Povestea unui frate neexperimentat

Linia care separă binele de rău trece exact prin centrul inimii omului, spunea Fiodor Mihailovici Dostoievski. Purtăm cu noi pretutindeni unde mergem o moştenire de patimi şi de virtuţi pe care le sporim sau le împuţinăm în funcţie de cui dăm ascultare în viaţă: poruncilor lui Dumnezeu sau şoaptelor murdare ale celui viclean. Nimeni nu poate scăpa de patimi atât timp cât nu le nimiceşte prin rugăciune, prin post şi, în general, prin alipirea de Dumnezeu. Asumarea minusurilor noastre este deci obligatorie. Cine crede altfel se amăgeşte.

Un frate nemulţumit atât de faptul că nu propăşea duhovniceşte,cât şi de traiul greu pe care-l ducea într-un schit sărac şi depărtat de lume s-a hotărât să plece la o mănăstire mai bogată, aflată la oraş. S-a dus deci la stareţ şi i-a spus că va părăsi negreşit chinovia: „Părinte, nu pot să mă desăvârşesc aici. Trebuie să-mi caut alt loc”. Stareţul i-a zis că este vorba de o ispită comună, dar nici lacrimile bătrânului, nici rugăminţile celorlalţi fraţi întru nevoinţă n-au putut cu nici un chip să-l întoarcă din drumul său pe fratele neexperimentat. Aflat în chilie, şi-a făcut bagajul, s-a încălţat cu sandalele şi a dat să plece. Când colo, lângă pat, diavolul se pregătea şi el de călătorie. „Ce faci?”, l-a întrebat tulburat călugărul. „Trebuie să plec la mănăstirea din oraş pentru că acolo se cade să te întâmpin astăzi.” Călugărul a rămas total descumpănit. Diavolul, adică patimile lui, îl urma oriunde s-ar fi dus. Înfricoşat de cuvintele demonului, călugărul a rămas în nevoinţă aspră la mănăstirea unde se afla şi a devenit monah iscusit în cele ale Duhului.

httpv://youtu.be/d5yIKjWN7Vg

Sursa: ziarullumina.ro