit, căci n-am venit să chem pe cei drepţi ci pe cei păcătoşi la pocăinţă”.

    Şi cum s-a făcut acest glas, Diavolul stătu tremurând şi neputând a fugi, şi iarăşi s-a făcut glas, zicând:

    „Ascultă, înşelătorule, pentru cele ce zici că sunt nedrept. Că Eu spre toţi sunt drept: că întru ceea ce aflu pe cineva întru aceea îl judec. Deci iată, pe acesta l-am aflat până acum în pocăinţă, şi întru întoarcere înaintea picioarele Mele zăcând, şi biruitor al tău [împotriva ta] arătându-se; deci îl voi lua pe el şi voi mântui sufletul lui, ca cel ce nu s-a deznădăjduit de mântuirea sa. Iar tu priveşte cinstea lui şi crapă de pizma ta şi te ruşinează.

    Şi şezând fratele pe faţa-şi înaintea Icoanei Mântuitorului, mângâindu-se, şi-a dat duhul; şi îndată urgie ca de foc venind din cer, a căzut pe Satana şi l-a mâncat pe el. Deci, să ne învăţăm de aici, fraţilor, de nemăsurata milostivire şi iubire de oameni a lui Dumnezeu, şi de ce fel de Stăpân bun avem, şi niciodată să nu ne deznădăjduim sau să ne lenevim de mântuirea noastră.

  9. cristian variu spune:

    Ce-mi mai lipseste? Iisus i-a zis: Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Mi. Ci, auzind cuvantul acesta, tanarul a plecat intristat, caci avea multe avutii. Iisus a zis ucenicilor Sai: Adevarat zic voua ca un bogat cu greu va intra in imparatia Cerurilor. Si iarasi zic voua ca mai lesne este sa treaca camila prin urechile acului, decat sa intre un bogat in imparatia lui Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *